Am fost cu ochii pe fostul spațiu deschis sub numele de Papa Mitch (clădirea aceea nou construită lângă sensul giratoriu de la ieșirea înspre Șelimbăr) încă de anul trecut, de când l-au cumpărat chinezii de la Yummy Yang. Iar motivul a fost unul singur: au anunțat că în meniul restaurantului pe care îl vor deschide acolo vor introduce și preparate thailandeze.
Iar noul restaurant din Sibiu al chinezilor (botezat tot Yummy Yang, precum și cel din mall) a fost deschis săptămâna trecută. În cea de-a doua zi de la deschidere, am fost prezent cu un singur gând: să comand probabil cel mai cunoscut preparat din bucătăria thailandeză, Tom Yum Goong.
În noua clădire cu vedere la traficul din sensul giratoriu, amenajarea nu s-a schimbat substanțial (asta spus pentru cei care au fost acolo și când a funcționat, vremelnic, restaurantul Papa Mitch). Bucătăria deschisă în trecut a fost înlocuită cu una închisă, au mai apărut două separeuri, iar mesele au fost înlocuite cu unele cu câte două sau patru locuri. Locul a rămas la fel de luminos, iar tavanul înalt menține senzația de spațiu larg. În mijlocul restaurantului a fost amplasat un cireș cât se poate de chinezesc: cu trunchi și ramuri naturale și rămurele și flori de plastic (flori de plastic care, de altfel, decorează și geamurile locului).
Pe metoda vechiului restaurant din mall, în noul Yummy Yang există și oferta ”mănânci cât poți”. Doar că de această dată costă 60 de lei în timpul săptămânii și 70 de lei sâmbăta și duminica. Pentru acești bani, poți alege din câteva zeci de preparate (atât din bucătăria chineză, cât și thailandeză), de la cele din pui, creveți, calamari, rață sau vită, la salate și fructe. Doar că la bufetul cu autoservire nu au și supa celebră a thailandezilor, așa că am cerut un meniu. Unul minimalist, dacă e să ne luăm după abundența de la bufet. Adică trei feluri de supe, patru antreuri, opt feluri principale, patru specialități, două deserturi și patru garnituri. Prețurile sunt peste medie, adică sunt de nivelul restaurantelor din centrul Sibiului. Doar că preparatele nu le și găsești pe acolo: o rață crocantă costă 58 de lei, o porție de phad noodles (spaghete cu ou, pui, porc, vită, varză, morcov și, evident, soia) costă 38 de lei, la fel ca și un pui în sos curry.
Pe mine m-a interesat, în primul rând, supa ”Tom Yam Gong”, după cum e botezată în meniul celor de la Yummy Yang. Care a venit repede, doar că într-o farfurie absolut liliputană (foto principală, realizată de aproape). Adică, din toată bogăția de ingrediente care compun o astfel de supă, în bolișorul în care este servită la Yummy Yang au mai încăput o feliuță de galangal (sau poate era ghimbir, nu mi-am dat seama), două cojițe de lemongrass, două feliuțe subțiri de ciupercă, o bucățică de roșie și doi creveți. Plus supa care a fost dreasă cu lapte de cocos (nu neapărat modalitatea mea preferată de preparare a acestei supe). Prima dată când am gustat o astfel de supă, nu îmi dădeam seama dacă e foarte, foarte iute sau doar foarte fierbinte. La Yummy Yang, însă, supa are un gust mai european, mai domol. Gustoasă, dar într-o porție mult, mult prea mică.
La masă a mai fost adusă și o porție de colțunași (sau ravioli chinezesc, pentru conformitate). Un aperitiv delicios, ușor, fiert și prăjit cât să capete o ușoară crustă. Felul principal a fost o porție mare de Phad Thai, descrisă în meniu ca tăiței thailandezi, cu bucăți de carne de pui, de porc, de vită, amestecate cu broccoli, ceapă, ardei, praz, ou și, evident, sos de soia. Sincer, din preparatul acesta nu am apucat să prea gust, căci farfuria a fost golită de doi comeseni înfometați. Dacă e să îi cred pe cuvânt (și pe rapidul mod în care au golit farfuria), preparatul e de recomandat.
137 de lei a trebuit să plătesc la final (vă ziceam că nu e tocmai ieftin). 48 de lei pentru două farfuriuțe cu supă Tom Yum, 42 de lei pentru porția de Phad Thai, alți 24 de lei pentru ravioli și 23 de lei pentru trei beri.
Hab Ar Nai
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Papa Mitch , Tom Yum , Hab Ar Nai , Yummy Yang , La Yummy Yang , Phad Thai , Tom Yam Gong , Tom Yum Goong
Vizualizari: 13683
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 2 ore
Cocovean din Fântânele( Cacova Sibiului după numele istoric încă destul de folosit)
Acum 2 ore
Ion Iliescu (RIP)
Acum 3 ore
Sa mori tu ?!
Acum 3 ore
Ion