Studiu parc Sub Arini: Arbori monumentali afectați, pârâul Trinkbach, degradat. „Sunt necesare intervenții urgente”. Fântâna arteziană avea peștișori aurii, „până când copii din cartier îi prindeau și îi mâncau”

Parcul Sub Arini, cel mai valoros spațiu verde al Sibiului, are nevoie de intervenții urgente pentru conservarea arborilor monumentali, refacerea peluzelor și reabilitarea pârâului Trinkbach, potrivit studiului dendrologic realizat în cadrul proiectului „Amenajare Parc Sub Arini”.

Cercetările în teren au fost realizate în anul 2021, iar studiul a întocmit în cadrul etapei DALI a proiectului de modernizare a Parcului Sub Arini. Proiectantul general este SC Tehno Consulting Solutions SRL, iar proiectantul de specialitate, SC Earth Planning SRL, beneficiarul fiind Municipiul Sibiu.

Specialiștii au inventariat toți arborii monumentali, ai identificat problemele și au propus intervențiile necesare pentru conservare.

Cei mai bătrâni arbori au peste 150 de ani

Autorii definesc arborele monumental drept „arbore cu vârsta de peste 100 de ani, care aparține unei perioade istorice din amenajarea parcului”.

Pe cele 22 de hectare ale parcului din prezent cresc peste 61 specii de arbori, din care 26 exotici şi 35 indigeni. De o deosebită valoare ştiinţifică şi decorativă sunt speciile exotice, atât cele din Extremul Orient (ginkgo, arborele vieţii, magnolia), cât şi cele din America de Nord (molid înţepător, pin strob, tuia, stejar roşu şi stejar de baltă, nuc negru, arbore de lalea, roşcov de Canada, arţar american şi arţar de zahăr, gladice, catalpa).

„Cei mai bătrâni arbori (exemplare de stejar, pin, arin, plop negru, tei) au peste 150 de ani. Parcul Sub Arini este habitatul pentru aproximativ 95 specii de păsări”, precizează autorii studiului.

Autorii subliniază importanța arborilor monumentali, considerați repere istorice și vizuale ale parcului, dar și esențiali pentru calitatea aerului din oraș.

„Arborii monumentali sunt prezențe importante în parc prin caracterul istoric, înălțimile considerabile, volumul mare de masă verde, ca repere vizuale, dar și prin cantitatea de oxigen eliberată, a cantităților de pulberi și noxe captate din atmosfera orașului”, se arată în document.

Printre primele exemple analizate se află mai mulți castani afectați de molia minieră, salcie albă cu trunchiul putred la bază, pini monumentali plantați încă din 1858 și arbori afectați de lucrări de construcții fără protejarea rădăcinilor.

Pentru toate aceste exemplare sunt recomandate intervenții precum protejare, conservare, irigare, tratamente fitosanitare și îndepărtarea ramurilor uscate de către arboricultori atestați.

Cele mai afectate sunt exemplarele de castan, infestate cu molia minieră Cameraria Ohridella, dar și arborii care au fost supuși unor tunderi neadecvate.

„O parte din arborii monumentali prezintă ramuri rupte și uscate la înălțime, ca urmare a operațiunilor de toaletare neadecvate ori a fenomenelor meteo. Aceste ramuri prezintă risc de accidente și trebuie înlăturate de echipe specializate de arboricultori”, se precizează în studiu.

Probleme au fost identificate și în zona peluzelor. Suprafețele gazonate și permeabile sunt într-o degradare continuă, în principal din cauza lipsei unui sistem centralizat de irigații.

„Acest lucru nu este suficient pentru necesitățile foarte mari de apă ale suprafețelor verzi, lucru care se reflectă în imaginea de ansamblu”, notează autorii, referindu-se la udarea manuală realizată de personalul de întreținere.

Pârâul Trinkbach, un element definitoriu al parcului, este descris ca fiind într-o stare avansată de degradare.

„În prezent, imaginea de ansamblu a cursului de apă este degradată (apă murdară, maluri rupte, poduri crăpate, înclinate ce constituie un real pericol pentru vizitatori, zone lipsite de vegetație sau zone cu vegetație spontană abundentă)”, arată documentul.

Mai mult, dragarea albiei cu utilaje grele a afectat ecosistemul și rădăcinile arborilor din apropiere, făcându-i mai instabili.

Specialiștii recomandă curățarea manuală a albiei, fără utilaje de construcții, vegetalizarea malurilor, crearea de iazuri, ochiuri și cascade, folosirea pietrei de râu și stabilizarea malurilor prin metode sustenabile.

De asemenea, podurile existente, aflate într-o stare avansată de degradare, ar trebui înlocuite cu poduri din piatră sau lemn, „în stil englezesc și sau romantic”, iar în apropierea apei ar urma să fie create insule de vegetație și zone de relaxare semi-ascunse.

Studiul propune protejarea și conservarea arborilor monumentali, tratamente fitosanitare, fertilizare organică, irigare în sezonul cald și iluminare ornamentală pentru punerea în valoare a exemplarelor istorice.

