Joi,
05.03.2026
Parțial Noros
Acum
13°C

Lături, ironii ieftine, scenete, ochi dați peste cap: prima întâlnire în care politicienii locali au vrut să lucreze cot la cot pentru sibieni s-a transformat într-un bâlci

Lături, ironii ieftine, scenete, ochi dați peste cap: prima întâlnire în care politicienii locali au vrut să lucreze cot la cot pentru sibieni s-a transformat într-un bâlci
O parte din prezidiul dezbaterii pe subiectul noului spital județean. Sursa foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Pentru prima dată în ultimii cel puțin 20 de ani, politicieni ai Sibiului din diferite partide – mai ales cei din PNL și PSD – s-au întâlnit în cadrul unei dezbateri care ar fi trebuit să aibă drept scop unirea forțelor în vederea susținerii proiectului unui nou spital județean. Au fost două ore în care politicienii n-au ezitat să se înțepe și să-și reproșeze lucruri.

Dezbaterea a avut loc „pe terenul neutru” al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, după cum avea să prezinte Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean (CJ) Sala Senatului din cadrul Facultății de Medicină. Președinta a fost prima care, adusă de șoferul administrației județene, a intrat – joi, înainte de ora 13:00 - în sala în care, pe o latură erau așezate multele cutii cu proiectul tehnic al noului spital județean.

Daniela Cîmpean a fost cea care a dispus aranjarea celor de la prezidiu. Sursa foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Tot Daniela Cîmpean este cea care, mai apoi, i-a așezat la prezidiu pe politicienii care au venit la dezbatere. În dreapta și stânga, președinta i-a așezat pe Vlad Vasiu și, respectiv, pe Paul Kuttesch, cei doi vicepreședinți ai CJ Sibiu. Raluca Turcan (PNL) și Constantin Șovăială (FD) au fost așezați pe celelalte două scaune din dreapta, iar Adrian Echert (USR) și Bogdan Trif (PSD) pe celelalte două din stânga.

”Șerban... Trif: v-am văzut atât de rar că v-am uitat numele”

De la chiar momentul prezentării celor așezați la prezidiu, Daniela Cîmpean a dat tonul ironiilor, după ce pe deputatul PSD Bogdan Trif l-a prezentat drept Șerban Trif. „De la emoții”, a încercat Trif. „Nu aveam emoții, dar atât de rar v-am văzut încât v-am uitat numele. Se întâmplă, se mai întâmplă, ce urmează, Crăciunul... o să dau un miel de Paște”, a răspuns Daniela Cîmpean.

Sursa foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Dezbaterea a continuat cu o istorie a derulării actualului proiect al unui nou spital județean (o primă variantă a mai existat prin 2007, inițiată de liberalii din acea vreme), istorie prezentată de Daniela Cîmpean. 

„Dragii mei, la Sibiu avem cel mai vechi spital din România”, a spus la un moment dat Cîmpean, după care s-a referit la criticile venite pe seama amplasamentului propus. Sunt criticile aduse în special de social-democrați, referitoare la mirosul emanat de la groapa de deșeuri și care ar ajunge până la locul propus pentru noul spital și la zgomotul pe care l-ar genera activitatea de pe Aeroportul internațional Sibiu.

Politicieni și jurnaliști din presa locală au participat la dezbatere. Sursa foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Bogdan Trif a încercat să intervină, dar Cîmpean a cerut să fie lăsată să termine descrierea istoriei recente. Discursul președintei a fost din nou întrerupt la scurt timp de către profesorul universitar Eduard Stoica, din auditoriu. „Eu dacă aș vorbi așa studenților mei... Riscați să ne pierdeți. Știm toate lucrurile acestea, haideți să intrăm în dezbatere”, a cerut Eduard Stoica.

„Sunt oameni care poate nu știu lucrurile acestea. Cred că cineva își poate formula o opinie după ce are toate informațiile”, a continuat Daniela Cîmpean.

Comparațiile și istoria „pe alese”

Pe un ritm de lecturare crescut, Daniela Cîmpean a arătat că noul spital județean propus pentru Sibiu „nu este un lux, ci o nevoie”. Criticilor referitoare la dimensiunile spitalului le-a răspuns cu faptul că studiile specialiștilor le-au determinat. În ceea ce privește costurile considerate „prea mari”, Cîmpean a invocat o analiză comparativă. 

„Vreau să urmăriți o analiză făcută în 2022 – 2023 pe proiecte care au intrat în PNRR și care erau similare ca și complexitate spitalului de la Sibiu. Care ar avea un cost mediu de 4.051 de euro/mp și care nu e doar costul clădirii, ci este împreună cu toată apartura și mobilierul necesar. Pentru Spitalul de urgență  «Dr. Dimitrie Gerota» , din București costul mediu a fost de 4.618 euro/mp, în timp ce Oncologia din Timișoara a avut un cost mediu de 4.680 euro/mp. Toate cu costuri mai mari decât spitalul de la Sibiu. Deci că spitalul ar fi fost supraevaluat este o afirmație lipsită de orice substanță și fundamentare reală”, a citit Daniela Cîmpean. Tot în comparație cu demersuri similare, președinta CJ Sibiu a spus că, la Sibiu, cele 13,7 milioane de lei cheltuite pe documentații sunt sume mai mici decât cele cheltuite la Craiova, Iași sau Cluj-Napoca.

În timp ce toți ceilalți de la prezidiu stăteau mai tot timpul cu ochii în ecranele telefoanelor proprii, Cîmpean a continuat cu versiunile proprii ale semnării memorandumului cu Guvernul în vederea obținerii de finanțare, cu asocierea cu Primăria Sibiu pentru înglobarea Spitalului de Pediatrie în noul spital județean, cu obținerea autorizației de construire, elaborarea proiectului tehnic și licitația cu clauză suspensivă pentru desemnarea unui constructor.

Daniela Cîmpean a descris timp de aproape 30 de minute istoria actualului proiect al noului spital județean. Sursa foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Faptul că proiectul nu a mai fost finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost o greșeală care poate fi acum cuantificată prin sumele pierdute de România pentru construirea de noi spitale, a continuat Cîmpean. „Din cele 24 de spitale din prima variantă a PNRR, în urma negocierilor cu Comisia Europeană și pierderea a 1,2 mld de euro s-a ajuns ca în listă să mai fie doar 13 spitale. Și se mai pierd în continuare bani din PNRR, pentru că, în august 2026, din cele 13 spitale vor rămâne șase și nici acelea nu vor fi terminate”, a mai spus Cîmpean.

A continuat cu istoria Programului Sănătate (constituit din fonduri europene) ca alternativă de finanțare. Tot o variantă proprie a Danielei Cîmpean: în discursul ei nu a făcut niciodată referire la cum, la fel ca și în cazul PNRR, condițiile de finanțare au fost modificate astfel încât proiectul de la Sibiu nu a mai fost eligibil.

Situație despre care Turnul Sfatului a scris aici: Nimeni n-a suflat o vorbă: Guvernul a scris o ordonanță prin care noul Spital județean Sibiu nu primește finanțare nici prin Programul Sănătate

Oricum, Programul Sănătate a fost, în cele din urmă, abrogat.

După 30 de minute, Daniela Cîmpean și-a încheiat prezentarea formulând cele trei variante de finanțare ale proiectului pe care le are acum în vedere și pentru care solicită consensul politic al tuturor partidelor.

Care sunt aceste trei variante puteți citi aici: Noile variante pentru „noul” spital județean: să se construiască în parteneriat public-privat sau precum metroul din Cluj. „Banii necesari să fie restituiți nu din cei ai sibienilor”

Mapele Ralucăi Turcan: qed

Pentru că „a participat la discuții foarte proaspete” despre varianta unui parteneriat public-privat, la cuvânt a fost invitată Raluca Turcan, deputat PNL și președintă a organizației județene de partid. Care, de la început, a tras „proiectul matur” al noului spital județean înspre spuza liberalilor. „Finanțarea (noului spital – n.r.) a prins contur o dată cu accederea la guvernare a PNL, din 2019. Eu nu pot să las politicul la o parte. (...) Când am putut să influențez puternic lucrurile a fost semnat memorandumul cu Ministerul Sănătății și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, astfel încât spitalul de la Sibiu să fie finanțat indiferent de numele guvernului la un anumit moment. Eram vicepremier atunci. În calitate de ministru al Muncii, împreună cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, am reușit ca proiectul spitalului de la Sibiu să fie inclus în lista celor 49 de spitale, listă adoptată prin hotărâre de guvern care consfințea finanțarea din PNRR”.

