Spitalul Municipal Sibiu funcționează în acest moment cu 103 posturi aprobate, dintre care 93 sunt ocupate. Un proiect de hotărâre aflat pe masa consilierilor locali propune majorarea numărului actual de angajați cu 95 de posturi noi. Dintre acestea, 68 de posturi ar fi de personal medico-sanitar, 20 de posturi de personal auxiliar sanitar și șapte posturi de personal tehnic, IT și administrativ.
În documentația care însoțește proiectul, conducerea spitalului argumentează că instituția are un deficit de personal, care afectează deja activitatea medicală: lipsesc brancardierii, infirmierele și îngrijitorii sunt insuficienți, iar turele de noapte sunt acoperite cu greu. Proiectul de hotărâre, inițiat de onducerea Primăriei Sibiu, prevede aprobarea unei noi structuri, prin care numărul posturilor să fie suplimentat începând cu 1 septembrie 2026.
Proiectul de hotărâre este inclus pe ordinea de zi a ședinței ordinare din această lună a Consiliului local. Documentul prevede că spitalul rămâne la 63 de paturi de spitalizare continuă și șapte paturi de spitalizare de zi, dar va include un ambulatoriu integrat cu cabinete în 17 specialități, printre care chirurgie vasculară, gastroenterologie, ginecologie, urologie, îngrijiri paliative și stomatologie. Totodată, documentul propune suplimentarea cu 95 de posturi: 88 pentru personalul medico-sanitar și auxiliar sanitar și șapte pentru personalul non-medical și administrativ.
În raportul de specialitate care însoțește proiectul se menționează că modificările au primit avizul Ministerului Sănătății pentru modificarea de structură.
Brancardieri care lipsesc și ture de noapte descoperite
Tot în raportul de specialitate, pe care îl semnează managerul spitalului, Ștefania Șerban, este descrisă starea actuală a personalului. Astfel, dintre cele 93 de posturi ocupate, nouă sunt posturi de conducere, personalul medico-sanitar și auxiliar însumează 66 de posturi, respectiv 70,97% din totalul ocupat.
Sunt enumerate problemele legate de deficitul de personal: „Lipsa brancardierilor; Număr insuficient de infirmiere și îngrijitori; Deficit major de personal sanitar mediu și auxiliar sanitar în turele de noapte; Grad ridicat de pensionări și imposibilitatea redistribuirii personalului; Subdimensionarea personalului conform normativelor legale”.
Sunt menționate apoi consecințele: „Suprasolicitarea personalului existent; Creșterea riscului de instalare a sindromului de burnout la o parte din personal; Creșterea numărului orelor suplimentare; Posibilă scădere a calității serviciilor”.
Printre posturile solicitate pentru acoperirea acestor lipsuri se numără patru îngrijitori și trei brancardieri la nivelul întregii unități, cinci infirmiere la Compartimentul Neurologie, trei infirmiere la Compartimentul de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și trei medici, trei asistenți și trei infirmiere la camera de gardă.

Numărul pacienților a crescut de la 16.797 la 26.317
Un alt argument pentru majorarea numărului de medici este legat de creșterea numărului de pacienți care se adresează instituției. Potrivit datelor prezentate, numărului de pacienți internați, consultați și investigați a fost de 16.797 în 2022, 21.198 în 2023, 24.153 în 2024 și 26.317 în 2025.
La această creștere se adaugă și diversificarea serviciilor. „Extinderea ambulatoriului integrat cu noi specialități, dezvoltarea laboratorului de radiologie și imagistică medicală, inclusiv cu un computer tomograf de înaltă performanță, extinderea activităților paraclinice, operaționalizarea stației de neutralizare a deșeurilor medicale și implementarea unui sistem informatic integrat”, sunt menționate în raportul de specialitate.
Cabinete nou-înființate pentru oncologie, urologie și îngrijiri paliative
Conducerea Spitalului Municipal Sibiu afirmă că o parte a posturilor noi solicitate vor fi alocate unor structuri noi. În tabelul anexat proiectului sunt menționate ca structuri nou-înființate cabinete de oncologie, de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, de boli infecțioase, de gastroenterologie, de ginecologie, de îngrijiri paliative, de urologie și de stomatologie. Cele mai multe dintre ele sunt obiective asumate prin proiecte cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pentru cabinetul de stomatologie documentul prevede și asigurarea permanenței pentru urgențele medicale stomatologice, cu trei medici și trei asistenți.
Conducerea spitalului explică în raport de ce insistă pe zona oncologică și paliativă. „Incidența tot mai mare a cazurilor cu patologie oncologică, a celor ce necesită paliație (îngrijire paliativă), recuperare medicală ori a celor pentru care asistența socială, spre a reveni/reintegra în societate este esențială, ne determină să solicităm dezvoltarea de servicii medicale și personal dedicat pentru specialitățile/cabinetele oncologie și îngrijiri paliative; de asemenea, asistent social în cadrul unității sanitare”, se precizează în documentație.
Radiologie non-stop și o linie de gardă pentru ATI
De asemenea, instituția vrea ca în laboratorul de radiologie și imagistică medicală să fie angajați trei medici și trei asistenți. „Necesitatea asigurării continuității activității 24/7” și „complexitatea tehnologiilor disponibile a fi utilizate (inteligență artificială, postprocesare avansată)” sunt invocate ca argumente.
Separat, administrația spitalului cere personal pentru o linie de gardă în specializarea ATI, motivată prin „creșterea complexității patologiei tratate chirurgical în cadrul unității sanitare”.
Dintre cele șapte posturi non-medicale, unul este de asistent social pentru intervenție și consiliere a pacienților vulnerabili, unul de bioinginer, unul de medic la Compartimentul de Managementul Calității, unul de portar, unul de informatician sau inginer de sistem, unul de asistent manager care ar urma să fie și responsabil cu informațiile publice, petițiile și purtător de cuvânt al unității, și unul de economist-expert pentru contractări și achiziții publice.
Spitalul spune că are excedent și bani pentru salarii
În ceea ce privește finanțele spitalului, conducerea insituției menționează că poate acoperi noile cheltuieli. Din raport aflăm că Spitalul Municipal Sibiu nu înregistrează datorii sau arierate, că are un excedent bugetar de peste 3 milioane de lei în trimestrul II al anului 2026 și că asigură plata salariilor din venituri proprii, pe baza contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate a județului Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
De ce nu sau montat panouri de sonorizare pe partea cu blocurile,cum sunt montate pe autostradă, fiind foarte aproape de…
Si ce legatura are numele unei strazi cu civilizatia??? Daca vom da numele unor femei tuturor strazilor din Sibiu, vom…
Indemnizatiile din CL si din CJ sunt pistol cu apa in comparatie cu indemnizatiile de membru in diverse Consilii de…
Nu sunteți șmecheri, doar nu va gândiți că lumea nu se învârte în jurul vostru. O sugestie ar fi sa…
Puneți un nume de femeie: Sfânta Treime












Lasă un răspuns