Pali Vecsei, actorul Teatrului Național Radu Stanca, a sărbătorit cei 51 de ani împliniți alături de familie și de prieteni apropiați. Printre cei care i-au fost alături s-au numărat actorii Ofelia Popii și Adrian Matioc.
Pali Vecsei spune că nu are anumite planuri, dar că își dorește să se concentreze pe carieră și pe proiectele care vor veni.
„Am sărbătorit cu familia şi prietenii apropiați. Deși ne place să spunem în cercul nostru de prieteni că suntem o familie – deci, ziua am petrecut-o în familie.
Nu îmi impun rezoluții pentru noul an, dar îmi doresc şi mă concentrez pe carieră, sper să fie un an al proiectelor, al creativității, al inspirației pe plan artistic.
Calde urări de bine spectatorilor TNRS! Să fie un an cu bucurii, sănătate, dorințe împlinite şi multe spectacole vizionate. Le mulțumesc pentru susținere şi aplauze”, a transmis acesta pentru turnulsfatului.ro.
Pali Vecsei s-a născut în 11 ianuarie 1975. Între 1997 – 2001 a urmat Facultatea de Litere, Istorie şi Jurnalistică – secţia Artă Teatrală, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
În 2005 a obținut premiul pentru cea mai bună interpretare, Festivalul „Colocviul Teatrelor Minoritare Naţionale din România”.
Pali a fost prezent, de-a lungul timpului în multe spectacole ale TNRS precum „Am angajat un ucigaș profesionist”, „Aşteptându-l pe Godot”, „Balul”, „Bărbate, treci la fapte!”, „Tom și Jerry 4.0”, „Viața lui Bess (Breaking the Waves)”, „Camino Real”, „Călătoriile lui Gulliver”, „Încurcă-i drace!”, „Cerere în căsătorie”, „Conferința iraniană”, „R.U.R”, „D`ale Carnavalului”,„Puricele în ureche”, „Platonov”, „Plastilină”, „Povestea prințesei deocheate”, „Lulu”, „Ostatic la mătușica”, „Trilogia evreiască. Experimentul Iov”, „Fantoma e aici”, „Maestrul și margareta”, „Orb de mină”, „Faust”, „Omul cel bun din Sîciuan”, „Ulciorul sfărâmat”, „Ierusalim”, „Oidip”, „Necunoscuta cunoscută”, „Metamorfoze”, „O noapte furtunoasă”, „Nora”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Miticii care platesc erau deci banatzani,adica frunci sau fruncea,nu mai stiu dictonul…Bai ce ne place sa ne manjim intre noi…
Paule, le-ai dat clasa sefilor de promotie luand bacul cu 10!
cutie automata opticruise? si copiii pot conduce…
Legea ar trebui sa prevada suspendarea permisului pentru indoirea numarului de inmatriculare spate ca sa nu poata fi citit asa…
Am votat cu Nicu Stefanuta, insa nu sunt multumit de prestatia lui si regret votul dat. Se axeaza preponderent pe…












Lasă un răspuns