Primăria a actualizat lista finală a sibienilor care au solicitat o locuință pentru tineri construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) și a transmis lista consilierilor locali pentru aprobare. Ședința va avea loc la sfârșitul acestei luni.
Proiectul de hotărâre vizează aprobarea listei finale a persoanelor care pot închiria aceste locuințe, după ce au fost depuse șase contestații.
Conform proiectului, pe data de 3 februarie a fost afișată la sediul primăriei lista preliminară. Șase solicitanți nu au fost de acord cu punctajul obținut și au contestat lista.
Autoritățile au admis trei dintre contestații și au elaborat astfel lista definitivă. Conform anexei, cel mai mare punctaj l-au primit trei sibieni - 68 de puncte. Lista cu solicitanți cuprinde un număr total de 151 de poziții. Dintre aceștia, 23 au fost descalificați dindiferite motive - lipsa dovezii unui loc de muncă pe raza municipiului Sibiu, neîndeplinirea criteriului de vârstă și lipsa unor documente obligatorii, cum ar fi declarația notarială privind copiii minori.





Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: lista finala anl sibiu
Vizualizari: 593


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Oare
Acum 6 ore
Un cetatean.
Acum 6 ore
Elvis Parizer
Acum 6 ore
Antreprenor nu putoare
Acum 6 ore
Sibian rezistent raw vegan electrique