Vineri,
06.02.2026
Ceata
Acum
3°C

Licitația pentru modernizarea Parcului Astra, proiect de 14,8 milioane de lei, a fost anulată

Licitația pentru modernizarea Parcului Astra, proiect de 14,8 milioane de lei, a fost anulată
Simulare din proiectul de modernizare a Parcului Astra. Sursa foto: turnulsfatului.ro

Lansată în luna noiembrie a anului trecut, licitația pentru modernizarea parcului din centrul Sibiului a fost anulată de către reprezentanții Primăriei Sibiu.

În cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru care a fost alocat un buget de 14,8 milioane de lei, fără TVA, până la termenul limită fixat în 22 decembrie 2025 au fost depuse două oferte. Prima este semnată de societatea URS Construct Alba, cu trei subcontractanți din același județ, iar cea de-a doua de asocierea Ro-Verde Landscaping SRL (lider) – Garden Center Grup SRL. Ambele societăți din asociere sunt din județul Ilfov și au drept subcontractant o firmă din Cluj.

După ce la finele lunii trecute, Primăria Sibiu a emis o notificare pentru prelungirea termenului de evaluare a celor două oferte depuse până pe 17 februarie 2025, în cursul zilei de ieri, reprezentanții administrației locale au anulat licitația, conform informației publicată prin intermediul portalului de achiziții publice. Motivul anulării nu este detaliat, cel mai probabil fiind bazat pe declararea ofertelor depuse drept inacceptabile sau neconforme.

Lucrările pe care Primăria Sibiu le solicită pentru parcul Astra prevăd intervenții ample, de la demolarea actualei fântâni arteziene și a grupului sanitar, la retrasarea aleilor, amenajarea unui loc de joacă, a unui spațiu de loisir sau relocarea busturilor.

Citește și 18 milioane de lei: Primăria Sibiu a scos la licitație modernizarea Parcului Astra. De la alei îngustate și cu trasee schimbate, la copaci nou plantați și trafic auto restricționat

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Parcul Astra

Vizualizari: 1293

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei

Acum 14 ore

HHHAAAHAAHAAAAA....mori!!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 11 ore

No mori
Raspunde

Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei

Acum 2 ore

Pai cum? Ca se pare ca "mori" proiectul inca din fasa...sau negi si asta doar pentru a-ti pastra eticheta de "dobitocul forumului" ? :-)
Raspunde

Sibian

Acum 5 ore

La acest parc modernizarea înseamnă a taia copacii bătrâni și inlocuirea lor cu alții tinerii
Raspunde

D.m.

Acum 3 ore

Sau poate s-au trezit cei de la curtea de conturi că aurora risipește aiurea banul public - zeci de milioane pe obsesivele fântâni arteziene și pe alte lucrări necesare în timp ce copii învață în schimburi, in containere și fac sport aiurea în privat (la Aria) pentru că primăria incompetenta nu le poate asigura condiții.
Raspunde

Q

Acum 3 ore

De-ar scăpa parcul Astra nedemolat! Acolo sunt stejari plantați la Marea Unire, din care deja Iohanis, alt secu-fdgrist o tăiat unul din trei. Acolo nici nu se potrivește stilul de acum din parcuri cu ce e în jur. Dacă nenorocesc parcul, o fac numai să le facă parcări celor care au demolat acolo o clădire veche și au făcut un bloculeț. Parcul Astra ar trebui doar întreținut mai bine. Eventual micșorată sau desființată fântâna arteziană a lui Iohanis, că se potrivește acolo ca nuca-n perete. Iar în cele 5-6 luni când nu e apă în ea, îi urâtă rău! Și în alte 4-5 cât nu sunt călduri, ține un aer prea umed și rece, și face zgomot în plus, peste zgomotul orașului, nesănătos pentru copiii de la spitalul Luther.
Raspunde

Elvis Parizer

Acum 55 minute

Sa nu se modernizeze nimic!!! Vrem ca in anii 90!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus