Echipaţi cu lopeţi, greble şi saci de gunoi, un grup de 11 persoane a făcut, astăzi, curăţenie în Parcul Sub Arini din Sibiu. La eveniment putea participa oricine, de la mic, la mare, dar sibienii nu s-au arătat prea interesaţi de propunere. Acțiunea de curăţare a fost organizată de câțiva tineri, printre care un maramureşean şi un ialomiţean.
Locul de întâlnire a fost intrarea în Stadionul Municipal. La ora 10 de dimineaţă organizatorii aşteptau sibienii să li se alăture, dar fără noroc. Au rămas ei , un bătrânel şi un cuplu de ingineri care au decis că pot să facă o schimbare. Două tinere care alergau prin parc, nu păreau deranjate de mizerie, ştiau de eveniment, dar când au fost întrebate dacă vor să participe , răspunsul a fost categoric :“nu, nu”.
“Responsabilitatea e a tuturor”
O acţiune similară a mai fost făcută, anul trecut, dar atunci au participat şi mai puţine persoane.
“Poate încetul cu încetul se trezeşte lumea, eu nu mă aşteptat să se strângă mai mulţi. Anul trecut am mai făcut o chestie din asta, am fost doar eu şi cu o prietenă. Două persoane am strâns 20 de saci. A fost o zonă mica, era depozit acolo”, povestește Adela, una dintre participantele la curăţarea Parcului Sub Arini.

Prima zonă vizată a fost cea din spatele terenurilor de tenis din parc, unde au găsite foarte multe gunoaie. Pe jos erau doze de bere, borcane, haine şi aparate de ras. Participanţii spun că după cele găsite, oamenii străzii ar fi de vină, iar cei de la Poliţia Locală ar trebui să ia măsuri.
După asta, tinerii au curaţat marginea râului. În două ore, 11 oameni au reuşit să strângă 35 de saci de gunoi. Până la sfarşitul zilei, sacii vor fi ridicaţi de o companie de salubrizare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2202
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Ron
Acum 13 ore
Mariana Deacu
Acum 13 ore
BittDanman
Acum 13 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 13 ore
Gheo Poplaceanul