Raluca Turcan a continuat cu ceea ce ea apreciază ca fiind „pașii de recul”: mai precis faptul că după includerea spitalului de la Sibiu în lista PNRR, „a apărut un ordin de ministru, care poată un nume”. „A fost dată o nouă ordonanță de urgență prin care se schimbă criteriile de finanțare, autor fiind un premier și un ministru al Sănătății”, a continuat Turcan, făcând referire la introducerea plafonului de 300 de milioane de euro pentru proiectele care doreau finanțare din PNRR. 

Raluca Turcan, în fața cutiilor cu documentația noului spital județean, a venit și cu două mape, una mai subțire și una mai consistentă. Sursa foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Turcan nu a pronunțat nume, deși a făcut referire la Alexandru Rafila, fostul ministrul PSD al Sănătății, și a decis să vină cu „o imagine optică”, generată de două mape în care a inclus demersurile „pro-Spital la Sibiu” și demersurile care au generat reculul finanțării acestui proiect. „Mapa împotriva acestui spital este mai subțire, dar a conținut două acte normative care ne-au adus în momentul de față. Eu sunt cu matematica la bază și de fiecare dată, la final, spun qed - quod erat demonstrandum. Aș vrea, dacă tot ne-am așezat la aceeași masă, să lăsăm dublul discurs la o parte”, a încheiat Turcan, susținând că, în continuare, sunt soluții de finanțare a noului spital județean.

Adrian Echert: „Discuțiile din spate”

Lider al organizației județene a USR, deputatul Adrian Echert a avut o primă intervenție în care a arătat că formațiunea pe care o reprezintă a susținut de la bun început proiectul. „Poate că era bine să avem mai demult această întâlnire. Cât eram consilier județean cred că ați simțit sprijinul din partea USR. USR chiar a băgat spitalul județean Sibiu în primul draft de PNRR, cu o finanțare consistentă. Ne-am asigurat și eu și Dan Barna de acest lucru, dar suntem într-un punct în care din opțiunile enumerate am ratat foarte multe trenuri, noi ca și comunitate”.

Adrian Echert și Bogdan Trif. Sursa foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

S-a arătat sceptic că de la bugetul de stat vor mai putea fi găsite fonduri pentru spitalul de la Sibiu, dar a cerut lămuriri pentru ce s-a întâmplat până acum. „Toată lumea spune ce lucruri bune a făcut, dar tot nu avem spital. De ce nu s-a întâmplat? Rămânem pozitivi, dar cred că datorăm o explicație sibienilor de ce nu îl avem în momentul de față. Înțeleg că au fost puse praguri prea mici pentru ca spitalul să fie acceptat în PNRR, iar discuțiile «din spate» nu le știe nimeni. Poate ar fi momentul să le aflăm cu toții de la cei care le cunosc”.

Trif: „Petardă electorală. Continuați, așa, pe «hate»”. Și s-a ridicat de la prezidiu

Atmosfera dezbaterii a început să crească în intensitate în timpul în care deputatul Bogdan Trif, președintele organizației județene a PSD, a luat cuvântul. „Este o vorbă din bătrâni: să îți dea Dumnezeu mintea de pe urmă”, și-a început Trif discursul, unul pigmentat de atacuri și epitete.

„Se spune că cei de la Consiliul Județean și-au făcut treaba 100%. Dacă era așa, acum aveam spital, nu doar unul virtual. Sunt greșeli care trebuie asumate de cei care aveau pixul în mână”, a continuat Trif, dând exemplul corpului nou de spital construit la Bistrița Năsăud cu 50 de milioane de euro atrase din PNRR, cărora li s-au adăugat alte 50 de milioane de euro „cu care au modernizat spitalul, au și heliport și aparatură la care medicii noștri doar visează”. „Alții ne prezintă doar documentații, ca în vremurile cu producții pe stoc”, a arătat Trif înspre cutiile cu proiectul tehnic al noului spital.

Bogdan Trif nu a ratat oportunitatea de a cere liberalilor să-și asume situația proiectului noului spital. Sursa foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

„Când nu stai la discuții și ratezi toate axele de finanțare este o problemă pe care trebuie să ți-o asumi. În 2019 era un festival în spatele unor pancarte potrivit cărora vom avea un spital”, a făcut Trif referire la evenimentul care, în realitate, a avut loc în vara lui 2020. Este vorba de semnarea acelui memorandum cu Guvernul condus în acea vreme de Ludovic Orban. „Fostul premier a semnat un memorandum care nu asigură nimic dacă nu are în spate credite de angajament. Deci a fost o petardă electorală”.

Trif a arătat că finanțarea din PNRR a fost ratată deoarece proiectul nu a fost redus ca valoare în contextul în care din cei 1,7 miliarde de euro alocate infrastructurii medicale trebuiau ridicate – conform obiectivelor asumate – 25 de noi spitale. A mai arătat că locul ales duce la blocarea extinderii Zonei industriale vest, că variante puteau fi un teren pe Calea Poplăcii sau chiar curtea actualului spital județean.

Trif a împrumutat informații din articolele Turnul Sfatului, în care a amintit că administrația județeană refuză să facă publice detaliile contractului de consultanță în valoare de aproape un milion de euro, a arătat că „deși nu se iubesc” împreună cu FDGR a colaborat pentru transformarea Spitalului CF în Spital Municipal.

„Dacă v-ați asumat pe persoană fizică acest proiect și nu ne-ați chemat la discuții când existau soluții, acum încercați să dați vina pe noi și spuneți ce bun e USR, când înainte îi persiflați și umileați în Consiliul Județean. Lumea vede cum ne certăm. Am auzit-o și pe doamna Turcan cu miniștri PSD, mai rămâne să spună că PSD este de vină pentru că tezaurul a ieșit fără pază din țară. Haideți să discutăm fără presă, să vedem ce soluții sunt și apoi să ieșim public. Ați introdus panică pentru că spuneți parteneriat public-privat. Deja am pe telefon multe mesaje: «ce vreți să faceți, să privatizați spitalul județean?»”, a continuat Trif, moment în care a fost întrerupt de Vlad Vasiu, vicepreședinte a CJ.

„Ne arătați mesajele?”, a cerut pe un ton ridicat Vasiu. Replica a venit cu aceeași intonație. „Continuați, așa, pe «hate»”, a spus Trif. „Vorbiți doar să criticați”, a răspuns Vasiu, fapt care l-a determinat pe Trif să se ridice de la prezidiu și să se așeze în audiență alături de colegul său de partid, consilierul județean Marius Novac.

Plânsul din cabinetul lui Rafila

„Dacă ne apără PSD pe noi, cei din USR, trebuie să intervin”, a încercat Adrian Echert să destindă atmosfera, dar cerând mai apoi să i se explice de ce urmare a deciziilor lui Rafila „România a pierdut mai bine de jumătate din finanțarea pentru spitale”.

Și deși Cîmpean a arătat că „o să refuză să răspund cu același ton, pe mine mă interesează să mergem înainte”, nu au fost puține momentele în care președinta CJ Sibiu a ridicat tonul criticând scoaterea spitalului din Sibiu din PNRR și acuzându-l pe Trif că „ați sabotat constant proiectul”.

„Eram siguri că veți încerca să ne aruncați nouă greșelile pe care le-ați făcut. Dacă nu mai țineți minte că spuneați că există finanțare, vă trimitem dovezile”, i-a răspuns, din sală, Bogdan Trif. Replica președintei CJ Sibiu a fost că niciodată nu a susținut că există finanțare, ci doar că „avem cadrul legal pentru a obține banii”.

„Sunt fără orgolii de când am devenit președintă și am înțeles că primordial este interesul sibienilor și pentru ei trebuie să înghit multe lucruri. Totodată am o rigoare pentru lucruri făcute ca la carte, pe promisiuni respectate. Haideți să batem palma pentru un proiect important pentru sibieni”, a mai arătat Daniela Cîmpean, care a și descris un episod al discuțiilor pe care le-a purtat cu Alexandru Rafila, în vremea în care acesta era ministru al Sănătății.

Daniela Cîmpean a descris faptul că Alexandru Rafila a făcut-o să plângă. Sursa foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

„Am fost atât de frustrată când am văzut cum se uită prin mine... am ieșit din biroul unui ministru plângând și umilită pentru că nu îl interesează. Îl interesa să spună să-l facem mai mic (proiectul noului spital -n.r.). I-am spus că ceea ce era în lista PNRR nu erau proiecte, ci dorințe. Și de la dorințe la proiecte durează și că «o să vedeți că vom ajunge ca România să piardă bani europeni». Au pierdut nu doar 500 de milioane de euro, ci 1,1 miliarde de euro doar din prima reducere a PNRR. Nici măcar cele cinci spitale renegociate cu Comisia Europeană nu avem siguranța că se fac”.

Emoția încercată de Daniela Cîmpean nu l-a oprit pe Bogdan Trif să-i reproșeze că, la fel cum acum proiectul este diminuat pentru a se încadra în criteriile de eligibilitate ale PNIIUS, la fel putea fi redus proiectul și pentru a se încadra în PNRR. „Ceea ce cerea Rafila era să ciopârțesc proiectul, dar nu ne permitem să ne împrăștiem în tot Sibiul cu un spital județean”.

„Mizerii care se pot debita în momente de cumpănă”

Raluca Turcan a intervenit apreciind că la modul în care se desfășoară discuțiile „aș încerca un răspuns pe argumente, dar mi se confirmă că și la Sibiu s-a ajuns la o degradare a discursului public fără seamăn”. Se referea la Bogdan Trif.

Raluca Turcan. Sursa foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

„Într-o discuție pe documente, pe acte normative și argumente, semnături, pe nume și prenume, să fie în permanență cineva care să vorbească de mamă și tată și să jignească pe toată lumea... În permanență apar minciuni, lături, atacuri suburbane... Azi am avut o dovadă că sănătatea comunității sibiene e profund alterată de mizerii care se pot debita în momente de cumpănă și în care se poate afla adevărul”, a mai spus Turcan.

„Pierdem încă doi ani”

Un grup de coordonare transpartinic care să gestioneze noul spital județean a fost propunerea lui Constantin Șovăială, liderul Forței Drepte Sibiu, invitat în prezidiul dezbaterii de joi. „Realitatea e simplă: acest proiect nu a beneficiat de sprijin guvernamental constant. Am citit, în presă, fiecare pe căile lui de informare, că au fost blocaje, ezitări, opoziții la nivel ministerial în etape critice de finanțare. Este nevoie de un consens politic local. Spitalul județean trebuie să devină un proiect comun. Dacă ieșim dezbinați de la această întâlnire, cum se întrevede, pierdem încă doi ani”, a vorbit, mai mult citind de pe o foaie, Constantin Șovăială.

Constantin Șovăială. Sursa foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Fost vicepreședinte al CJ Sibiu, plecat din partid după ce a fost contracandidat al Ralucăi Turcan la președinția PNL Sibiu, Șovăială a propus un „front comun parlamentar”. „Toți, inclusiv cei din Opoziție, să semneze o declarație comună pentru susținerea finanțării în următorul buget național. Doamna președintă, eu propun chiar de azi să semnăm”, a mai spus Șovăială.

Întâlnirea s-a încheiat după ce și jurnaliștii locali au avut ocazia să adreseze câteva întrebări.

Vezi mai jos o galerie foto de la dezbatere, cu imagini surprinse de Silvana Armat

Foto: Silvana Armat/turnulsfatului.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

26 comentarii

CX

Acum 2 săptămâni

Turcan a adus coiful sau s-a culcat sanatoasa si s-a treszit moarta? Sper ca nu v-a spus cati ani are si cum se propagheaza stirile "false" despre "draga Stolo".
Raspunde

Urât

Acum 2 săptămâni

Mi-ați stricat seara!

Raspunde

SpitaLE

Acum 2 săptămâni

De ce un oras de mii loc. (cu indulgenta) are nevoie de atatea spitale cu directori si consilii proprii si investitii triplate? Apropos de impostori dr. in functii publice facuti sefi de cei de la prezidiu, a disparut stirea de mai devreme cu individul cu acelasi nume si tot cu personalitate mul-tripla?
Raspunde

Cypy de la USR tineret

Acum 2 săptămâni

Doamna Raluca este o femeie foarte frumoasă și sunt curios câti robuxi a costat-o skin-ul. De asemenea, mă bucur că lucrurile se mișcă fff repede și în sfârșit vom avea un spital virtual de excepție, de abia astept să se facă update-ul in Roblox să îl putem vizita. Felicitări doamnelor!

