În județul Sibiu, în 2025 au fost înregistrate 11.073 de cazuri de cancer, dintre care 1.320 noi, iar peste 3.000 dintre pacienți sunt din mediul rural, unde multe cazuri ar fi putut fi depistate mai devreme prin screening și prevenție, potrivit unul comunicat transmis de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu.
În fiecare an, la data de 4 februarie, este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului. Tema ediției din 2026, „Uniți prin unicitate”, subliniază impactul profund al acestei boli asupra comunităților și necesitatea intensificării acțiunilor de prevenție și diagnostic precoce, transmit reprezentanții Direcției de sănătate Publică Sibiu.
Potrivit acestora, la nivelul județului Sibiu, datele sunt îngrijorătoare. În anul 2025 au fost înregistrate 11.073 de cazuri de cancer, dintre care 1.320 reprezintă cazuri noi.
Specialiștii atrag atenția că, în foarte multe dintre aceste situații, boala ar fi putut fi depistată într-un stadiu incipient, în urma controalelor medicale periodice și a programelor de screening.
Directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Horațiu Cojocaru, subliniază importanța accesului la prevenție, mai ales în mediul rural.
„Cancerul nu așteaptă ca pacientul să aibă acces la informație, el avansează indiferent de distanța față de spital. Tocmai de aceea este extrem de necesar să ducem prevenția și informațiile despre posibilitățile de screening, mai ales screening gratuit, dincolo de marile orașe, până în zona rurală, acolo unde lipsa prevenției se transformă adesea în condamnare tăcută. La nivelul județului Sibiu, avem puțin peste 3 mii de pacienți diagnosticați din mediul rural și, credeți-mă, oricât de optimiști ne-am dori să fim, numărul cazurilor este mult mai mare. Din lipsă de timp, informații și posibilități, oamenii din comunitățile rurale amână până și vizita la medicul de familie iar asta se transformă din păcate într-o dramă greu de dus atât la nivel uman cât și la nivel social. Soluția este întotdeauna dată de conștientizare, prevenție, de diagnosticare precoce și de accesibilizarea terapiilor curative prin adaptare individuală”, a declarat acesta.
Potrivit DSP Sibiu, județul se aliniază tendințelor naționale și europene atât în ceea ce privește incidența cancerului, cât și rata de mortalitate. Cele mai multe cazuri sunt reprezentate de cancerul de sân, cu 2.318 persoane aflate în evidență, dintre care 240 sunt cazuri noi diagnosticate anul trecut. Urmează cancerul colorectal, cu 1.578 de cazuri, dintre care 200 depistate în 2025, și cancerul de prostată, cu 978 de cazuri în total și 155 de cazuri noi.
De asemenea, în județul Sibiu sunt înregistrate 590 de cazuri de cancer de col uterin, 492 de cazuri de cancer pulmonar și 485 de cazuri de cancer de vezică urinară, o parte semnificativă fiind diagnosticate abia în stadii avansate.
Specialiștii recomandă, pentru prevenirea apariției cancerului, renunțarea la fumat și la consumul excesiv de alcool, adoptarea unui stil de viață sănătos, vaccinarea acolo unde este posibil – cum este vaccinul anti-HPV –, efectuarea anuală a analizelor medicale de rutină și prezentarea la medic atunci când apar simptome persistente.
Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului rămâne, astfel, un prilej de reflecție și un semnal de alarmă privind importanța prevenției și a diagnosticării timpurii, care pot face diferența dintre viață și moarte.
În România rata de deces este mare
Datele transmise de DSP Sibiu completează informațiile făcute publice și de cei de la Institutul Național de Sănătate Publică. potrivit lor cancerul rămâne una dintre principalele cauze de mortalitate în România, iar deși incidența este sub media Uniunii Europene, rata de deces este mai ridicată, ceea ce indică probleme legate de depistarea precoce și accesul la investigații și tratament.
Cele mai frecvente tipuri de cancer sunt, la bărbați, cele de prostată, plămân și colorectal, iar la femei cancerul de sân, colorectal și de col uterin. INSP atrage atenția că între 30% și 50% dintre cazuri ar putea fi prevenite prin reducerea factorilor de risc, precum fumatul, consumul de alcool, obezitatea și sedentarismul, dar și prin participarea la programe de screening.
Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului este astfel un apel la prevenție, diagnostic timpuriu și la dezvoltarea unor servicii medicale centrate pe nevoile fiecărui pacient, după cum se arată în cele două comunicate transmise de autoritățile din sănătate publică.
Sursa foto: depositphotos.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 927


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Cotălibertate
Acum 8 ore
@Ion
Acum 9 ore
Plot twist
Acum 9 ore
Kukuruku
Acum 9 ore
Au fost fonduri europene ptr aceste cladiri. Nu s-au vrut