Cristian, elevul de clasa a X-a care a câștigat 10.000 de euro pentru un proiect social: „Mi-ar plăcea să fim mai deschiși ca societate, să judecăm mai puțin și să ne așezăm la nivelul persoanei din fața noastră”

La 16 ani, Cristian Ciucă este elev la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu și spune că îi plac oamenii, muzica, psihologia și neuroștiința. A început să facă voluntariat, iar întâlnirea cu Asociația Centrul Bucuriei i-a dat ocazia să scrie și să câștige, singur, un proiect în valoare de 10.000 de euro. Cu banii obținuți, a pus în mișcare Junior Changemakers Academy, un proiect pentru copii din medii vulnerabile, cu ateliere de teatru, fotografie, artă, activități cu Lego, suport psihologic și educație digitală.
Cristian a făcut gimnaziul la Regina Maria și a intrat la Colegiul „Gheorghe Lazăr”, la profilul Științele Naturii, după ce a obținut 8,92 la Evaluarea Națională. A ales profilul pentru că îi permite să nu se limiteze la un singur domeniu.
„Mi-a plăcut să le fac pe toate împreună. De aceea am ales Științele Naturii”, spune el.
Îl atrag deopotrivă materiile exacte și cele care țin de oameni și de partea artistică. La Colegiul Lazăr studiază matematică, biologie și științe, dar are și geografie, arte plastice și psihologie.
Înainte să ajungă să scrie un proiect de 10.000 de euro, Cristian a început prin voluntariat. Așa a ajuns la Asociația Centrul Bucuriei, unde era căutat un voluntar pentru un proiect destinat seniorilor. A mers, s-a implicat și a ajuns să o cunoască pe Ana Bogdan, cea care conduce asociația.
Citește și:
Cristian spune că nu a fost genul de voluntar care doar apare pe o listă. A participat la activități și a ajuns să-i cunoască pe copiii de la Centrul de Servicii Sociale de pe strada Oțelarilor.
„Fusesem voluntar la acest centru de câteva ori și am reușit să-i cunosc pe copii. De câte ori mă vedeau, fugeau și mă luau în brațe. Erau atât de drăguți”, povestește băiatul.
Copiii cu care s-a întâlnit provin, în mare parte, din familii și medii vulnerabile. Cristian a observat că mulți dintre ei aveau lucruri care le plăceau, dar nu știau încă ce ar putea face cu ele.
Ideea care a devenit un proiect de 10.000 de euro
Ana Bogdan i-a explicat cum funcționează proiectele comunitare, cum se poate obține o finanțare și cum este implementat un astfel de proiect. I-a arătat și un model folosit pentru proiecte anterioare.
Cristian a început să se gândească la copiii pe care îi întâlnise.
„Când îi întrebam ce planuri au pe viitor, unii dintre ei ziceau că nu știu, alții nu erau prea interesați, alții spuneau că vor să fie chelneri, ospătari, ce făceau și părinții lor, și nu aveau vise foarte personalizate, legate de ce și-ar dori ei cu adevărat, ce le-ar plăcea să facă.”
În același timp, vedea că unii se bucurau să se joace cu Lego, alții desenau sau erau atrași de alte activități.
„Am văzut că unora le plăcea să se joace cu Lego, alții aveau o plăcere să deseneze, dar niciunul nu se gândea la o carieră din asta.”
Așa a apărut Junior Change Makers Academy, un proiect gândit pentru ca acești copii să-și descopere abilitățile și talentele și să primească un punct de plecare pentru orientarea vocațională și profesională.
În martie, Cristian a aplicat la programul de finanțare. Proiectul a fost aprobat, iar suma obținută a fost de 10.000 de euro.
„Eu l-am făcut de la cap la coadă. Am primit de la doamna Ana un model de proiect, cum ar trebui să arate unul, și am lucrat pe acel model. Cei de la Start ONG mi-au aprobat planul, au zis că e un proiect foarte frumos și că merită finanțat.”
Copiii au urcat pe scenă
O parte dintre activități au fost dedicate teatrului, în colaborare cu Teatrul Gong din Sibiu. Copiii au participat la un atelier în care au descoperit ce înseamnă să fii actor și au interpretat personaje.
„Copiii au învățat ce înseamnă să fii actor. Au jucat diferite personaje dintr-un act al unei piese. Au învățat și cum să se comporte ca o plantă din fundal sau ca lupul din Scufița Roșie”, povestește Cristian.
Atelierul nu s-a încheiat odată cu proiectul. Unii dintre copii au mers apoi la Palatul Copiilor pentru cursuri de teatru.

