Comunitatea locală din Sadu anunță, printr-o postare publicată pe rețelele de socializare, trecerea în neființă a profesoarei Maria Marcu, cadru didactic de geografie și fost director al Școlii „Samuil Micu”. Avea 77 de ani.
Potrivit mesajului transmis, Maria Marcu a activat timp de mai mulți ani în învățământul preuniversitar, fiind cunoscută atât ca profesoară, cât și ca director al unității de învățământ. În această calitate, a coordonat activitatea școlii și a fost implicată în educația și formarea mai multor generații de elevi, precum și în viața comunității locale.
Postarea subliniază rolul pe care l-a avut în școală și în relația cu elevii și colegii săi, fiind amintită pentru activitatea didactică și managerială desfășurată de-a lungul anilor. De asemenea, este menționat faptul că numele său va rămâne legat de instituția pe care a condus-o și de elevii pe care i-a îndrumat.
„Doamna profesoară Maria Marcu a fost mai mult decât un dascăl. A fost o lumină a școlii, un om care a știut să deschidă nu doar manuale, ci și suflete. Ca profesoară de geografie, ne-a arătat drumurile lumii; ca om, ne-a învățat drumul cel drept”, scriu reprezentanții comunei în postare.
Consiliul Local și Primăria Comunei Sadu au transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndurerate, precum și colegilor și elevilor care au cunoscut-o.
Conform informațiilor făcute publice, priveghiul are loc la capela Bisericii de lemn, începând de vineri, 26 decembrie, ora 14:00. Tot vineri, de la ora 16:30, va fi oficiată slujba de sărăcustă, iar înmormântarea este programată pentru sâmbătă, 27 decembrie, la ora 12:00.
Sute de mesaje de condoleanțe
Profesoara s-a stins în 25 decembrie, chiar în prima zi de Crăciun. Postarea făcuttă de reprezentanții comunității Sadu a strân sute de mesaje de condoleanțe.
„Recunoștință veșnică, doamna MARCU!! Omul, profesorul, directorul, colegul, persoana care a fost mereu acolo pentru elevi și cadrele didactice!! Pentru mine, doamna director Marcu a fost cea care m-a susținut și m-a inițiat în activitatea didactică, care m-a ajutat în dezvoltarea carierei! Prin corectitudine și exemplu, prin reguli și implicare, a fost coordonator al generațiilor de elevi, dar și al cadrelor didactice, printre care mă număr și eu! Dumnezeu să vă așeze sufletul în lumea celor drepți!!, eate unul dintre aceste mesaje.
„Doamna Marcu a fost un dascăl dedicat și un lider respectat, care și-a pus amprenta asupra școlii și a generațiilor de elevi pe care le-a format.”, este un alt mesaj.
„Dumnezeu sa ii odihnească in pace sufletul bun si blând. Ca profesoara si a lăsat amprenta in sufletele noastre. Rămas bun doamna directoare.”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2719


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Gazetarul amator
Acum 3 ore
Doru
Acum 3 ore
X
Acum 3 ore
Periscop
Acum 3 ore
Constantin