Documentul concluzionează că, în ciuda degradărilor și a transformărilor suferite în ultimele decenii, Parcul Sub Arini își păstrează caracterul de grădină botanică urbană și rămâne unul dintre cele mai importante repere verzi ale Sibiului, necesitând însă intervenții consistente pentru a-și conserva valoarea istorică și naturală.

41 de milioane de lei. Primăria a lansat licitația pentru reamenajarea parcului Sub Arini

„Proiectul vizează refuncționalizarea și reamenajarea unui parc urban cu valoare naturală, istorică și culturală semnificativă, prin realizarea de alei modernizate și accesibile, dotări pentru diverse categorii de utilizatori, mobilier urban nou, iluminat public eficient, zone dedicate activităților culturale și recreative, precum și prin creșterea suprafețelor verzi de la 168.630,00 mp la 176.761,85 mp, prin plantarea de arbori, arbuști și plante ornamentale și însămânțarea cu gazon. Astfel, locuitorii municipiului vor beneficia de un parc modernizat, sigur, incluziv și adaptat cerințelor actuale de utilizare”, se arată la începutul caietului de sarcini care face parte din documentația procedurii de atribuire a contractului de amenajare a parcului Sub Arini.

Contractul are un buget alocat de 41,14 milioane de lei, cu tot cu TVA. O parte din acești bani (19,2 milioane de lei) sunt atrași din fonduri europene nerambursabile.

Lista de lucrări programate în parcul Sub Arini este extrem de lungă și pornește de la împărțirea parcului în patru zone cu diferite destinații: una de agrement și sport, una pentru copii și relaxare și două de recreere.

Toate detaliile le puteți citi în materialul de mai jos:

În fântâna arteziană înotau peștișori aurii, ,,..până când copii din cartier îi prindeau și îi mâncau, și nici broaștele țestoase nu aveau o soartă mai bună”

Studiul dendrologic are și o componentă istorică, în care autorii au cules din diferite surse etapele dezvoltării parcului.

Astfel, despre primele amenajări în cetatea Sibiului vorbesc Kurt Klemens şi Dan Vladimir Dănuţ în volumul ,,Parcuri sibiene” publicat în anul 2009 la Editura Honterus, arată sursa citată.

,,Chiar dacă din evul mediu nu se cunosc date precise despre existența de grădini publice sau parcuri, directorul de atunci al teatrului, Seipp, scria către sfârșitul secolului al XVIII-lea: ,,În grădinile sale, sasul se bucură de viață. Aici savurează clipele de repaus. Sibiul este deosebit de bogat în grădini’’(VV 32). Credem însă că se referea mai ales la marile grădini cu legume și alte trebuincioase gospodăriei, așezate în afara porților orașului. Desigur că existau straturi de flori și poate o filigorie pentru odihnă. Grădini publice însă nu existau.’’

Documentul arată că parcul se întinde pe o suprafață de 22 de hectare și are o istorie care începe oficial în anul 1856, când terenul viran situat între fortificaţiile Steaua şi Josephin, după pierderea funcţiunii militare a fortificaţiilor, este amenajat ca parc englezesc. Inginerul Wolfgang Seifried a fost însărcinat cu elaborarea proiectului şi conducerea lucrărilor.

Între 1857 şi 1858 sunt trasate cele două alei principale, de-a lungul fostului canal de pe strada Şcoala de Înot şi al pârâului Seviş, şi încep să fie plantate diverse specii de arbori.

„Regăsim şi astăzi o bună parte din arborii plantaţi iniţial, arini cu vârsta de 150 de ani, de la care a venit şi numele parcului”

În 1860 se construieşte podul peste pârâul Trinkbach, iar în 1863-1865 este ridicat restaurantul din zonă.

După anul 1859 se aduc numeroase specii de plante şi se amenajează aleile principale.

,,Un mare avânt cunoaște Parcul Sub Arini începând cu anul 1862, când Asociația pentru înfrumusețarea orașului îl ia sub ocrotirea ei. De pe Măgura Cisnădiei se aduc și se plantează teleckii (lăptucul oii) care se înmulțesc foarte bine; de la Șanta se aduc mai multe căruțe cu molizi și brazi ,,cu rădăcini bogate’’. Doi ani mai târziu se construiește fântâna arteziană în bazinul căreia înotau peștișori aurii, ,,..până când copii din cartier îi prindeau și îi mâncau, și nici broaștele țestoase nu aveau o soartă mai bună…’’(VV 37;ES).’’

Pe lângă fântâna arteziană, se construieşte şi prima seră de plante autohtone și exotice, iar după anul 1898 un pavilion de muzică, acesta fiind utilizat pentru concerte susținute de către fanfara militară, în fiecare zi de duminică.

,,Deasupra fântânii, la dorința primarului de atunci, s-a ridicat un pavilion de muzică. De jur împrejur s-au aranjat straturi cu trandafiri, lalele, narcise și zambile care ofereau un aspect spendid, împreună cu numeroși arbori exotici.’’ (Kurt Klemens şi Dan Vladimir Dănuţ în ,,Parcuri sibiene”)

,,Din păcate însă, barbaria unor locuitori ai orașului se face și aici simțită. Nu numai că culegeau florile, dar furau și bulbii. Nu rareori, drumurile proaspăt inaugurate erau deteriorate sau chiar distruse de ofițerii care făceau aici călărie. Dar Asociația avea să se plângă și de pagubele făcute de „tineretul școlar’’ care își umplea de aici ierbarele.’’

,,Cu toate acestea, membrii Asociației pentru își continuau munca; se făceau drumuri noi, aleile se iluminau electric ca și fântâna arteziană cu lumini colorate, valea Trinkbachului s-a amenajat și în amonte de digul cu pini, mai întâi până la Steaua și mai apoi până la noua grădină zoologică (1929), parte cunoscută ca ,,Valea Aurie’’. În 1925 se ridică un al doilea dig înalt care va lega (actualul) B-dul
Victoriei cu Calea Dumbrăvii, traversând parcul.’’

,,Vis-a-vis de actualul bust al lui Eminescu, pe pantă, membrii entuziaști ai Asociației pentru înfrumusețare amenajaseră un alpinariu cu multe plante alpine și multe ferigi, printre care susura un fir de apă peste bucăți de stâncă, deviat de canalul Seviș și care se vărsa în Trinkbach. Astăzi din acea amenajare nu au mai rămas decât câteva pietre, și acelea acoperite de frunziș.’’

(Kurt Klemens şi Dan Vladimir Dănuţ în volumul ,,Parcuri sibiene”)

De-a lungul timpului, parcul a fost îmbogățit cu numeroase specii autohtone și exotice. La începutul secolului XX, numărul total al speciilor ajunsese la 680, iar inventarierea din 1967 indica 88 de specii de arbori și arbuști.

Dintre plantele exotice, parcul se mândreşte cu magnolia, stejarul roșu, chiparosul de California, arborele de lalea, precum și arborele vieții sau stejarul american, cu o mare valoare estetică. De asemenea, fauna din interiorul Parcului de sub Arini este una deosebită și bogată, aici se pot întâlni în jur de 95 de specii de păsări.

,,Pe marginile drumurilor și al pârâiașelor s-au plantat 927 arbori, mai ales tei, plopi și arini. Curând, unii răufăcători rupeau pomișorii.(Nimic nou nu e pe lume!). Se înalță unul dintre diguri, se construiește un pod peste Trinkbach și se plantează pini. Podul duce la (actualul) B-dul Victoriei spre restaurantul aflat pe partea cealaltă a văii. Acesta este amintit în 1863 și se află în apropierea serelor orășenești (azi fiind terenul de antrenament pentru fotbal).” (Kurt Klemens şi Dan Vladimir Dănuţ în volumul ,,Parcuri sibiene”).

„Între pavilionul de muzică și digul cu pini, teatrul orășenesc amenajase o scenă în aer liber care vara era des folosită. Astăzi, aici se află locul de joacă pentru copii. La marginea lui se pot distinge încă șanțuri – urme ale fostului teatru de vară. De-a lungul aleii care ducea la Steaua se plantaseră 170 de puieți, mai ales tei; zece ani mai târziu ,,…nu mai stăteau nici zece’’- au fost furați de locuitorii de la Poarta Cisnădiei pentru a fi arși în sobe (VV38).

În timpul primului război mondial parcul a suferit importante distrugeri. În august 1916, foarte mulți locuitori ai orașului s-au refugiat spre vest. La întoarcere, după numai șase săptămâni au găsit serele parțial distruse, geamurile sparte, restaurantul (astăzi Bolta Rece) jefuit, mulți copaci tăiați.

Cu toate distrugerile şi regresele înregistrate de-a lungul anilor, parcul a supravieţuit, apreciază autorii studiului, iar marea diversitate a speciilor îi dau acestuia caracterul unei grădini botanice.

Inventarierea din 1967 indică 88 specii de arbori și arbuști, printre care arin (denumirea parcului), stejar, tei, pin, castan, duglas, plop, ulm, catalpa, liriodendron, ginkgo. O apreciere deosebită a cunoscut-o Rozariul: între pavilion și pârâu se întind, printre alei așezate radiar și concentric, rabate cu aproape 2000 de trandafiri aparținând la 25 de subspecii; înflorirea durează de la începutul verii până toamna, iar feeria culorilor este unică.

În 1979, sub egida Consiliului Popular al Municipiului Sibiu, s-au făcut reparatii ale fântânii arteziene şi pavilionului de muzică, dar şi unele reamenajări în dauna structurii de parc englezesc: asfaltarea aleilor principale şi înlocuirea podurilor din lemn cu poduri de beton. „Astăzi, municipalitatea face eforturi de reconstituire a fondului de vegetaţie şi pajişti potrivit proiectului iniţial”, se arată în documentul consultat de turnulsfatului.ro.