Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că şeful statului, Klaus Iohannis, patronează un sistem de putere corupt din România, deoarece ”se face că nu vede abuzurile din instituţiile care alcătuiesc statul de drept”.
”În România, în momentul de faţă, avem serioase deficienţe în privinţa funcţionării instituţiilor care alcătuiesc statul de drept. Sunt abuzuri incredibile care sunt aduse în atenţia publică de presă (...) sunt oameni care şi-au luat inima în dinţi cum se spune şi au început să vină mărturisească avatarurile prin care au trecut sau nelegiuirile care se petrec în instutuţiile care au funcţionat şi preşedintele întoarce capul şi spune: eu nu văd lucrurile acestea. Evident că le vede, dar nu vrea să le recunoască pentru cã situaţia îi foloseşte. Până la urmă el este cel care patronează acest sistem de putere corupt din România. Şi o spun foarte clar”, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, citat de Mediafax.
Şeful Senatului a reacţionat şi la afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la lupta anticorupţie şi oamenii politici.
”Când aud declaraţiile astea, am de multe ori senzaţia că printre noi, am o revelaţie aşa, că printre noi s-a coborât Duhul Sfânt şi care ne dă nouă sfaturi, păcătoşilor. Noi, păcătoşii, suntem oamenii politici şi duhul sfânt ne dă sfaturi. Cred că preşedintele uită că este la fel de om politic, ca şi noi toţi. Al doilea lucru pe care îl uită este că funcţionează în dreptul fiecăruia, şi în dreptul domniei sale, prezumpţia de nevinovăţie, de care s-a bucurat când a fost ales preşedinte al României”, a spus Tăriceanu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Călin Popescu Tăriceanu , klaus iohannis , Duhul Sfânt , În România , Şeful Senatului , Președintele Senatului Univers
Vizualizari: 1200
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Jean
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Anomis
Acum 8 ore
Dth