Actualizare:
Procurorii susțin că pe perioada a anchetei nu s-a putut face dovada legăturii dintre Valentin Corjescu și examinatori.
Știrea inițială:
Valentin Corjescu, patronul școlii de șoferi AMSO, a fost prins în flagrant, ieri, de către polițiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, luând 400 de euro de la un cursant, pentru a-l trece examenul practic pentru obținerea permisului auto.
”La data de 30.03.2017, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a fost pusă în mişcare a acţiunea penală faţă de suspectul CVV pentru săvârşirea a patru infracţiuni de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 291 alin. 1 C.pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (patru infracţiuni), cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu urmează să solicite judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a inculpatului CVV, pentru o perioadă de 30 zile”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul Tribunalului Sibiu.
Corjescu, în calitate de administrator al şcolii de şoferi aparţinând S.C. Amso S.R.L. Sibiu, a cerut de la doi cursanți, 200 euro, respectiv, 400 euro pentru a-şi exercita o pretinsă influenţă asupra examinatorilor din cadrul Instituţiei Prefectului pentru a fi declarați admiși la proba practică a examenului de dobândire a permisului de conducere, susțin procurorii.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a autosesizat încă din septembrie 2016, iar în 29 martie s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale a lui Valentin Corjescu pentru trafic de influenţă şi faţă de numiţii NTM, BPI şi BP pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Școala de șoferi AMSO a fost înființată în 1990, și în acest moment sunt aici 20 de instructori de conducere și patru profesori legislație rutieră.
Conform site-ului http://www.topinstructoriauto.ro procentul de promovabilitate al cursanților AMSO este de 46,2% (3.665 din 7.940) în anul 2015. Cel mai bun instructor este chiar Valentin Virgil Corjescu, cu o rată de promovabilitate a elevilor săi de 69%.
foto arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Melinda Samson , Tribunalului Sibiu , minor arestat , Tribunalul Sibiu , spaga , permise , Instituției Prefectului Sibiu , Valentin Virgil Corjescu , Parchetul Tribunalului Sibiu , Pentru Sibiu , restinut , Izabela Tomiţă Popescu , Valnetin Corjescu , Valentin Corjescu
Vizualizari: 48821
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Piulita
Acum 1 oră
Allahu akbar
Acum 2 ore
Nicoleta
Acum 2 ore
Hermannstadt
Acum 2 ore
K.Samuel