„Asta m-a bucurat foarte mult, că unii dintre ei chiar și-au găsit o pasiune, ceva ce le place să facă.”
Au urmat și activități de fotografie. Într-un atelier de minimalist art, formatorii le-au explicat copiilor cum poate fi transformată fotografia într-o formă de artă. Una dintre activități a fost fotografierea irisurilor.
„Au văzut câtă culoare și câtă personalitate se află în ochii lor. Așa, de la distanță, nu prea vezi ochii oamenilor, dar ei pot spune foarte multe povești.”
Copiii au pictat, s-au jucat cu Lego și au avut alte activități prin care să-și exerseze creativitatea. Au existat și sesiuni de suport psihologic în grup, pentru că unii dintre ei erau mai retrași sau trecuseră prin experiențe dificile.
Un alt atelier a fost dedicat alfabetizării digitale. Au învățat lucruri practice: cum să folosească un calculator, cum să scrie corect la tastatură, cum să verifice dacă un site este sigur și cum să găsească jocuri educative.
Proiectul l-a scos și pe el din zona de confort
Pentru Cristian, proiectul nu a însemnat doar să scrie câteva pagini și să aștepte răspunsul finanțatorului. A trebuit să discute cu oameni, să organizeze activități și să colaboreze cu persoane din domenii diferite.
„A trebuit să vorbesc cu persoane de la instituții, cu contabila, cu fotograful, să colaborez, să organizez toate aceste lucruri, și mie mi-a plăcut foarte mult. Nu doar pentru că m-am dezvoltat în domeniul ăsta, dar și pentru că e ceva ce-mi place să fac.”
Cristian spune că îi place să construiască lucruri și să le ducă mai departe. „Îmi place să creez, să dezvolt.”
Experiența l-a făcut să simtă că a intrat mai devreme într-o lume pe care, de obicei, o descoperi abia ca adult.
„A fost o experiență foarte frumoasă să pot câștiga o sumă așa de mare și să primesc această oportunitate. Fiind așa de tânăr, m-a introdus mult mai devreme în lumea adulților. Sunt sigur că, atunci când o să fiu adult, o să-mi fie mult mai ușor să mă integrez în societate.”
Vrea să plece în America
Cristian spune că se gândește la posibilitatea de a studia în Statele Unite, după liceu, acolo unde crede că ar avea libertatea de a încerca mai multe domenii.
„M-am gândit să merg să studiez în străinătate, mai exact în State. Pentru că acolo îmi dă posibilitatea să-mi aleg orice cale vreau eu. Deocamdată vreau să studiez psihologia și neuroștiința acolo, dar îmi las libertatea să găsesc orice alt domeniu interesant, fascinant.”
Spune că și-ar dori să se întoarcă în România după această experiență.
Psihologia nu este pentru Cristian doar o materie care îi place. Spune că a început să fie interesat de felul în care gândesc oamenii și de motivele din spatele acțiunilor lor.
„Ce mă pasionează, într-un fel, sunt oamenii. Am observat în ultimul timp că am o abilitate de a-i înțelege foarte mult, la un nivel foarte adânc, și pot să înțeleg de ce au făcut anumite acțiuni, de ce s-au gândit într-un anumit fel, care au fost pașii lor de logică din spatele acțiunilor.”

