În doar 4 ore de supraveghere a traficului, polițiștii sibieni au aplicat 148 de amenzi, cele mai multe pentru depășirea vitezei legale. Au reținut și șase permise.
În cursul zilei de marți, 9 iunie, în intervalul orar 11:00 – 15:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub coordonarea Serviciului Rutier Sibiu, au desfășurat o acțiune în sistem integrat de tip „RELEU” pe sectorul de drum DN 1, în colaborare cu polițiștii din județele limitrofe, transmit reprezentanții instituției.

Activitatea, coordonată de Direcția Rutieră a Poliției Române, a făcut parte dintr-un demers amplu desfășurat simultan în toate județele traversate de DN 1, unde echipajele rutiere au acționat coordonat, pentru asigurarea unei intervenții unitare și eficiente pe întregul traseu.
„Acțiunea a avut ca obiectiv principal reducerea riscului rutier, fiind vizate principalele cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză, depășirile neregulamentare, neacordarea de prioritate, conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe, precum și verificarea respectării normelor privind transportul rutier”, precizează sursa citată.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 148 de sancțiuni contravenționale, dintre care 95 pentru depășirea limitei legale de viteză, o sancțiune pentru depășire neregulamentară, 8 pentru neportul centurii de siguranță, 20 pentru încălcarea prevederilor O.G. nr. 37/2007 și ale altor acte normative, precum și 24 de sancțiuni pentru alte abateri la regimul rutier, dintre care 8 au vizat defecțiuni tehnice ale autovehiculelor.

Totodată, au fost efectuate 132 de testări privind consumul de alcool și 3 testări privind consumul de substanțe psihoactive, nefiind constatate infracțiuni la regimul rutier în cadrul acțiunii.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 6 permise de conducere, dintre care 5 pentru depășirea regimului legal de viteză și unul pentru depășire neregulamentară, au retras 4 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
De asemenea, cu sprijinul specialiștilor RAR Sibiu, au fost verificate tehnic 18 vehicule, fiind dispuse măsurile legale conform competențelor.
Pe componenta preventivă, polițiștii au desfășurat activități de informare a participanților la trafic cu privire la utilizarea platformei HUB MAI, inclusiv posibilitatea verificării punctelor de penalizare, fiind distribuite pliante informative conducătorilor auto.

În intervalul desfășurării acțiunii nu au fost înregistrate accidente rutiere pe sectorul de drum vizat, precizează sursa citată.
Polițiștii îi îndemnă pe toți participanții la trafic să circule cu prudență și să respecte regimul legal de viteză. Respectarea regulilor de circulație poate preveni producerea unor evenimente rutiere grave, întrucât neatenția, chiar și pentru o secundă, poate avea consecințe ireversibile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Eu zic sa inchideti drac#lui tot orasul!!! In primaria Sibiu exista doar creiere atrofiate!!!!!🤮🤮🤮🤮🤮
carevasazica, aurora a resapat zona lacului Binder pe banii sibienilor, a montat gard inalt, si acum cere 17 lei daca…
Rețeta e clară, veche de zece ani: ăștia cu criptomonedele plătesc vreo câteva articole laudative, fraieresc oamenii, le umflă banii,…
pai voi astia confundati Libera exprimare cu Libera prostie. Aici nu e carciuma satului ca toti betivii sa spuna ce…
Sper că articolele din TS care ne spuneau ce tari sunt băieții ăștia nu erau plătite tot în elronzi. Altfel,…













Lasă un răspuns