Colecția unchiului și moartea fetiței: poveștile care l-au construit pe baronul von Brukenthal. De la care au rămas singurele portrete ale lui Horia, Cloșca și Crișan

Azi se împlinesc 305 ani de la nașterea celui care a adus „regina-nopții” pe teritoriul României sau care a comandat singurele picturi ale celor care s-au răsculat împotriva orânduirii pe care o reprezenta. Este vorba de Samuel von Brukenthal, baronul care apare în imaginarul colectiv fie ca simbol al opresiunii habsburgice, fie ca fondator al celui mai mare muzeu din sud-estul Europei.

La prima ediție a Festivalului Baroc, organizat weekendul acesta la Sibiu, managerul Muzeului Național Brukenthal, Raluca Teodorescu, a realizat în cursul zilei de sâmbătă un prim tur tematic, denumit „Poveștile ascunse ale Palatului Brukenthal”. Timp de aproximativ o oră, am făcut parte din grupul de vizitatori căruia Raluca Teodorescu i-a povestit și o versiune cu detalii mai puțin cunoscute din biografia lui Samuel von Brukenthal.

Turul ghidat a pornit din curtea interioară a palatului și a continuat prin saloanele în care, cu două secole în urmă, Brukenthal primea soli din Imperiul Otoman, din Imperiul Țarist și din toată Europa occidentală. Raluca Teodorescu a ghidat grupul prin aceste spații, oprindu-se la portrete, obiecte și detalii care, fiecare, poartă câte un fragment din povestea unui om pe care puțini îl știu dincolo de numele de pe fațada muzeului.

O colecție de numismatică: primul moment de cotitură din viața viitorului baron

Samuel von Brukenthal s-a născut în 1721, al treilea fiu al unei familii de mică nobilime din județul Sibiu. Tatăl lui era judecător și notar local. Deși familia obținuse particula nobiliară „von” după ce tatăl îl ajutase pe împărat în cursul unui conflict armat, succesiunea era clară: moștenirea mergea la primul fiu. Samuel, al treilea, nu putea conta pe nimic de la familie.

Șansa lui a venit din altă parte. Profesorii și-au dat seama devreme că băiatul punea întrebări pe care alți copii nu le puneau – despre viață, despre conștiință, despre ce înseamnă să faci parte dintr-o comunitate. A rămas orfan de la vârsta de 15 ani și a fost preluat de un unchi care l-a trimis la școală la Sibiu, mai departe la Târgu Mureș și, în cele din urmă, la studii în străinătate.

Când unchiul a murit, i-a lăsat prin testament colecția lui de numismatică. „Acesta este momentul cheie care declanșează o întreagă avalanșă de momente pentru Samuel Brukenthal”, spune Teodorescu. Colecția i-a oferit prilejul să facă cercetare și să înțeleagă ce înseamnă să studiezi cu adevărat un domeniu. A plecat la Halle, a studiat filozofie, drept și administrație și s-a întors în Transilvania la 24 de ani, cu mottoul familiei sale – „Servesc națiunea” – drept program de viață.

„Nu s-a mai regăsit în Sibu”

S-a căsătorit cu Sophia, fiica primarului Sibiului, pe care o aprecia deopotrivă pentru inteligența și talentul ei și pentru capacitatea de a face față oricărei vizite de rang înalt. Tatăl Sofiei le-a dăruit un teren pe care urmau să-și construiască o casă. Viitorul părea așezat.

În 1749 s-a născut fetița lor, botezată și ea Sophia. Patru ani mai târziu, în 1753, copila a murit. „A fost o lovitură foarte mare pentru ei”, spune Teodorescu. Portretul fetiței, realizat pentru a rămâne amintire în familie, poate fi văzut și azi în saloanele muzeului. „Cel de-al doilea moment de cotitură a fost în momentul în care a murit fetița. Nu s-a mai regăsit în Sibiu. I-a trebuit un proiect atât de mare încât să uite că i-a murit fata”, spune Teodorescu.

A plecat la Viena cu scopul de a obține de la împărăteasa Maria Tereza mai multe drepturi pentru comunitatea săsească. La Viena a intrat în cercul colecționarilor de numismatică și a urcat treptat în ierarhia imperiului, ajungând consilier privat al Mariei Tereza. Că împărăteasa îl prețuia cu totul aparte o dovedește scrisoarea pe care i-a trimis-o la numirea lui ca guvernator al Transilvaniei, în care declara că dorește să fie ea prima care să-l felicite pentru noua funcție, drept recunoaștere pentru „strădaniile și serviciile” lui. Era protestant într-un imperiu romano-catolic – o anomalie care i-a mirat pe contemporani și pe care istoria o notează cu interes. În Piața Maria Theresia (Maria-Theresien-Platz) din Viena, în ansamblul statuar care o înfățișează pe împărăteasă, Samuel von Brukenthal figurează printre consilierii și administratorii imperiului reprezentați alături de ea.

S-a întors la Sibiu în 1777 ca guvernator al Transilvaniei și a început imediat construcția palatului: nu-i trebuia o casă, ci o reședință în care să poată primi oficialitățile care treceau prin Sibiu în drumul dintre Viena și Istanbul. Călătorii străini ai epocii descriu palatul baroc ca pe „perla Sibiului” – o bijuterie în mijlocul unui oraș ale cărui străzi erau încă neasfaltate și lipsit de canalizare.

El a comandat picturile lui Horia, Cloșca și Crișan

Numele lui Brukenthal apare adesea în discuțiile despre relația sa cu românii din Transilvania, iar imaginea lui oscilează, în funcție de perspectivă, între cea a unui administrator iluminat și cea a unui reprezentant al opresiunii habsburgice. La această întrebare, managerul Muzeului Brukenthal răspunde direct. „Împăratul a considerat că măsurile pe care Brukenthal le lua împotriva răscoalei erau prea blânde și a trimis altcineva să înăbușe răscoala”, spune Teodorescu.

De la Sibiu, Brukenthal a trimis, în schimb, pictorii curții sale la Alba Iulia ca să realizeze portretele lui Horea, Cloșca și Crișan. Teodorescu consideră că Brukenthal a anticipat că în Transilvania urma să se nască o mișcare națională – la fel cum se întâmplase deja în vestul Europei. „Astfel românii au în mărturie imaginile, vizualurile primilor români care au luptat pentru drepturile lor în Transilvania”, spune ea. Singurele portrete autentice ale lui Horea, Cloșca și Crișan sunt cele executate de pictorii de la curtea lui Brukenthal. „Mai sunt unele portrete care au fost realizate după acestea de către alții, dar istoric vorbind, cel care le-a realizat original au fost pictorii de la curtea lui Brukenthal”, precizează Teodorescu. Toate celelalte imagini care circulă sunt derivate din acestea.

Regina-nopții, un muzeu și studenți care au schimbat lumea

Curiozitatea lui Brukenthal nu s-a oprit la politică și artă. A adus în Transilvania mai multe specii de animale și plante. Printre ele se numără bivolul alb și câteva specii de flori exotice – inclusiv cea cunoscută sub numele regina-nopții.

Cultiva portocale și lămâi în oranjeria palatului din Avrig, lucruri exotice pentru Transilvania acelor vremuri. Cumpăra cărți la câteva luni după ce apăruseră la Paris, Londra sau Veneția, – o lucrare despre Războiul de Independență american, tipărită peste ocean în 1785, se afla în biblioteca lui în 1787. Vorbea germană, maghiară, română, franceză, latină și engleză; un călător britanic care a trecut prin Sibiu în 1801 a consemnat că a fost primit de „un bătrânel simpatic, dar impunător” care i-a prezentat colecțiile într-o engleză desăvârșită.

A susținut cu burse studenți care, ulterior, au lăsat urme mari în lume. Samuel Hahnemann, cel care a pus bazele homeopatiei, a studiat la Sibiu cu sprijinul lui Brukenthal. Gheorghe Lazăr, fondatorul școlii românești, a beneficiat de același sprijin.

Brukenthal a murit în 1803, la 82 de ani, fără moștenitor direct – fiica lor a murit la patru ani, iar soția lui, Sophia, a decedat în 1790 fără ca familia să fi putut avea alți copii. Prin testament, a lăsat palatul și colecțiile Gimnaziului Evanghelic din Sibiu, cu instrucțiunea clară că urmau să devină un muzeu în care copiii să vină să învețe.

„Vorbim despre un om care în 1803 se gândea că acest spațiu va fi un muzeu în care copiii vor veni să învețe”, spune Teodorescu. La 305 ani de la nașterea lui, câteva sute de copii trec în fiecare săptămână pragul muzeului.

Astfel de tururi ghidate tematice urmează a fi organizate și în viitor de către reprezentanții muzeului din centrul Sibiului.