Interviu cu trupa DOMINO: Daca ai muzica in sange, oricat ai vrea sa faci altceva, sa sapi santuri sau sa faci fotografie, nu o sa rezisti niciodata fara sa canti

Romulus Cipariu, Sebastian Marcovici și Valentin Oancea reprezintă DOMINO, cea mai nouă și originală trupă a Sibiului. Cu mult tupeu, cei trei au adus țambalul în pub. Sau folclorul românesc pe aceași treaptă cu Pink Floyd și The Rolling Stones. De ce au făcut asta și când o vor mai face, aflați în rândurile următoare.

Reporter: Voi aveți idee cât de ciudată pare situația următoare: concert, muzică, țipete, lumini și cineva din stânga ta strigă <Bă, ce tare sună țambalul!>?

Valentin Oancea: Ai să râzi, dar după ce și-a luat stație Romi, de 150 de watti, noi am strigat > (râde n. r.).

Romulus Cipariu: Chiar ne-am pus problema acesta de la început, pentru că țambalul ca instrument, prin natura lui, a fost greu să-l facem sune bine lângă bas și tobe. Țambalul în sine, are o anumită putere, pe o scară mai mare decât chitara acustică, dar comparativ cu ceea ce se întâmplă pe scenă în formula acesta, nu-l auzi. A trebuit să căutăm mai multe formule până să-i aud eu pe băieți că îmi spun > (râde n. r.). Bine, întrebarea ta era mai mult metaforică decât tehnică, dar ne bucurăm să auzim asta, pentru că asta-i ideea, de fapt. Hai să scoatem țambalul din spatele orchestrei de folclor, unde stă un tip pe care nu-l vede nimeni și el doar bate acolo în fundal.

Rep.: Cum ați ajuns la ideea unei trupe, rock să-i zicem, cu țambal? Asta v-ați dorit de la început, ca un fel de moft, sau a fost mai mult o necesitate, Romulus practic asta făcând?

Romulus Cipariu: Nu cred că poate fi considerat nici o necesitate și nici un moft. Necesitate doar dacă o privești din perspectiva >, în registrul acesta de rock vreau să spun, pentru că au mai fost și alții care au scos țambalul în față, în jazz, lounge sau world music. Eu am început să cânt la țambal, la un moment dat, și mi s-a părut o realizare imensă să ajungi să cânți folclor, de obicei pentru asta trebuie să începi să studiezi instrumentul de pe la vreo trei-patru ani, ori eu am început târziu. Dar, având un back-ground de cântat la chitară, cu vocea, am vrut să văd cum este să te acompaniezi și cu un țambal. Mult mai greu decât la chitară. Și așa am început practic să cant, după aceea m-am împreietenit cu Vali, cu Sebi ne știam…

Valentin Oancea: … și așa a apărut trupa.

Reporter: Tu cum ai ajuns să cânți la tobe, când în Cisnădie toată lumea merge cu chitara să cânte în parcul de lângă lac?

Valentin Oancea: (râde n. r.) Da, așa e. În ziua în care mama mi-a cumpărat primele tobe, eram în clasa a șaptea, și a trebuit că chiulesc la o oră de germană, atât de mult mi-au plăcut. Pe de altă parte mi-a părut rău și după doamna profesoară că era foarte frumoasă și avea un tatuaj foarte sexy. Serios, un trandafir.

Rep.: Cum se numește ceea ce cântați voi? Sunt atâtea influențe că nu v-aș putea încadra undeva.

Sebastian Marcovici: Îi putem spune rock alternativ, cu foarte multe influențe. Mie chiar asta mi se pare foarte interesant, faptul că nu prea poate fi încadrat într-un gen muzical.

Rep.: Influențe de unde? Fiecare vine cu trupele lui, cu genul lui?

Sebastian Marcovici: Fiecare ascultăm cam altceva și am cântat alte genuri muzicale înainte. Asta e idea de bază, să găsim un punct în care să reușim să le combinăm, dar să și sune bine, să ne placă. Din acest motiv nu cred că are nu nume ceea ce cântăm noi, dar ne bucurăm că am creeat altceva, un alt stil. Cum spunea și Romi, țambal cu alte instrumente s-a mai făcut, nici aici nu ar fi ceva special, dar la modul în care o facem noi nu s-a mai întâmplat.

Reporter: Tu ai mai cântat și prin alte trupe, în trecut. Cum ți se pare stilul ăsta, cum ți se potrivește?

Sebastian Marcovici: Mi se pare altfel. Tocmai din cauză că toți cântăm altceva și ne unim la un moment dat. Cu toții avem în cap niște trupe cu care am crescut și care ne-au definit, și avem o plăcere ciudată să auzim acele trupe, precum The Beatles, cum sună în formula asta. Nu este la fel de entuziasmant ca și cum ai compune tu o piesă, dar suntem mândri de reorchestarea noastră, originală. Pe scurt, ceea ce cântăm noi nu se poate numi piesa unei trupe cunoscute, ci doar niște linii melodice, niște refrene, pe care le împrumutăm și cărora le dăm alt sens.

Romulus Cipariu: Adică este foarte fain să vii de la Pink Floyd și să ajungi în folcorul românesc, combinându-le într-un așa fel încât, nu neapărat să sune bine, de genul Divertis, dar să se lege și să poțI spune apoi >.

Reporter: De ce cantați? De ce v-ați făcut trupă? Pentru bani, femei, glorie…

Sebastian Marcovici: Muzica nu înseamnă asta. Dacă ai muzica în sânge, oricât ai vrea să faci altceva, să sapi șanțuri sau să faci fotografie, dacă simți muzica nu o să reziști niciodată fără să cânți.

Reporter: Primul vostru concert a fost la Târgul de Turism de la Viena. Cât de reprezentativi vă considerați pentru Sibiu și pentru România?

Sebastian Marcovici: Sibiul este un oraș update, se potrivește perfect cu muzica noastră. Ca și cum luăm folclorul și îi facem un update. Credem că am fost foarte bine primiți la Viena pentru că am mers cu un repertoriu foarte autentic, dar updatat la zilele noastre. A fost gustat și de cei mai hipsteri vienezi, dar și de cei mai old-school turiști.

Reporter: Unde vă poate auzi lumea care vrea să vă asculte cântecele? Când aveți următorul concert?

Romulus Cipariu: Deocamdată, pe pagina noastră de Facebook, unde vor fi postate secțiuni video șI audio din concertul nostru de inaugurare. Iar cel mai apropiat concert este cel din 19 martie, de la ora 21:00, în Oldies Pub.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi