Administrația județeană a suspendat licitația pentru contractul de modernizare a 30 de km din drumul județean care leagă Sibiul de Transalpina, via Săliște și Jina. Documentația procedurii cu un buget alocat de peste 220 de milioane de lei a fost contestată de constructorii de la Con-A, care consideră că s-a ajuns la „restrângerea cadrului concurențial”.
Lansată la finalul lunii ianuarie 2026 de către Consiliul Județean (CJ) Sibiu, procedura vizează atribuirea contractului de execuție a lucrărilor de modernizare a 29,17 km din cei 47,5 km ai drumului județean 106E, care leagă Sibiul de Transalpina, via Cristian, Orlat, Sibiel, Săliște Tilișca, Poiana Sibiului și Jina.
Cei 29,17 km care urmează a fi modernizați au fost împărțiți în două loturi, iar printre factorii de evaluare a ofertelor așteptate pentru aceste lucrări au fost introduse și două criterii referitoare la utilajele utilizate de către constructori, criterii impuse în contextul schimbărilor climatice.
Unul dintre criterii face referire la utilajele care au motoare care respectă normele de poluare „stage V”, norme care impun limite referitoare la gazele evacuate. Constructorii cu minim un utilaj „stage V” primesc un punct la evaluare, ofertele cu cinci sau mai multe astfel de utilaje urmând a primi opt puncte.
Cel de-al doilea criteriu referitor la utilajele solicitate pentru lucrări face referire la numărul de autobasculante hibride sau electrice pe care le dețin sau le-au închiriat constructorii. Cei care folosesc o astfel de autobasculantă primesc un punct la evaluare, iar cei care „își asumă că pe toata perioada execuției lucrărilor” vor utiliza cinci autobasculante electrice sau hibride primesc opt puncte la evaluarea ofertelor.
Constructorii care nu fac dovada că au vreun utilaj „stage V” sau vreo autobasculantă electrică sau hibridă primesc zero puncte.
Restul punctelor pentru departajarea ofertelor sunt alocate raportat la prețul ofertelor (maxim 64 de puncte) și, respectiv, la perioada de garanție oferită (maxim 12 puncte).
Același set de factori de evaluare a fost propus pentru fiecare dintre cele două loturi scoase la licitație.
Solicitări pentru a renunța la autobasculantele electrice sau hibrid
Aproximativ 200 de întrebări au transmis, în perioada de clarificări, constructorii interesați de contractul scos la licitație de Consiliul Județean Sibiu, cu un buget de peste 220 de milioane de lei, la care se adaugă TVA.
Multe din aceste clarificări făceau referire la criteriul de evaluare impus pentru autobasculantele electrice sau hibrid.
Unii constructori (numele acestora nu este făcut public în faza de clarificări) au solicitat fie eliminarea acestui criteriu de evaluare, fie modificarea acestuia, pentru a permite și alte tipuri de utilaje, precum compactoare sau excavatoare.
În acest sens, unii constructori au invocat fie faptul că aceste utilaje vor avea randament scăzut din cauză că lucrările au loc cu precădere în zonă montană unde temperaturile sunt mai scăzute. Alții au arătat că pe piața din România nu există, încă, suficiente astfel de autobasculante și, prin urmare, nici infrastructura necesară.
„Solicitarea privind autobasculantele electrice/hibrid este restrictivă având în vedere următoarele: în România, piața autobasculantelor hibrid/electrice este extrem de redusă. Promovarea europeană a acestor autobasculante este relativ recentă (noiembrie 2025, Scania). Logistica utilizării acestor autobasculante este, deocamdată, deficitară în țară, având în vedere tipul de stații de încărcare necesare. Vă solicităm să modificați această cerință, ca să fie accesibilă ofertanților din România”, a cerut, spre exemplu, un alt constructor.
La fiecare astfel de solicitare de modificare sau eliminare a acestor criterii de evaluare, reprezentanții Consiliului Județean Sibiu au răspuns negativ.

Con-A: criteriile au fost modificate, e nevoie de termen prelungit
În data de 9 martie 2023, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a primit o contestație depusă de constructorii sibieni de la Con-A, referitoare la criteriile de atribuire a contractului scos la licitație de către Consiliul Județean.
Constructorii sibieni au arătat că, urmare a răspunsurilor date de către CJ Sibiu pe subiectul autobasculantelor hibride/electrice în faza de clarificări a licitației, documentația de atribuire a fost modificată substanțial. Iar urmare a acestor modificări, CJ Sibiu ar fi trebuit – în opinia Con-A – să prelungească termenul de depunere a ofertelor, astfel încât constructorii interesați să-și poată adapta ofertele. Termenul de depunere a ofertelor a fost prelungit, într-o primă fază, cu șapte zile, până pe 17 martie 2026, după care reprezentanții CJ au respins celelalte solicitări de prelungire.
Prin modificările considerate substanțiale de către cei de la Con-A se numără faptul că în loc de autobasculante, CJ Sibiu a arătat că acceptă și „tractor electric/hibrid dotat cu semiremorcă basculantă”.
Totodată, cei de la Con-A consideră că CJ Sibiu a modificat substanțial condițiile de participare la licitație, prin faptul că a impus constructorilor să facă dovada deținerii unor astfel de autobasculante prin contracte deja încheiate, varianta unor ante-contracte de vânzare-cumpărare sau închiriere fiind exclusă.
Printre motivele invocate de Con-A în contestație se face referire și la faptul că nu mai este clar cum pot fi folosite astfel de utilaje de către firmele care depun oferte pentru ambele loturi. Con-A a arătat că, în unele răspunsuri la clarificări, reprezentanții CJ Sibiu au arătat că aceleași autobasculantele hibrid/electrice pot fi utilizate la lucrările pe ambele loturi, dar cu condiția ca lucrările să nu se execute în același timp și să nu fie afectat termenul de execuție. În alte răspunsuri, reprezentanții CJ Sibiu nu au mai cerut ca lucrările să nu se execute în același timp, menținând doar cerința referitoare la termenul de execuție (maxim doi ani, inclusiv perioada de iarnă).
„Răspunsuri clare”
„Solicităm obligarea autorității contractante la publicarea unor răspunsuri clare, competente și consecvente, iar în măsura în care este menținută condiția rezultată din răspunsurile la clarificări, ca lucrările în care sunt utilizate aceste utilaje să nu fie executate în același timp pentru cele două loturi de către același ofertant, să precizeze în mod explicit informațiile care trebuie prezentate în vederea verificării modului de îndeplinire a acestei cerințe”, scriu cei de la Con-A, în contestația depusă la CNSC.
Cei de la Con-A consideră că prin modificările aduse în faza de clarificări „s-a restrâns în mod nejustificat cadrul concurențial”.
Prin aceeași contestație, Con-A a solicitat și suspendarea procedurii. Fapt care s-a produs în cursul săptămânii trecute.
După depunerea acestei contestații, judecătorii CNSC vor aștepta răspunsul Consiliului Județean Sibiu, în funcție de care vor lua o decizie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Si taxă pentru rasiști proști ar sjuta
Cartierul *** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
De ce platesc 2 lei pentru parcare in fața casei mele si cel care stă pe alta strada nu plătește.…
De ce nu a cumparat primaria terenul de pe strada fabricii si să facă acolo parcare, venea foarte bine si…
sunt mihai din germania.transmit multe salutari lui Anastasia Bacila si mult succes..din partea unui fost cetacean din Moardas.













Lasă un răspuns