Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu a populat râul Olt cu peste 2.500 de exemplare de crap. Acțiunea a avut loc la jumătatea lunii noiembrie, însă ea doar acum a fost făcută publică, pentru ca peștii să aibă timp de acomodare în noul mediu.
”Ultima populare din anul 2025, a fost efectuată fără "tam tam". Suntem încântați să o prezentăm acum, după ce peștii - aproximativ 2500 de exemplare, s-au acomodat în noul habitat”, a informat AJVPS Sibiu, pe pagina oficială de Facebook.
Contactat de reporterul Turnul Sfatului, directorul asociației, Romeo Stoicescu, a explicat că sectorul ales pentru populare a fost Racovița – Porumbacu.
”Peștele provine din producție autohtonă, aproape locală, din județul Alba. Iar la acțiune au participat voluntari și paznicii asociației, totul desfășurându-se în prezența inspectorului ANPA”, a precizat Stoicescu.
AJVPS Sibiu are planificate și în 2026 acțiuni de populare pe apele avute în gestiune, scopul fiind o diversificare a speciilor.
”Vrem să populăm și cu alte specii și de un alt calibru. Ideal este să populăm sistematic, specii și zone diferite, în fiecare an, cu puiet care să se dezvolte în mediul sălbatic”, a concluzionat Romeo Stoicescu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: crap , populare , stiri sibiu , ajvps sibiu
Vizualizari: 1303


Ultimele comentarii
Acum 26 minute
Neala Turcu
Acum 40 minute
Asdfasdf
Acum 41 minute
Sibian
Acum 44 minute
Asdfasdf
Acum 45 minute
Asdfasdf