Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Accident cu trei autoturisme pe o stradă din Mediaș: două persoane au ajuns la spital

Turnul Sfatului
0

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs joi dimineața pe strada Cloșca din Mediaș, traficul în zonă desfășurându-se alternativ.

Publicitate
Publicitate

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Sibiu, din primele cercetări reiese că un bărbat în vârstă de 65 de ani, din județul Alba, în timp ce conducea spre Sighișoara, nu ar fi păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, condus de un medieșean de aceeași vârstă. În urma impactului, acesta a fost proiectat într-un al treilea autoturism, condus de un alt localnic, în vârstă de 54 de ani.

Publicitate

În urma accidentului, șoferul care ar fi provocat coliziunea și o pasageră în vârstă de 55 de ani au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

La fața locului a intervenit Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu, cu un echipaj de tip B, care a acordat asistență pentru cele două victime. Femeia de 55 de ani acuza dureri de cap, iar bărbatul, în vârstă de 64 de ani, a suferit un traumatism de coloană vertebrală, transmit reprezentanții SAJ Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate