Vineri,
27.02.2026
Cer Senin
Acum
1°C

Zece morți, inclusiv atacatorul, după un atac armat într-o școală din vestul Canadei

Zece morți, inclusiv atacatorul, după un atac armat într-o școală din vestul Canadei
Foto: captura video CBC news

Nouă persoane au fost ucise marți într-o regiune izolată din vestul Canadei, dintre care șapte împușcate mortal într-un liceu și alte două găsite moarte într-o reședință din apropiere, a indicat poliția, transmite AFP, citat de Agerpres

'O persoană despre care se crede că este trăgătorul a fost, de asemenea, găsită moartă', aparent din cauza unei răni autoprovocate, a adăugat poliția. Incidentul a avut loc la Tumbler Ridge, un oraș cu 2.300 de locuitori situat în provincia Columbia Britanică.

25 de persoane au suferit răni care nu le pun viața în pericol, a mai anunțat poliția într-un comunicat.

Poliția 'a anulat alerta de urgență la Tumbler Ridge. Nu consideră că există suspecți în libertate sau vreo amenințare la adresa publicului', a declarat pe X ministrul siguranței publice al provinciei.

Potrivit primelor declarații ale poliției, prima alertă primită la începutul după-amiezii se referea la un atacator activ la liceul din Tumbler Ridge.

La sosire, forțele de ordine au descoperit, la un control amănunțit al școlii, șase persoane care fuseseră împușcate, pe lângă suspect.

A șaptea persoană împușcată la școală a murit în timp ce era transportată la spital.

Ulterior, poliția 'a identificat a doua locație suspectă legată de incident, unde alte două victime au fost găsite moarte într-o reședință', potrivit unui comunicat.

'Aceasta a fost o situație dinamică și în continuă evoluție, iar cooperarea rapidă a școlii, echipelor de intervenție și a locuitorilor a jucat un rol crucial în intervenția noastră', a declarat Ken Floyd, un responsabil al poliției.

El a refuzat să ofere detalii despre atacator.

'Aceasta a fost o zi incredibil de dificilă și epuizantă emoțional pentru comunitatea noastră', a adăugat el.

Tumbler Ridge este situat la peste 1.000 de kilometri nord-est de Vancouver.

Foto: captura video CBC news

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 995

Comentarii

2 comentarii

Țara arde babele se piaptănă

Acum 2 săptămâni

Și care este interesul public Sau vrei să ne dați idei.
Raspunde

Ttt

Acum 2 săptămâni

***

(Acest mesaj a fost moderat deoarece face parte din categoria „trolling”)

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus