Cei care șerpuiesc la deal pe valea Sadului și trec de Ciupari, primul cătun al comunei Râu Sadului, vor descoperi pe partea stângă a drumului, la intrarea în Beberani, cel mai nou muzeu din județul Sibiu. Muzeul Lânii.
Muzeul Lânii a fost deschis în după-amiaza zilei de sâmbătă într-o clădire care – cum altcumva? – are istoria ei. Este una dintre cele două clădiri din piatră construite de administrația austro-ungară în Râu Sadului și care până prin 1960 a funcționat o moară pe apă. Apoi a fost electrificată, apoi folosită ca depozit pentru un gater, iar în ultimii doi ani a intrat în reabilitare, din fonduri europene atrase pentru punerea în valoare a caselor tradiționale.

„O parte dintre proprietarii de pensiuni ne tot spuneau: haideți să gândim un obiectiv, că vin turiști în zonă. Avem natură, avem trasee de drumeție și peisaje superbe, dar așa a apărut ideea de a înființa în clădirea morii un muzeu”, descrie Daniel Minea, primarul comunei Râu Sadului. În urma unei vizite făcută anul trecut în Irlanda a văzut un muzeu dedicat produselor din lână. „Am zis, uite, asta ar fi o idee care oricum ni se potrivește, deoarece suntem o comunitate care la bază sunt o Ieri păstoritul e o tradiție veche în comuna noastră”.

Noul muzeu nu se dorește doar o colecție de obiecte, ci un evantai de experiențe: deschis gratuit celor care doresc să îl viziteze, în noul muzeu vin oamenii locului pentru a demonstra etapele de transformare a lânii în obiecte utile. De la ciobanii care tund oile și apoi spală lâna, la femeile care o torc și, într-un final, o și țes.
Un război pe-un car de lemne
Obiectele expuse în noul muzeu au fost strânse în special de la locuitorii din cele patru cătune care alcătuiesc comuna. Maria Vidrighin a donat ițari, fețe vechi de masă, dar și o icoană „veche, veche”. „O am de la socri, va fi de 200 de ani. Soacră-mea o avea de la bunici. Și păstura asta are 300 de ani”, explică arătând către năframa pe care o poartă cu mândrie. Pe care nu are de gând să o doneze.

Inclusiv primarul Daniel Minea a donat obiecte pentru noul muzeu. Printre acestea este și un război manual de țestut. Unul de mari dimensiuni, pe care l-a primit în urmă cu vreo opt ani în schimbul unei căruțe cu lemne. Însă războiul cel mare nu a fost montat, iar pentru deschiderea muzeului a fost adus unul mai mic, din Gura Râului.
L-a adus Arsenie Paraschiva, iar în ziua deschiderii muzeului țesea un brâu tricolor pentru costumele populare ale femeilor. „Dacă nu ai brâu tricolor la port, nu ai costumul complet”, vorbește celor interesați femeia de 75 de ani. „Ăsta e războiul meu de acasă și îl mai las, îl las, aici, la muzeu o vreme. Ăsta nu e greu de mutat, că încape pe ușă. Soțul meu mi l-a făcut acum 50 și ceva de ani”.

Arsenie Paraschiva se arată încântată de nou muzeu. „Pentru că mai văd morile. Aici sunt oameni care au știut să aprecieze ceea ce au avut. La noi au fost vreo patru mori și nici una nu mai este. Aici sunt oameni care le-au păstrat și e foarte bine, cinste dumnealor că nu le lasă să se prăpădească”.
Memoria locului și șindrila unică în Europa
La deschidere a fost prezent și Ciprian Ștefan, managerul Muzeului Astra, din Sibiu. „Aici vorbim despre un mic centru cultural comunitar, unde – până la urmă – se recuperează toată memoria locului, memoria satului. Alături de biserică, moara era printre construcțiile vitale în sat. La moară sunt tot felul de povești”, spune Ciprian Ștefan, care a coordonat o parte din intervențiile de reabilitare ale clădirii.
Întrebat ce obiect îi atrage atenția cel mai mult, arată către un perete pe care sunt expuse mai multe bucăți de șindrilă, cu vârste diferite. „Șiță, cum îi spunem prin Mărginime. Uite, o vezi pe aceea cea mai lungă? E de 140 de cm, e cea mai veche și indică faptul că aici e unica zonă din Europa unde se utilizează șindrilă de lungime. Asta spune multe despre calitatea lemnului din această zonă”.

Viața de sub Țara Colibelor
Este în scădere păstoritul oilor în Țara Colibelor, cum a botezat Cristian Cismaru, de la asociația My Transilvania, zona pășunilor pigmentate cu colibele ciobanilor de deasupra Râului Sadului. Oamenii au descoperit că banii se câștigă mai ușor mergând la serviciu, decât muncind ani după ani cu oile.

Dar viitorul comunei care acum 100 de ani s-a desprins oficial de Rășinari este o împletire între ocupațiile tradiționale ale sătenilor, menținerea specificului local și un turism lent. „Noi expunem ceea ce are legătură cu patrimoniul local, atât partea de transhumanță și oierit, dar și partea de lemn, cu accent pe lână și pe ciclul lânii. Am încercat să fie o combinație între expunerea unor elemente vechi, dar și prezentul, care pe noi ne bucură foarte mult. Ne bucurăm că sunt încă familii care practică oieritul, ciobani tineri, oameni care se implică la renovarea propriilor colibe, oameni care duc mai departe tradițiile. Și partea asta nouă am vrut s o arătăm prin materialele expuse sub formă de fotografii”, descrie Cristian Cismaru o parte din conceptul noului muzeu.
Cristian Cismaru arată că în curtea Muzeului Lânii vor fi organizate o serie de ateliere, exemplificatoare atât pentru „drumul lânii”, cât și pentru prelucrarea lemnului.




Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Doamna, nu mai lasati comentarii pe viitor:)))
Si porcaria aia de lucrare inutila din fata cercului militar cand e gata? Ca pentru o amarata de arteziana si…
Lt. col. cu 12 ani vechime ! E incredibil la ce inflatie de grade superioare s-a ajung in MAI !
ce rusine de stire
numa in suveranistham mai vezi asemenea piste de biciclete













Lasă un răspuns