Peste 130 de lucrări realizate de pacienți ai Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu sunt expuse în cadrul expoziției „Speranță prin artă”. În mijlocul acestor tablouri, muzeul a găzduit un atelier de Crăciun, unde pacienții au putut să creeze decorațiuni, să experimenteze materiale diferite și să împărtășească câteva momente de bucurie alături de jurnaliști, specialiști și reprezentanți ai muzeului. A fost o întâlnire despre artă, despre răbdare și despre felul în care gesturile mici pot spune povești mari.
Într-o sală a Muzeului Național Brukenthal, printre tablourile expuse în cadrul expoziției „Speranță prin artă”, câteva mese au fost acoperite cu mărgele (diamante din acelea cu care poți face tablouri), bucăți de vată, globuri, silicon și resturi rămase din lucrări mai vechi.
Aici a avut loc, săptămâna trecută, un atelier de creație de Crăciun inedit, la care au participat pacienți ai Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu, alături de specialiști, jurnaliști și reprezentanți ai muzeului.

Psihologul Ana Maria Fulea și ergoterapeutul Maria Pătruțiu (Mimi, după cum o strigă apropiații) au coordonat activitatea. Le explică celor prezenți ce urmează să facă, îi încurajează să se ajute unii pe alții și le spun că pot cere sprijin ori de câte ori au nevoie. „Faceți cum simțiți”, se aude de mai multe ori în timpul atelierului. Și fiecare a făcut ce a simțit.
Managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal, Raluca Teodorescu, este prezentă în sală alături de o parte dintre studenții ei, iar jurnaliștii invitați lucrează cot la cot cu pacienții. Se fac globuri, figurine și mici decorațiuni, folosind materiale rămase de la tablourile din expoziție.

„Ce ne rămâne am hotărât să refolosim”, explică Mimi, în timp ce caută un capac de cutie care să poată servi drept suport.
Discuțiile curg firesc, printre gesturi mărunte și indicații practice: unde se mai pune o mărgea, cum se fixează un ornament, dacă distanțele sunt egale. Cineva caută un coș de gunoi, altcineva aduce o pungă. Ritmul este calm, fără grabă.
Între cei prezenți nu există bariere, ci doar emoție. Cumva, pentru prima dată, și jurnaliștii au fost aproape de pacienții Spitalului de Psihiatrie, având ocazia să-i cunoască dincolo de eticheta de pacient, iar ei au avut posibilitatea de a-și testa trăirile în acest nou context.
Ideea unui astfel de eveniment nu a fost întâmplătoare. Purtătorul de cuvânt Izabela Paulescu a crezut în această întâlnire, oferind ocazia de a-i vedea pe acești oameni așa cum nu-i vede nimeni în afara personalului de la spital: artiști, timizi, pasionați, implicați și fericiți. Ne-a adus să-i vedem în mijlocul tablourilor pe care le-au pictat.

Povești de viață și liniște prin artă
Poveștile lor sunt incredibile. Florin Bârcea, de exemplu, este internat în Spitalul de Psihiatrie din anul 1986. Practic, colectivul îi este și mamă, și tată. Are în expoziția de la Brukenthal unele dintre cele mai apreciate tablouri, inclusiv cel de pe afișul expoziției. Vorbește clar și cu pasiune despre ceea ce face, de parcă s-ar fi născut artist.
„Facem tablouri cu diamante și vreau să mai fac încă un tablou cu steagul și cu fetița (n.r. asemănător cu lucrarea de pe afiș)”, spune el.
Se discută deschis despre terapiile prin artă, despre activitățile zilnice din spital și despre faptul că terapia nu înseamnă doar tratament medicamentos. „Se face terapie inclusiv prin gătit”, spune Iza, explicând că pacienții sunt implicați în cât mai multe activități care le dau un rol și o rutină.

Dumitru Hanț este internat de șapte ani, iar fiecare răspuns al băiatului se termină cu „doamnă” sau „domnule”. Hanți îl strigă cei din spital. „O să facem îngerași. Facem îngerașul amândoi, doamna”, spune el, vorbind cu emoție, dar hotărât să răspundă.
Cumva, e zarvă în camera de muzeu: un murmur continuu de „ce-ți trebuie?”, „hai să lipim aici”, „ține drept tabloul”, „v-am adus ochelarii, domnule Iosif, dacă vă trebuie”. Hanți este tăcut și concentrat pe ce face.
„De cât timp ești în spital?”
„De șapte ani, doamna. E bine, ne dă mâncăruri bune.”
„Ești din Sibiu?”
„Sunt din Axente Sever, doamnă.”
Răspunsurile lui sunt scurte și, după ce le oferă, se întoarce la ceea ce face. Povestea lui nu este ușoară și nici nu a strâns multă bucurie de-a lungul timpului. Vine dintr-un centru de plasament, de la Agârbiciu. A făcut școală la Colegiul Tehnic Independența și apoi s-a angajat ca îngrijitor la școala în care a învățat.
„Să știți că mai sunt oameni din personal care îl recunosc”, spune ergoterapeutul Maria Pătruțiu.

