Poliția Sibiu, alături de specialiștii RAR, au efectuat vineri seară o acțiune în oraș, vizând în special motocicliștii și șoferii cu tobe sport sau modificări neomologate.
În cadrul acțiunii au fost controlate 37 de autovehicule, fiind aplicate un număr total de 51 de sancțiuni contravenționale.
”În urma verificărilor tehnice, au fost constatate 29 de defecțiuni, dintre care 6 au vizat modificări neomologate la sistemul de evacuare, 4 au fost legate de aplicarea de folii neomologate, 3 au constat în anvelope uzate, 4 au vizat defecțiuni ale sistemului de iluminare, iar 12 au reprezentat alte deficiențe tehnice”, informează Poliția.
De asemenea, au fost aplicate 22 de sancțiuni pentru alte abateri prevăzute de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Polițiștii au reținut 17 certificate de înmatriculare și un permis de conducere pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate se ridică la 17.245 de lei.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră și al reducerii riscurilor generate de circulația autovehiculelor care nu respectă normele tehnice și legale în vigoare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
(Acest mesaj a fost șters din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul)
Adică 3 bo$$i s-au gândit că mai pot merge 1 an cu tigăile fără să le fugă spatele. Let me…
au iesit latraii hauristi la fileu, ca de obicei neintelegend textul pe care comenteaza. misto specie…
De ce vreti sa-i robotizati, sa scoateti din ei niste roboti androizi umanoizi ? Lasati copiii sa fie copii, sa-si…
Înțeleg noțiunea de articol plătit, înțeleg și frustrările unei (unor) persoane angajate la o pârtie din Paltinis, DAR transmiterea unor…













Lasă un răspuns