Aproximativ o sută de elevi ai Colegiului Economic „George Barițiu” din Sibiu au fost miercuri, 17 decembrie, la Facultatea de Teologie, într-un eveniment dedicat Crăciunului. Le-au fost alături profesori și părinți, într-o atmosferă de sărbătoare, emoție și tradiție.
Evenimentul a reunit cele 35 de clase ale Colegiului Economic „George Barițiu” din Sibiu, din fiecare, fiind prezenți câte 3 elevi, atât din învățământul de zi, cât și de profesională și dual.
Au participat elevi, părinți, profesori ai colegiului, dar și persoane apropiate invitate de elevi. Serbarea a fost organizată în parteneriat cu Facultatea de Teologie, care a pus la dispoziție sala, oferind astfel un spațiu generos pentru desfășurarea programului artistic.
Ideea proiectului aparține directoarei, Florentina Gruia, care a susținut extinderea evenimentului dincolo de spațiul școlii, după succesul edițiilor interne.

„Prima dată am spus să încercăm în școală și dacă lucrurile merg bine, extindem. Am văzut elevi implicați, bucuroși și am decis să trecem bariera colegiului și să găsim un spațiu mai mare în care să încapă elevi, profesori și părinți.”
Colinde în mai multe limbi și o scenetă de Crăciun
Programul artistic a cuprins colinde în limba română, franceză și engleză, dar și o scenetă de Crăciun. De organizarea programului artistic s-a ocupat un grup de profesoare inimoase: Daria Teleabă, Mărioara Mușat, Mihaela Manuil Lupu, Silviana Simeanu și Andreea Putuca, iar preotul profesor, Rareș Sbera, s-a ocupat de obținerea sălii.
O surpriză apreciată de participanți a venit din partea profesoarei de matematică Liana Dragomir, care a adus un panou cu specific de Crăciun, unde elevii și invitații s-au putut fotografia.

Profesorii implicați au vorbit despre cât de important este un astfel de eveniment pentru formarea emoțională a elevilor.
„Elevii nu pot avea amintiri din liceu dacă noi nu le creăm. Eu cred că internetul are de toate dar, până la urmă, cu emoția cu care trăiește copilul pleacă mai departe”, spune Andreea Putuca, profesor de tehnologii, turism și comunicare, dirigintă la clasa a XI-a și responsabila Comisiei de Calitate din școală.

Evenimentul a avut și o puternică dimensiune spirituală, așa cum au subliniat organizatorii.
„Această sărbătoare este importantă pentru noi, deoarece dorim să simțim fiecare importanța Nașterii Domnului și asta vrem să sărbătorim. Sperăm să ajungem la sufletul fiecăruia și toți să se bucure cu adevărat de aceste sărbători”, a spus Florentina Gruia, directorul școlii.
Emoțiile scenei, trăite de la cei mai mici la cei mari
Printre elevii participanți s-a numărat și Darius Enache, elev în clasa a IX-a, care a așteptat cu nerăbdare momentul colindelor. La doar 15 ani, este instrumentist și cântă la chitară de doi ani.
„Cred că sunt în jur de șapte colinde și abia aștept să începem”, a spus el.

Casiana Mociofan, elevă în clasa a XI-a, a interpretat rolul îngerului Gabriel, deschizând sceneta.
„Mi-a plăcut să mă pregătesc pentru acestă serbare. Am participat și anul trecut la ceva asemănător, fiind coordonați tot de doamna de română, Silviana Simeanu”, a spus fata.

După terminarea liceului, Casiana își dorește să devină psiholog juridic, avocat sau judecător, însă până atunci a trebuit să își învingă emoțiile spectacolului.
Robert Cîrlan, elev în clasa a XI-a, a jucat rolul împăratului Irod și a vorbit despre importanța acestui tip de activități.

„Este un eveniment apreciat de noi, elevii, pentru că ne unește și ne dezvoltă și alte abilități. Îmi place și să joc, deși e puțin greu pentru că ne luptăm cu emoții, dar așa învățăm să ni le controlăm.”
După liceu, Robert își dorește să devină antrenor de fotbal.
O voce care a impresionat publicul
Serbarea a fost încărcată de emoție, iar elevii au oferit tot ce au avut mai bun. S-a remarcat și Gabriela Maria Frâncu, elevă în clasa a XII-a, care a impresionat publicul cu o voce clară și sensibilă.
Gabriela are aproximativ șapte ani de canto în muzică ușoară și a participat, de-a lungul timpului, la numeroase evenimente și concursuri. În acest an, a redus ritmul lecțiilor din cauza bacalaureatului, însă spune că muzica rămâne o parte esențială din viața ei.

„Peste tot unde am avut ocazia sau unde mă ruga cineva, am cântat.”
Deși își dorește să urmeze Facultatea de Drept, Gabriela afirmă că nu va renunța niciodată la muzică: „O voi lua cu mine peste tot”.
Crăciunul, mai mult decât spectacol
Un mesaj profund a venit și din partea preotului Rareș Sebra, misionar la Biserica din Dumbrava Sibiului, care a subliniat rolul colindului și al tradiției în educația copiilor.
„Colinda este o tradiție pe care părinții trebuie să o pună în sufletul copiilor. În cazul celor de la Economic au reușit, pentru că este un fapt împlinit să-i văd pe toți aici. Crăciunul este despre Nașterea Domnului și despre bucuria întâlnirii cu Hristos. Celelalte sunt colaterale. Din păcate, uităm toate acestea. Suntem căutători de experiențe noi și uităm ce este important”, a încheiat el.

Evenimentul de la Facultatea de Teologie nu va rămâne unul singular, profesorii Colegiului Economic „George Barițiu” afirmând că astfel de momente dedicate Crăciunului, dar și altor sărbători, vor fi organizate și în anii viitori, ca parte a efortului de a crea experiențe cu adevărat memorabile pentru elevi și colegiu.








Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1233


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Moromete
Acum 1 oră
Nonick
Acum 2 ore
Zzz
Acum 2 ore
L
Acum 2 ore
@un cititor