Spune că această sensibilitate îl ajută să se apropie de oameni. „Asta mă ajută să fiu sensibil cu ei, să mă apropii de ei într-un anumit fel. Asta m-a dus la pasiunea mea pentru psihologie și neuroștiință.” În acest sens Cristian a încheiat un contract de voluntarial la un spital din Sibiu unde va merge săp facă practică și să vadă cum este să lucreze în zona psihologiei și a neuroștiinței.
„Nu o să stau cu pacienții, dar o să mi se explice ce se întâmplă și cum se procedează. Cumva vreau să-mi pregăresc drumul spre America”, mai spune Cristian.
Îi place și muzica, indiferent de gen.
„Când ascult o melodie, pot s-o simt. Pot s-o simt pe pielea mea. Uneori mi se face pielea de găină. Pot să ascult orice gen de muzică”, spune băiatul.
Știe că această sensibilitate îl poate consuma uneori, dar a învățat să trăiască împreună cu ea.
„Sunt special în felul meu și cred că toată lumea ar trebui să se împace cu micile ei ciudățenii, fiindcă asta ne face să fim noi înșine.”
Neuroștiință, Consiliul Județean al Elevilor și alte proiecte
Cristian mai este implicat într-un club de neuroștiință, Neuroboost, unde este vicepreședinte. Activitatea se desfășoară deocamdată online, iar membrii publică articole și organizează workshopuri.
„Postăm săptămânal articole de neuroștiință, de exemplu despre efectele muzicii asupra creierului, disociere sau neuroplasticitate, un subiect foarte interesant.”
Clubul este format din elevi de liceu. Ei se ocupă de partea de cercetare, grafică și postare și au organizat deja workshopuri online despre neuroplasticitate și stilurile de atașament.
Cristian este și director al Departamentului de Integrare a Grupurilor Vulnerabile din Consiliul Județean al Elevilor. Spune că rolul său este legat de elevii din județul Sibiu care provin din medii vulnerabile sau au diferite nevoi și situații care le pot îngreuna integrarea.
În această calitate, a avut și ocazia să colaboreze cu Direcția de Sănătate Publică Sibiu pentru o acțiune de conștientizare privind vaccinarea HPV, unde a fost moderator și reprezentant al tinerilor.
„Să aibă curaj”
Junior Change Makers Academy nu este, pentru Cristian, un proiect încheiat definitiv. El spune că își dorește ca asociația să continue să lucreze cu persoane din medii defavorizate și cu seniori.
„Ne dorim să aplicăm și la un proiect Erasmus Plus și dorim să mai continuăm cu încă un proiect de Start ONG.”
Are în minte și un proiect cu Teatrul Gong, pentru persoane cu deficiențe de auz și de vedere, precum și ideea unui schimb de experiență prin Erasmus Plus, în care copiii să poată vedea cum arată sistemul educațional dintr-o altă țară.
Cristian spune că partea administrativă poate fi dificilă atunci când vine vorba despre proiecte mai mari.
„E destul de greu acum să câștigi proiecte, e destul de birocratic și e foarte multă raportare. Am simțit și eu, pe pielea mea, câtă raportare presupune. Cei de la Start ONG, fiind un program foarte accesibil, au fost foarte ușor de abordat la început, dar alte proiecte, de exemplu cele europene, necesită dosare, dosare și iar dosare de documente de trimis.”
Dacă ar putea transmite un mesaj celor de vârsta lui, Cristian le-ar spune să nu se oprească din cauza părerilor celor din jur. „Să aibă curaj și să fie îndrăzneți, să nu le fie frică de ce o să spună cei din jur. Să se cunoască pe ei înșiși.”

Iar adulților le-ar cere mai multă deschidere.
„Mi-ar plăcea să fim puțin mai deschiși ca societate, să judecăm mai puțin și să privim lumea cu brațele deschise, să fim deschiși, cu un zâmbet pe buze, și să ne așezăm la nivelul persoanei din fața noastră.”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Și cu ce te ajuta dacă știai de acum 2 zile???
…în Carpaţi „mămăliga” e conservată să nu care cumva să „dea pe-afară”.
Mai bine faceți groapă de gunoi. Se pare ca deja e data în folosință. Măcar se face ceva…. decât studii…
Învățământul obligatoriu este până la clasa a XII-a, de mult nu se mai opreștela clasa a VIII-a. Altul care vorbește…
Are față de artist! Sper sa aiba si abilitati de manager! Succes!












Lasă un răspuns