Joi,
27.11.2025
Innorat
Acum
6°C

CSM a dat aviz negativ noului proiect privind reforma pensiilor magistraților (surse)

CSM a dat aviz negativ noului proiect privind reforma pensiilor magistraților (surse)
Foto ilustrativă depositphotos.com

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ, joi, noului proiect privind reforma pensiilor magistraților, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților a fost pus săptămâna trecută în procedură de transparență decizională, iar CSM avea termen 30 de zile pentru a da un aviz consultativ.

Conform noului proiect, cuantumul pensiei magistraților va fi 55% din baza de calcul, reprezentată de media indemnizațiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă. De asemenea, perioada de tranziție până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026.

Pe 13 noiembrie, la Palatul Cotroceni au avut loc discuții pe tema pensiilor magistraților, cu participarea președintelui Nicușor Dan, a liderilor coaliției de guvernare și reprezentanților judecătorilor și procurorilor, discuții care au înregistrat însă un eșec.

Magistrații solicitau ca pensia lor să fie aproape la același nivel cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.

Proiectul inițial al reformei pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de CCR pe 20 octombrie, prin votul a cinci judecători - Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Mihaela Ciochină. Motivul invocat de cei cinci judecători este că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ.

Foto ilustrativă depositphotos.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 1 oră

Foamea fara masura nu are scrupule.
Raspunde

Irina

Acum 1 oră

Negativ, pozitiv, oricum este consultativ. Să vedem ce va fi mai departe. Întrebarea este alta. Se pare că Ministrul Justiției a fost prezent la ședința CSM, și s-a abținut la vot, când toți ceilalți membri au votat împotrivă. Dacă tot nu a vrut să-și exprime clar opinia (sau nu avea voie ?) de ce s-a mai dus acolo ? În același timp, era ședință la guvern de la care evident, a lipsit....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus