Locotenent-colonel Dan Colniceanu, din cadrul ISU Brașov, a murit sâmbătă într-o avalanșă produsă pe pe Valea Coștilei, din masivul Bucegi.
Potrivit Salvamont, acesta făcea parte dintr-un grup de trei persoane aflate la schi offpiste, care a fost surprinse de avalanșă.
Celelalte două persoane au fost preluate de către salvamontiști pentru a fi coborâte de pe munte. La intervenția de pe munte au fost folosiți inclusiv câini de căutare.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au postat pe pagina de Facebook un mesaj emoționant.
Potrivit sursei citate, Dan Colniceanu a fost absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri și și-a dedicat întreaga carieră salvării de vieți, fiind încadrat timp de 12 ani în cadrul ISU Brașov. „A fost unul dintre cei mai pricepuți alpiniști ai inspectoratului, un profesionist desăvârșit și un camarad respectat de toți cei care au avut onoarea să îi fie alături”.
„Ne luăm rămas-bun, cu profund regret și tristețe, de la colegul nostru, locotenent-colonel Dan Colniceanu, care și-a pierdut viața în Munții Bucegi, surprins de o avalanșă în zona Văii Coștilei, la doar 35 de ani.
Muntele a fost marea sa pasiune, locul pe care l-a iubit enorm și unde și-a găsit mereu echilibrul, puterea și chemarea. L-a cunoscut cu răbdare, l-a respectat cu smerenie și l-a urcat cu curaj, făcând din această legătură o parte definitorie a vieții sale. Tot muntele, locul pe care l-a iubit atât de mult, i-a fost și ultimul drum.
Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele colegilor și ale tuturor celor care l-au cunoscut. Va rămâne în memoria noastră ca un om de o rară noblețe, un salvator devotat și un iubitor al muntelui până în ultima clipă.
Drum bun către stele, prieten drag! Să ne veghezi de acolo, de sus!
Suntem alături de familie și le dorim putere pentru a depăși acest moment extrem de greu pentru noi toți”, transmit oficialii IGSU.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dar din păcate până la sfârșitul anului va fi spart din nou asfaltul de cei de la gaz ( că…
nu puteti afla !
Las ca ai timp sa arunci cu hate la articole. Iti mai repet o data … orice concurs din lumea…
Circoteca! Cum ajungi dinP’ piața Mare la podul circular de pe malul Cibinului? Sau la noua creșă de pe strada…
Exista si varianta alergatului cu roaba,astfel nu se pericliteaza integritatea copilului.Astept opinia organizatiilor de protectie a copilului.













Lasă un răspuns