Luni,
14.10.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Sportul economiseste si pe timp de criza

E criză. Iar sportul a fost primul sacrificat pe altarul economiilor, atât de la bugetul de stat cât şi din buzunarul patronilor care altă dată aruncau cu milioane de euro după jucători, arbitri şi transferuri. Credeţi? O scurtă privire aruncată calendarului sportiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport ar contrazice toată această teorie de mai sus. Activităţile abundă, atât la categoria „Sport de performanţă” cât şi la „Sportul pentru toţi”. Iar majoritatea acestor competiţii au fost deja „bifate” pe lista conducerii DSJ. Chiar dacă e an de criză, chiar dacă toată lumea se plânge că nu are bani. Bugetul DSJ este departe de a fi imens şi cu toate acestea e suficient pentru necesităţi, din câte se pare. De la bugetul de stat, Direcţia are alocaţi 80 de mii de lei. La această sumă se mai adaugă 71 de mii de lei provenită din fonduri nerambursabile iar alţi 18 mii de lei au fost alocaţi Direcţiei de către Primăria Municipiului Sibiu. Calendarul „Sportul pentru toţi” cuprinde 58 de activităţi dintre care 32 au avut deja loc, iar pentru 4 nu s-au alocat fonduri. Până la finele anului au mai rămas de îndeplinit 22.

„Sportul pentru toţi” cuprinde mult mai puţine acţiuni pentru anul 2009 decât în anul precedent. Din totalul de 16, şase au avut loc, şi doar cinci nu au primit banii necesari. Potrivit unor surse din DSJ, din bugetul de 80.000 de lei alocat calendarului sportiv, Direcţia a cheltuit până acum aproximativ 47.000 de ron. La un calcul simplu, adunând toţi banii cheltuiţi reiese că cele 32 de activităţi au necesitat aproximativ 21.000 de ron, iar programul „Sportul pentru toţi” a primit 9.000 de lei. Spre exemplu, Cupa „Mirajul Dansului” a primit 1900 lei, Cupa Mărginimii, 600 lei iar concursul „Minuleta de Aur”, 2000 lei. In final rămâne o diferenţă de 17.000 de lei, care sunt justificaţi de Ioan Gligor, directorul DSJ. „Rămâne o sumă care este dată pentru indemnizaţie de efort, pentru săli şi alte cheltuieli. La începutul anului nu am primit banii necesari, însă pe parcurs au fost trei rectificări de buget. Am redus însă mult din cât trebuia să cheltuim, am făcut economii. Chiar dacă nu avem bani încercăm să facem rost de unde putem, o să înfiinţăm şi o asociaţie să strângem bani”, spune Ioan Gligor, directorul Direcţiei. Până la finele anului mai rămâne o sumă mare care trebuie alocată celorlalte activităţi sportive. „Facem rost de bani chiar dacă e criză, avem prieteni care vor băga mâna în buzunar pentru noi. Bugetul care a rămas pentru celelalte activităţi va fi şi el economisit, reducem cheltuielile cât se poate”, mai spune el.

DSJ-ul va elabora la sfârşitul anului „Strategia de dezvoltare a sportului sibian 2009-2013” care va cuprinde dezvoltarea bazei materiale şi a sportului de performanţă. Printre proiectele de anul acesta se numără: modernizarea Stadionului Municipal, modernizarea stadionului CFR şi a terenului de la Liceul Carol plus atribuirea unui spaţiu pentru construirea unor terenuri pentru Clubul Sportiv Şcolar Şoimii. Proiectele trebuie terminate până în 10 mai 2010 cu finanţare de la Primăria Sibiu şi Consiliul Judeţului Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus