Ziua 7 aprilie 2026
-
Meteorologii sibieni anunță răcirea vremii și ploi restrânse. La munte se va depune un strat nou de zăpadă, iar vântul va bate cu până la 120 de km/hTemperaturile de la mijlocul săptămânii scad sub cele normale pentru această perioadă, se arată în prognoza Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu. Cel mult 8 grade se anunță la Sibiu în cursul zilei de miercuri, în timp ce în -
Mircea Lucescu a murit. Avea 80 de aniSpitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu. „Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul -
Parlamentarii sibieni au fost invitați de CJ Sibiu la o nouă discuție despre noul spital județean. AUR cere președintei Cîmpean să-și asume eșecul proiectuluiConducerea Consiliului Județean Sibiu a invitat parlamentarii sibieni la o discuție, cu ușile închise de această dată, despre proiectul noului spital județean. Dacă în urmă cu două luni, Consiliul Județean (CJ) Sibiu organiza o ședință cu participare deschisă și presei -
Zeci de sibieni n-au mai avut loc la dezbaterea pe subiectul sălilor de jocuri de noroc. Astrid Fodor: N-am mai întâlnit așa ceva de când sunt la primărieS-au ocupat extrem de rapid locurile disponibile la dezbaterea organizată de Primăria Sibiu pe subiectul sălilor de jocuri de noroc din Sibiu. Programată la ora 18:00, într-o sală de la etajul trei al Stadionului Municipal, dezbaterea referitoare la situația sălilor -
„Scurtătură” scoasă din trafic: Primăria a blocat accesul în Calea Cisnădiei de pe aleea paralelă cu strada Siretului. „Se făcuse arteră principală pe aici”O alee de acces înspre locurile de parcare ale riveranilor din zona Cireșica, folosită de numeroși șoferi pentru a „scurta” accesul în Calea Cisnădiei, a devenit stradă înfundată. Este vorba de o alee paralelă cu strada Siretului, amenajată în spatele -
BNR menține dobânda-cheie la 6,5% pe an, în contextul „inflației ridicate și al incertitudinilor externe”Consiliul de administrație al Banca Națională a României (BNR) a decis, în ședința din 7 aprilie 2026, să mențină rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an, în condițiile unei inflații încă ridicate și ale unui context economic intern -
Ministrul Sănătăţii: Mircea Lucescu este îngrijit în terapie intensivă, în stare criticăMinistrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat marţi, la Timişoara, că Mircea Lucescu este îngrijit la terapie intensivă, în stare critică, evitând să dea alte detalii despre caz, scrie Agerpres. „Tot ce vă pot comunica este că în momentul de faţă -
Mesajul de Paști din partea UrbanaÎn pragul Sfintelor Sărbători de Paști, ne îndreptăm gândurile către valorile care ne apropie: bucuria de a fi împreună, recunoștința și dorința de a construi mai departe cu sens și responsabilitate. Urbana vă urează să aveți parte de zile senine, -
CNA a retras licenţa Realitatea Plus. „Emisiunile postului vor continua online”Realitatea Plus ar urma să se închidă, după ce Consiliul Naţional al Audioviualului a decis retragerea licenţei postului de televiziune, din cauza unor amenzi neplătite din anul 2024, relatează Pagina de Media. Forul audiovizual a analizat în şedinţa publică de -
Strada Muncel intră în lucru. Proiectul este așteptat din 2023, de când Primăria Sibiu a desființat garajele din zonăStrada Muncel, din cartierul Vasile Aaron, intră din această săptămână în lucru pentru modernizare, pe toată lungimea acesteia dintre str. Negoveanu și rampa Ștefan cel Mare, anunță marți reprezentanții Primăriei Sibiu. Investiția în valoare de 5,98 milioane de lei este -
Marius Andruh a fost ales noul președinte al Academiei RomâneMarius Andruh a întrunit, în cel de-al doilea tur de scrutin, 84 de voturi „pentru” din cele 157 de voturi exprimate, transmite Agerpres. Contracandidatul său a fost Mircea Dumitru. Ambii erau vicepreședinții instituției. Actualul președinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, -
Sibiul, cu 12 obiective în finala competiției „Destinația Anului 2026”. Candidaturile la categoria „Stațiuni balneare” nu au trecutMai multe obiective turistice din județul Sibiu au fost selectate în finala competiției „Destinația Anului 2026”. Potrivit organizatorilor, finaliștii au fost aleși din peste 250 de destinații înscrise, în 11 categorii. Sibiul este reprezentat cu 12 destinații finaliste în opt -
Primăria Sibiu ajută IȘJ cu 50.000 lei pentru organizarea Olimpiadei Naționale de ChimiePrimăria municipiului Sibiu supune votului consilierilor locali încheierea unui protocol cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Sibiu în vederea organizării și desfășurării Olimpiadei Naționale de Chimie, ce se va desfășura în Municipiul Sibiu în perioada 25-29 aprilie 2026. Contribuția primăriei este -
Mesajul de Paști din partea Primăriei Șura MicăÎn apropierea Sfintelor Sărbători de Paște, vă doresc cele mai calde gânduri de sănătate, bucurie și împlinire. Paștele este momentul în care ne deschidem sufletele către lumină, iertare și speranță, redescoperind bucuria de a fi împreună. Fie ca aceste sărbători -
Alcool și neînțelegeri mai vechi: Un tânăr din Boian a fost reținut, fiind acuzat că a lovit doi localnici cu o lopatăPolițiștii din Mediaș au reținut luni un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Boian, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, în aceeași zi, -
150 de voluntari au plantat 6.000 de puieți de vișin și salcâm, la Copșa Mică, aproape de Via Transilvanica: Un teren afectat de poluare a primit o nouă șansăAsociația „Cu verdele-n SUS” anunță că 150 de voluntari s-au mobilizat și au reușit să planteze 6.000 de copaci la Copșa Mică. Plantarea s-a făcut sâmbătă, 4 aprilie, în zona Târnăvioara, în apropierea unei porțiuni din traseul Via Transilvanica. „Sâmbătă, -
Târgul de Cariere se întoarce la Sibiu: ediția aniversară de 20 de ani aduce sute de oportunități profesionaleTârgul de Cariere, cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din România, revine la Sibiu cu ediția aniversară de 20 de ani! Târgul de Cariere | Sibiu va avea loc în 15 și 16 aprilie, la -
Bogdan Trif, PSD Sibiu: Ambulanță nouă pentru Spitalul Municipal SibiuUn pas important pentru Sibiu a fost făcut odată cu aprobarea, în cadrul dezbaterii și votului în plen asupra bugetului de stat pe anul 2026! Am depus și am reușit să trec de votul plenului reunit un amendament care a -
A murit profesorul Costel Tătaru, fost antrenor de baschet și profesor al Facultății de Științe. „A lăsat în urmă o moștenire valoroasă”Fost antrenor de baschet și conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe, catedra Educație Fizică și Sport, Costel Tătaru s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani, după o îndelungată luptă cu o boală incurabilă, anunță familia. -
Brașovenii vor să bage ”păcănelele” în hoteluri și mall-uri. Taxă anuală de 250 de mii de lei, din care 50% pentru tratament, la fel ca în SibiuPrimăria Brașov propune un regulament privind jocurile de noroc, având unele asemănări cu cel din Sibiu, însă și o mare diferență: aici se dorește scoaterea sălilor de la parterul blocurilor și punerea lor doar în hoteluri de 4 și 5 -
Proiect USR: Sancțiuni pentru ocuparea abuzivă a locurilor destinate încărcării vehiculelor electriceStaționarea unui vehicul pe un loc destinat încărcării mașinilor electrice, cu excepția celor aflate în proces de încărcare, constituie contravenție, prevede un proiect USR de modificare a Codului rutier, scrie Agerpres. Menit să sprijine posesorii de mașini electrice prin eliminarea -
Aproape 50.000 de euro estimează Primăria că va plăti în acest an pentru întreținerea fântânilor arteziene și a cișmelelor din orașPrimăria a lansat procedura de achiziție directă pentru serviciile de „Reparații și întreținere fântâni arteziene în municipiul Sibiu”. Contractul este estimat la o valoare de aproape 200.000 lei fără TVA și vizează atât mentenanța, cât și reparațiile necesare pentru cele






