Iosif Filomon stă chiar lângă el. Este de cinci ani în spital, iar cei care-i sunt aproape spun că știe poezii și cântă colinde foarte frumos. Spune că a avut ambiții mari în viață, iar părinții l-ar fi sprijinit. „Dar nu m-a ajutat capul”, spune el.
Se concentrează asupra unui șerfețel cu tematică de Crăciun, care urmează să fie lipit cu o tehnică specială și să se transforme într-un tablou. Este din județul Sibiu.
„Am făcut Liceul Energetic, ultima generație de cinci ani, și apoi am fost subinginer în electronică aplicată în București. Dar mi-a fost foarte greu și m-am îmbolnăvit mintal. Aveam 24 sau 25 de ani și de atunci o tot trag. Nu mă mai integrez în familie și m-am obișnuit aici. Este pentru mine o nouă familie care mă acceptă așa cum sunt”, spune Iosif.
Deși are o familie și două fete, nu pot fi împreună. „Nu funcționăm, deși am încercat toate variantele, nu a mers. Era mai bine dacă aș fi recunoscut de la început că sunt bolnav și să nu-mi mai complic situația”, mai spune el. Singura legătură pe care o mai are cu viața de dincolo de zidurile spitalului este sora lui, care îi este și tutore. Apoi se apleacă, din nou, spre lucrarea lui.
Alături sunt Nicoleta Tătar și Luciana Solea, care este internată în spitalul din Sibiu de 26 de ani. De loc este din Mediaș. Ultima, în ordinea prezentărilor, este Mirela Boica, cea mai nouă dintre cei prezenți la muzeu în acea după-amiază de miercuri. Are doar un an de când este internată.
Atelier în mijlocul expoziției
Atelierul se desfășoară chiar în mijlocul expoziției „Speranță prin artă”, care reunește peste 130 de lucrări realizate de ei, pacienți ai spitalului. Tablourile de pe pereți, unele făcute din mărgele, punct cu punct, sunt amintite în discuții ca exemple de răbdare și muncă de durată. „Majoritatea sunt făcute de bărbați. N-ai crede”, spune Iza cu un zâmbet ușor.
Apoi, privite în amănunt, fiecare tablou din expoziție spune o poveste a unei libertăți interioare greu de descris.


„Cele mai apreciate tablouri ale expoziției sunt făcute de pacienți care nu au un diagnostic ușor. De exemplu, cel mai râvnit tablou este al unei doamne care nu a mai pictat vreodată până să vină la atelierul de ergoterapie. Tablourile care înfățișează o balerină sunt făcute de o tânără care a fost abuzată de soț, iar tabloul care apare și pe afiș este făcut de Florin a cărui viață înseamnă spital”, povestea Iza până să fi ajuns creatorii din spatele poveștilor la Brukenthal.
La final, decorațiunile prind formă, mesele sunt mai ordonate, iar conversațiile se mai domolesc. Activitatea nu are discursuri, ci povești, impresii și gesturi simple.

„Este foarte plăcut să lucrezi cu ei, satisfăcător. Este un mediu atipic pentru un spital și pentru activitatea constantă a psihologului. Este impresionant să fii martor la felul lor de a merge mai departe printre atâtea probleme și să vezi cum se sprijină unii pe alții, cum sar în ajutor și sunt toleranți. Mai sunt și incidente și tulburări de comportament, dar de cele mai multe mori aceste situații nu escaladează, ci mai degrabă toți se strâng în jurul celui care are nevoie de sprijin să se liniștească”, este concizia psihologului Ana Maria Fulea.
Atelierul face parte din seria de activități organizate în cadrul expoziției, care poate fi vizitată până marți, 16 decembrie. Atunci este programată și vânzarea caritabilă a lucrărilor realizate de pacienți.


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3532


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Maria
Acum 4 ore
CA
Acum 4 ore
Vreau sa ma pensionez la 48 de ani
Acum 5 ore
Tatì acele parcări au rampa L nu XXL
Acum 5 ore
HBomb