Foto / Video „Ce fel de strămoși vrem să fim noi?” Am fost la întâlnirea Peligrazilor, una dintre cele mai vechi familii din Mărginime, neam atestat la 1616

Sâmbătă, la Săliște, s-a auzit un nume care se repetă de sute de ani prin Mărginime. Numele de Peligrad. Familia s-a adunat pentru o nouă reuniune, cu oameni veniți din Franța, Suedia, Belgia sau Luxemburg, dar și din toate colțurile țării, pentru câteva ore de amintiri, rugăciune și poveste comună. O parte dintre ei, deși le curge același sânge prin vene, s-au văzut pentru prima dată.

Marele eveniment al familiei a început încă de la ora 10:00, cu primirea invitaților și cu o ședință festivă la Casa de Cultură, iar după prânz, în Biserica „Înălțarea Domnului” din centrul Săliștei, s-a ținut o slujbă de pomenire pentru înaintașii neamului.

Ioan Ciocan, preotul care a oficiat slujba, a povestit, cu vizibilă emoție, că a ajuns în Săliște acum peste patru decenii și că mulți dintre cei aflați atunci în strană erau, de fapt, nepoții săliștenilor plecați prin lume. A comparat numărul celor prezenți, aproximativ 40 de oameni, cu edițiile de altădată, când reuniunea aduna și 100-180 de suflete, explicând diferența prin sezonul concediilor și prin vârsta înaintată a multor membri ai familiei, unii trecuți de 90 de ani.

O troiță pentru sat

Emoția a continuat afară, în curtea Muzeului Culturii Săliștene, Vila Peligrad, unde un membru al familiei a donat comunității o troiță nouă, ridicată chiar lângă bustul lui Dumitru Peligrad. Slujba de sfințire a fost scurtă, încheiată cu o rugăciune rostită cu glas tare. „Sfânta Cruce să ne fie apărătoare și sprijinitoare în toate zilele vieții noastre și cei care trecem pe aici să ne închinăm cu credință.” Gestul este unul simbolic: vila din spate a fost, la rândul ei, cedată comunității de un înaintaș, cu gândul explicit de a rămâne muzeu.

Vizita ghidată prin Vilă a fost un punct încărcat de istorie. Clădirea, ridicată în stil neoromânesc, cu un pridvor de influență brâncovenească și o siluetă de conac boieresc, păstrează o cameră dedicată profesorului Denis Buican (numele real: Dumitru Buican-Peligrad).

Profesorul s-a născut la 21 decembrie 1934 la București și a murit la 15 noiembrie 2025, la Paris, la 90 de ani. Tatăl lui a fost chiar Dumitru Peligrad, boierul și filantropul din Mărginimea Sibiului al cărui bust se află în fața Vilei Peligrad din Săliște. Dumitru Peligrad a dispărut în 1951, în închisoarea de la Caransebeș, în timpul regimului comunist, o pierdere care i-a marcat profund fiul.

Denis Buican a devenit agronom și genetician (doctorat în 1961), a fondat primul laborator de radiobiologie din România (1955) și a lucrat la rezistența la frig a hibrizilor de porumb. A plecat la Paris în 1969, fugind de persecuția comunistă, a primit cetățenia franceză în 1972 și a fost profesor la Paris X-Nanterre (1983–2003), unde a predat istoria și filozofia științei. Este cunoscut mai ales pentru „Teoria sinergetică a evoluției”, o dezvoltare a modelelor evoluționiste sintetice, și pentru cartea „La Révolution de l’évolution” (1989), distinsă cu Marele Premiu al Academiei Franceze. A publicat peste 50 de lucrări, în română și franceză, pe teme de evoluționism, genetică și istoria științei.

Mândri de povestea lor

Sorin Peligrad este cel care vorbește cu mândrie de istoria familiei sale. El este, de altfel, și organizatorul întrunirii, alături de mama sa, Maria Peligrad.

„Mă bucur că suntem aici la reuniunea familiei Peligrad, la Săliște, în Vatra satului, Vatra Familiei Peligrad. Suntem într-un loc plin de emoție pentru noi. Sunt valorile noastre, creuzetul nostru; aici ne-am format noi ca familie. Este un loc al românismului, al ortodoxismului, un loc în care familia a încercat să supraviețuiască și a reușit.

Avem sute de ani care ne demonstrează acest lucru. Ne bucurăm să vină alături de noi membri ai familiei din toată lumea și din toată țara.

Sunt membri din Luxemburg, din Franța. Sunt oameni absolut din toată țara care au venit aici în trei generații. Au venit copiii, au venit maturii și au venit seniorii. Este un loc în care, cu prilejul acestei întâlniri, ne ocupăm de transferul de credințe, valori și identitate către generația viitoare”, spune el.

Printre obiectele expuse, Sorin a căutat să arate și pălăria de pandur a unuia dintre frații Peligrad, căpitani în armata lui Tudor Vladimirescu. Acest detaliu spune multe despre vechimea acestui neam, atestat documentar din 1616, prin judele Nicolae Peligrad, susținător, potrivit tradiției familiei, al celei de-a doua școli românești din Ardeal, după cea din Șcheii Brașovului.

Au venit de departe

Dincolo de program, cele mai vii momente s-au petrecut, ca de obicei, în discuțiile de la marginea evenimentului. Angela Peligrad, în vârstă de 80 de ani, venită de la Pitești cu nepoții, printre care două fetițe stabilite cu familia la Paris. Fiica ei a plecat în Franța, deși este căsătorită tot cu un român. A povestit că reuniunea se ținea aproape în fiecare an, dar că în ultimii doi, trei ani organizarea s-a oprit.

Anul acesta întâlnirea s-a reluat după ce mai mulți membri ai familiei s-au revăzut la o înmormântare și au decis, simplu, „hai să ne mai întâlnim, că parcă era bine”. Angela este după soț Peligrad, dar spune că a fost atât de bine primită în familie că se simte de-a lor.

Dorin Toader are 24 de ani și a venit din București, cu rădăcini Peligrad pe linia bunicilor. Băiatul spune că l-a impresionat mai ales istoria neamului și faptul că, deși majoritatea celor de față îi erau necunoscuți, „tot întâlnești oameni noi despre care afli că au legături de sânge cu tine, undeva în genealogic”.

Maria Peligrad, mama lui Sorin și președinta Fundației Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, a vorbit despre proiectele pe care încă le coordonează la cei 80 de ani ai săi: Festivalul Național Cultural „George Zbârcea” și Festivalul Internațional de Colinde „Crăciunul la români”, dar și despre reuniunea de cântări din Săliște, organizată împreună cu părintele Ioan Ciocan.

Mihaela Peligrad, venită tot din București, vorbește cu un entuziasm debordant despre emoția întâlnirii. „Stimez moștenirea și străbunii. Tot ce am primit frumos, am primit de la ei. Încerc cu drag să continui și mă bucur foarte tare să fim împreună. Pentru mine, în momentul în care ajung aici, simt că sufletul meu renaște și dintr-o dată totul este minunat. Și îmi dă un entuziasm și o bucurie de viață și o dragoste de aproape care merită trăită”, spune ea.

Sunt și pentru prima dată

Ștefan Tincă, aflat pentru prima oară la o reuniune de familie și abia a doua oară în Săliște, a vorbit despre nevoia de rădăcini care apare odată cu vârsta și despre plăcerea de a-și recunoaște trăsăturile de familie pe chipurile unor rude până atunci străine. A venit alături de soție și cei doi copii ai săi.

Maria Popa, sălișteancă, noră într-o ramură a Peligrazilor, a adăugat că neamul numără patru ramuri, cu membri plecați, de-a lungul generațiilor, în America, Germania sau Austria.

Veselă și plină de viață, și-a amintit că în urmă cu 13 ani se întâlneau și câte 180 de membri ai acestei familii. E fericită, însă, că tradiția s-a reluat și întâlnirile vor continua.

Întreaga zi a fost dedicată lor. A continuat cu o vizită la Muzeul Parohial din Săliște, apoi cu timp liber prin sat și cina festivă, seara, la Restaurantul Răcuci.

„Noi ne bucurăm și suntem mândri să avem această busolă în ADN-ul nostru. Să ținem de ea și s-o transmitem mai departe, să observăm că membri ai familiei noastre oriunde se reunesc se conectează foarte repede la poveștile noastre, la identitatea noastră, se ajută, își găsesc proiecte comune, ceea ce este absolut magic.

Este un semn că ceea ce strămoșii noștri au făcut cândva funcționează și astăzi. Semințele puse de ei astăzi înfloresc. Așa că una dintre temele pe care noi am avut-o astăzi la reuniunea familiei Peligrad a fost ce fel de strămoși vrem să fim noi, cum vrem să se vorbească despre noi în anul 2070. Peste 50 de ani de acum încolo. Iar asta încercăm să construim pas cu pas, cărămidă cu cărămidă”, a încheiat Sorin Peligrad.