Raspunde

C. Marinescu

Acum 2 săptămâni

Daca aveți nevoie de materiale de construcție, am promoție bombă. La 100kg de glet, bonus 2kg de virsli si o agendă! Nu ezitati, dna Cimpean
Raspunde

XYZ

Acum 2 săptămâni

Nu -i nevoie sa va agitati ,voi NU plecati ,dar la viitoarele...veti fi taxati ,ati imbatranit mintandu-ne si noi platindu -va ! Tov. Turcan nu-i din sibiu si a fost adusa de "draga stolo "...pretentii ?!... Tov. Neagu e foarte ..".ocupat "?!... Tov. Trif daca aveti "sange in instalatie " demonstrati ! pnl pe nicaieri, psd ...deloc ! Tov. ,tov... platim comedianti la alte institutii ! Tov. Campean nu ati organizat "intalnirea " nici la nivel de "ciclu" primar !? (nu ma refer ca n-ati invitat-o pe ...fofor !) Tov. parlamentari din sibiu noroc cu pregatirea solida ...altfel NU ocupati functii "inalte " in bucuresti !?...( la cultura cu baza matematica -coif, bratari etc. ...). Ne punem intrebarea cum reusesc parlamentarii clujeni ,s.a. sa faca atatea ,la acelasi salar ! NO s-or desteptat alegatorii !!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Stefan Keresztes

Acum 2 săptămâni

Traian Deleanu, pentru propria imagine publică, îți recomand respectuos să îți schimbi fotografia de profil! Arăți ca un ziarist căzut în dizgrație și fără adăpost! Pe bune! Când ai fost cel mai recent la frizer?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@Stefan Keresztes

Acum 2 săptămâni

Adica boschetar?
Raspunde

Aristide

Acum 2 săptămâni

Ce să mai vorbim de Trif? Zici că l-au scos dintr-o celulă de pușcărie politică. Să nu-i fii contra!
Raspunde

Q

Acum 2 săptămâni

Ce aveți mă cu Traian? Nu vă este rușine, să comentați cum arată, în loc să vă bucurați că s-a dus acolo și v-a informat pe voi, care puteți să vă dați seama de situație stând pe telefon acasă la voi! În loc să-i spuneți mersi pentru că își face treaba de jurnalist în folosul comunității, pe voi vă deranjează că are omul păr în cap. Ce nenorociți! Ca pe vremea lui Stalin cu voi staliniști șefi.
Raspunde

D.m.

Acum 2 săptămâni

il compatimesc pe dl. T. Deleanu , care a trebuit sa fie in aceeasi incapere cu multe acrituri. Orice om (fie el si politic) ce ar mai fi avut in el o urma de rusine , nu ar fi luat parte la asa o adunare patetica pe un subiect ingropat tocmai de neputiinta si incompetenta lor.
Raspunde

Cetatean al Sibiului

Acum 2 săptămâni

Nu lături, LEPADATURI ! Comportament de Poiana Sibiului si suburbia orasului. Babornița de la județ are profilul penelist perfect, disprețul. Baiatul vesnic suparat a deschis si el gura dar a scos doar cuvinte ,atata. Cuvinte fara mesaj. O tot freaca pe aia cu spitalul trecut la primarie de parca ce stii ce mare realizare e. Tembela partidului se baga si ea in seama si mai scoate cate o perla. Babornita p da cu plansul. Pai e bipolara daca trece atat de usor de la mistocareala la plans. Chioar o vedeti pe madam dispret plangaND? Asta e "elita" Sibiului. Imi doresc sa ramana vesnic la cârma judetului, cu totii! Sa fie votati in continuare. In fond, wi ne reprezinta ca societate. Avem conducatorii pe care ii alegem si iieritam!
Raspunde

FDGR zero vorbe, câștig maxim

Acum 2 săptămâni

Cel mai câștigat din bălăcărelile publice este dl. Kuttesch. El continuă cu metoda patentată de Johannis: atitudine de mobilier, câștig 100%! FDGR mizează pe scârba sibienilor față de partidele politice clasice și pe rușinea lor de a vota cu AUR. Așa că vom continua cu oameni care nu zic și nu fac nimic. Genial
Raspunde

HBomb

Acum 2 săptămâni

Păi clar, monșer, sigur că tu ai vrea să voteze lumea cu haur, care a făcut atâtea - vedem realizările lor peste tot în jur!
Raspunde

Victor

Acum 2 săptămâni

***

(Acest mesaj a fost moderat din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul)

