ACTUALIZARE 19:17
Șapte minori și trei adulți - la spital. Din fericire, fără răni grave
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.
„În urma evaluării medicale toate cele 10 persoane au fost transportate la spital. Șapte minori cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani au fost transportați la CPU Luther și 3 adulți (28, 36 și 61 de ani) au fost transportați la CPU Mediaș.
Din fericire, nici o persoană implicată în accident nu a suferit răni grave, acestea având diferite traumatisme”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.
De partea cealaltă, polițiștii sibieni precizează că din primele cercetări efectuate la fața locului, au stabilit că în timp ce conducea un microbuz de transport persoane pe DN 14, la km 60 + 900 metri, având direcția de deplasare Brateiu - Mediaș, o conducătoarea auto în vârstă de 36 de ani, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un imobil.
La momentul producerii accidentului rutier, în microbuz se aflau zece persoane, respectiv conducătoarea auto, doi adulți în vârstă de 28 și 61 de ani și șapte copii, cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani.
„Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale. Traficul se desfășoară în condiții normale”, mai menționează reprezentanții IPJ Sibiu.
ACTUALIZARE 18:35
Numărul personelor implicate crește la 10
ISU Sibiu transmite că a suplimentat forțele de intervenție cu încă două ambulanțe, dintre care una cu medic și o autospecială de descarcerare. În total în aceste momente la fața locului acționează:
- 4 ambulanțe SAJ dintre care una cu medic
- o ambulanță SMURD
- o autospecială de descarcerare
- una de stingere
- o autospecială de transport personal și victime multiple.
„În timpul evaluării medicale s-a constatat că în accident au fost implicate un număr de 10 persoane (3 adulți și 7 minori). Acestea sunt evaluate de echipajele medicale”, precizează reprezentanții ISU.
ȘTIRE INIȚIALĂ 18:20 - Doi adulți și cinci minori s-au autoevacuat și sunt consultați de medici
Un accident cu implicarea unui microbuz de transport persoane a fost implicat într-un accident duminică seara, în zona localității Brateiu, pe drumul național 14. Din primele informații, microbuzul a intrat într-o casă. Șapte persoane primesc îngrijiri medicale, dintre care cinci sunt minori.
„În urma unui apel 112, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu intervin la un eveniment rutier produs pe DN 14, în zona localității Brateiu. În eveniment este implicat un microbuz de transport persoane. Trafic îngreunat”, a tranmis Inspectoratul Județeande Poliție Sibiu.
ISU Sibiu anunță că a activat planul rou deintervenții ca urmare a accidentului rutier. Instituția a trimis la fața locului un echipaj SMURD; o autospecială de transport personal și victime multiple; o autospecială de stingere și două ambulanțe SAJ.
„Din primele informații, toate cele șapte persoane implicate în accident sunt autoevacuate, conștiente, iar în aceste momente sunt evaluate de echipajele medicale sosite la fața locului. Misiunea este în dinamică”, a transmis Raluca Marcu, sergent major.
La rândul lor, reprezentanții Serviciului Ambulanță Județeană Sibiu anunță că au trimis de urgență trei echipaje, două de tip B și una cu medic în localitatea Brateiu, la accidentul rutier „unde un microbuz de transport persoane a întrat într-o casă”. „Echipajele SAJ și ISU, sosite la fața locului intervin pentru asigurarea asistenței medicale pentru 2 adulți și 5 minori. Intervenția este în dinamică”, precizează instituția.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2348


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sufana Culita
Acum 1 oră
John Doe
Acum 1 oră
Helmuth
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Emil