Joi,
04.12.2025
Cer Senin
Acum
13°C

Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu a depus un proiect de lege care elimină impozitele pe contribuțiile pentru beneficiarii de servicii de asistență socială

Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu a depus un proiect de lege care elimină impozitele pe contribuțiile pentru beneficiarii de servicii de asistență socială
Foto: Ruxandra Cibu Deaconu/Facebook
Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu anunță că a depus, la Biroul Permanent al Senatului, împreună cu  deputata Oana Murariu, un nou proiect de lege, care completează Codul Fiscal și care va avea un impact social important. Legea va face ordine în câteva prevederi referitoare la modul de impozitare a veniturilor furnizorilor de servicii sociale. Mai exact, elimină impozitele pe contribuțiile pe care le plătesc cei care beneficiază de serviciile de asistență socială.
 
„Vârstnici sau persoane cu dizabilități, contribuie astăzi, cu eforturi mari, cu diferite sume de bani la plata serviciilor de îngrijire, hrană și tratament oferite de fundații și asociații. În aceste condiții, este inuman ca Statul Român să impoziteze acești bani. Și, totuși, o face pe baza Codului Fiscal, deși alte două legi în vigoare spun cu totul altceva: contribuțiile beneficiarilor sunt parte integrantă a sistemului de finanțare a serviciilor sociale”, transmite senatoarea.
 
Potrivit senatoarei, după adoptarea acestui proiect de lege, aceste contribuții vor fi folosite integral pentru beneficiarii acestor servicii de asistență socială: persoane cu dizabilități, vârstnici dependenți de îngrijire, copii din centre de zi și alții. Banii vor merge către mâncare mai bună, către personalul de îngrijire și terapie, către servicii mai bune.
 
„Statul are alte resurse financiare, nu banii persoanelor vulnerabile, care oricum sunt puțini. Dar ONG-urile sociale sunt în pericol să-și închidă activitatea în lipsa resurselor necesare.
 
De aceea este important să le susținem, în beneficiul celor vulnerabili și, de ce nu, să stimulăm și alte fundații și asociații să ofere astfel de servicii sociale, pe care, din păcate, statul nu le mai poate asigura”, mai transmite aceasta. 
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Sus