Anca Groza, o contabilă din Sibiu, a transformat ruina cârciumii din satul natal într-un muzeu. La Săcădate și cu voluntari. „A trebuit să dăm jos inclusiv tencuiala”

Anca Groza, o fostă contabilă din Sibiu, a renunțat la oraș și la firma proprie pentru a se întoarce în satul natal, Săcădate. A cerut primăriei o clădire de 200 de ani aflată în paragină, a strâns voluntari din cele mai diferite medii și a transformat-o, în doi ani, într-un muzeu al comunității.

În 2015, Anca Groza s-a prezentat la biroul primarului din Avrig cu o cerere neobișnuită: voia vechea clădire a crâșmei din Săcădate, sat aparținător orașului. Clădirea nu era tocmai atrăgătoare. „Era o ruină, o pată nedorită pe obrazul comunității. Îmi amintesc munții de gunoaie și animalele îngropate prin curte”, spune Anca Groza, citată de reprezentanții Consiliului Județean Sibiu. Aceștia au scris povestea ei într-un nou episod din serialul „Oameni și locuri de poveste”.

Voluntarii: de la avocați la elevi

Fosta contabilă, absolventă a Facultății de Științe Economice din Cluj-Napoca, a fondat Asociația „Vatra Satului – Săcădate” și a atras alături de ea o echipă foarte diversă: avocați, elevi, studenți, economiști, informaticieni și muncitori, toți cu aceeași bătaie de cap voluntară.

Interiorul clădirii, folosit anterior ca adăpost pentru ciurdarii satului, era în stare avansată de degradare. „A trebuit să dăm jos inclusiv tencuiala pentru a ne putea bucura de aer curat”, își amintește Anca. Tot ea recunoaște că munca i-a adus surprize lexicale: „Atunci am aflat și ce este un cancioc. Am făcut multă muncă brută, de salahor.”

Șantierul a funcționat după reguli nescrise. Vecinii aduceau coșuri cu gogoși sau lăzi cu mere. Masa de seară se punea pentru 10-15 persoane. „Fiecare a ajutat cum a putut”, spune Anca – inclusiv o voluntară care descărca țiglă și cărămidă în timp ce se pregătea să devină mamă.

Un muzeu cu din obiecte aduse de săteni

Odată cu avansarea lucrărilor, comunitatea a început să creadă în proiect. Oamenii au adus din casele lor costume populare, broderii, unelte, fotografii de epocă. „Oamenii s-au convins că avem un proiect serios, că muzeul va fi al comunității. Au început să aducă obiecte vechi din casele lor. Fiecare ce a avut”, spune Anca.

Asociația nu s-a oprit la muzeu. Au urmat un teren multifuncțional de sport, o bibliotecă, un parc și reabilitarea monumentului eroilor din sat.

„Aici simțim că trăim cu adevărat”

Decizia de a lăsa orașul nu a fost primită cu entuziasm de familie. „Atât părinții mei, cât și cei ai soțului ne-au spus: «Măi, copii, ne-am muncit o viață să ajungeți domni la oraș, iar voi tot la țară vreți să trăiți?»” Răspunsul Ancăi a rămas același: „Aici, la țară, simțim că trăim cu adevărat.”

Weekendul trecut, clădirea transformată a împlinit 200 de ani. Sute de oameni au venit să vadă costumele de sărbătoare ale bunicilor și uneltele cu care generațiile anterioare și-au crescut copiii – adunate acum sub același acoperiș albastru, în centrul unui sat de 400 de case din județul Sibiu.