Raspunde

Stefan

Acum 2 săptămâni

Citesc comentariile de aici și, sincer, nu văd nicio diferență față de bâlciul și miștourile lor. Aceleași replici, atacuri la persoane, aceleași tabere, același „spectacol”. Și mai avem pretenții de la ei.... Spitalul are 4 corpuri de clădire. Unul era al Pediatriei, deci implicit al Primăriei. Unde a fost madam Fodor, cu seful statului de atunci si cu excedentul ei? Probabil ocupată să explice că spațiul actual e „suficient de bun”. Ce nevoie să aibă copiii de un spital modern, cu 1 sau 2 locuri ultramoderne, cu paturi si camere pentru apartinatori, etc..? Se descurcă și așa. Poate mai facem un giratoriu, mai plantam o garofita, mai facem o fantana arteziana.... Acum vine discuția „hai să redimensionăm”. Serios? Cele 3 corpuri (fara pediatrie) sunt interconectate. La ce renunțăm? La saloane? La săli de operație? La ATI? La laboratoare? La instalații? Proiectul a fost gândit ca un tot unitar, nu ca un Lego din care scoți piese când nu-ți convine. Dar, desigur, la noi fiecare e expert: tăiem de aici, mai scoatem de acolo și iese… ce o ieși. „Luăm 200 de milioane și vedem după.”. Cine a lucrat vreodată cu fonduri știe că nu există „vedem după”. Nu termini proiectul, dai banii înapoi. Îți bați joc de ani de muncă rămâi fără bani si cu o lucrare neterminata! Demagogie politică în formă pură. Fiecare trage să arate că celălalt e de vină, dar nimeni nu-și asumă că proiectul trebuie dus până la capăt. Un lucru a fost și este cert: s-au ratat finantarile pentru ca ... NICIODATĂ PSD nu va lăsa PNL să facă spitalul (vezi Rafila). Nu pentru că nu se poate, ci pentru că nu trebuie să se poată. E luptă politică, nu proiect medical. Băgăm bețe în roată, blocăm, contestăm, apoi ieșim public și urlăm că „nu sunt în stare”. Iar între timp, sibienii? Ei stau la coadă, în spitale vechi, și privesc circul. Pentru că, în final, la noi nu contează cine face spitalul. Contează cine își asumă meritul… sau cine apucă primul microfonul.
Raspunde

Apoi...

Acum 2 săptămâni

Apoi și comentariul tău este tot un atac la PSD cel rău și o lamentație la PNL cel bun, care ar fi făcut dar nu a fost lăsat. De parcă nu ei și FDGR ul au fost permanent la controlul județului în ultimii 25 de ani!? Dar, hai să fim serioși, cum să coste un spital făcut în România așa de mult, încât să nu ajungă 200 000 000 de euro!? S-au prins și ăia din occident că e un grup infracțional organizat care fură banii pe care îi dau și nu-i mai dau. Iar Rafila a avut motivul perfect să le trimită pe *** la o plimbare cu ursul chiar pe drumul hoților, unde vroiau să facă jaful secolului la Sibiu.

Raspunde

Sibianul

Acum 2 săptămâni

Nu are rost să-ți explice nimeni cum ajunge un spital la 4.000 €/mp (cu dotări incluse) — cu instalații medicale, circuite speciale, sterilizare, echipamente, lifturi (nu unul, zeci), mobilier, RMN-uri, CT-uri, norme ISU, norme antiseismice și de siguranță — când tu îți cumperi un apartament „la gri” cu 2.500 €/mp și încă mai bagi bani serioși ca să-l faci locuibil. La noi comparația e simplă: pereți = pereți. Că unul e pentru un living și altul pentru un bloc operator sau camera de radiologie! Și, evident, toți suntem experți. La fotbal, la politică, la construcții de spitale. În România avem talentul ăsta rar: nu știm exact despre ce e vorba, dar ne dam cu parerea si suntem primii la băgat bățul prin gard și la dat verdicte. Dar stai liniștit — vine Simion și ți-l face cu 35.000 €. Că, nu-i așa, dacă zici o cifră suficient de tare, sunt destui sa se uite in gura ta!
Raspunde

HBomb

Acum 2 săptămâni

E adevărat că PSd a sabotat proiectul, dar nici PNL nu a mișcat să îl pună pe șine. Doar cu gura nu se face spital, ci cu totul altceva, la care liberalii s-au dovedit activi.
Raspunde

Oare...secu?

Acum 2 săptămâni

Eu cred că totul e un show, pus la cale de cleptosecuritatea KGB care acaparat totul după '89. Show prin care vor să crească extremiștii, să ne îndeparteze de UE și să ne apropie de rușii Turcanei cu studii la Moscova după revoluție. Ce satisfacție pe femeia neserioasă Turcan. Nu o poate disimula, fufa, așa e de fericită, acum sunt toți ca ea. Nici acum nu ar fi inutil să se aplice punctul 8 de la Timișoara!
Raspunde

Vă dați seama?

Acum 2 săptămâni

În timpul acesta, în spitalele din Sibiu, inclusiv în cel de pediatrie, sunt bacterii care sunt rezistente la antibiotice. Iar șefii spitalelor nu spun public chestiile astea, că le e frică să nu fie schimbați, sau se tem să muncească că să igienizeze spitalele. Iar bacteriile astea duc la infecții care nu sunt tratate și la oameni care mor cu zile. Cam asta fac **** și *** ăștia. Omoară oameni, indirect.

Raspunde

Vivi Dragan

Acum 2 săptămâni

Totusi la ce va asteptati de la aceste nulitati de politicieni ? Prosti nu sunt ei ca doar nu sau votat singuri. Asa ca e bine sa rada de fraierii care au votat asa politicieni. Votati tot asa si asteptati sa aveti alt rezultat.

Raspunde

Nu-i așa.

Acum 2 săptămâni

Spuneți astea de parcă erau alternative. Ori tocmai aici a fost lucrătura cleptosecurității, că au făcut în așa fel încât răii și incompetenții ăștia să fie răul cel mai mic. Ăștia nu au fost aleși de buni.
Raspunde

Ion

Acum 2 săptămâni

De râs dacă nu ar fi de plâns. Aici sunt banii dumneavoastră. Cum să faci reforme cu astfel de oameni?

Raspunde

Mihai

Acum 2 săptămâni

Repet cometariul de mai sus pentru ca reflecta realitatea ... destul de bine: ,,Citesc comentariile de aici și, sincer, nu văd nicio diferență față de bâlciul și miștourile lor. Aceleași replici, atacuri la persoane, aceleași tabere, același „spectacol”. Și mai avem pretenții de la ei.... Spitalul are 4 corpuri de clădire. Unul era al Pediatriei, deci implicit al Primăriei. Unde a fost madam Fodor, cu seful statului de atunci si cu excedentul ei? Probabil ocupată să explice că spațiul actual e „suficient de bun”. Ce nevoie să aibă copiii de un spital modern, cu 1 sau 2 locuri ultramoderne, cu paturi si camere pentru apartinatori, etc..? Se descurcă și așa. Poate mai facem un giratoriu, mai plantam o garofita, mai facem o fantana arteziana.... Acum vine discuția „hai să redimensionăm”. Serios? Cele 3 corpuri (fara pediatrie) sunt interconectate. La ce renunțăm? La saloane? La săli de operație? La ATI? La laboratoare? La instalații? Proiectul a fost gândit ca un tot unitar, nu ca un Lego din care scoți piese când nu-ți convine. Dar, desigur, la noi fiecare e expert: tăiem de aici, mai scoatem de acolo și iese… ce o ieși. „Luăm 200 de milioane și vedem după.”. Cine a lucrat vreodată cu fonduri știe că nu există „vedem după”. Nu termini proiectul, dai banii înapoi. Îți bați joc de ani de muncă rămâi fără bani si cu o lucrare neterminata! Demagogie politică în formă pură. Fiecare trage să arate că celălalt e de vină, dar nimeni nu-și asumă că proiectul trebuie dus până la capăt. Un lucru a fost și este cert: s-au ratat finantarile pentru ca ... NICIODATĂ PSD nu va lăsa PNL să facă spitalul (vezi Rafila). Nu pentru că nu se poate, ci pentru că nu trebuie să se poată. E luptă politică, nu proiect medical. Băgăm bețe în roată, blocăm, contestăm, apoi ieșim public și urlăm că „nu sunt în stare”. Iar între timp, sibienii? Ei stau la coadă, în spitale vechi, și privesc circul. Pentru că, în final, la noi nu contează cine face spitalul. Contează cine își asumă meritul… sau cine apucă primul microfonul.,,
Raspunde

Maria

Acum 2 săptămâni

Este regretabil ca acești domni și aceste doamne au ales să conducă o parte de țară și nu au măcar capacitatea unui dialog civilizat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus