Duminică,
25.09.2022
Cer Senin
Acum
5°C

Se darama Brukenthalul

Braţul unui atlant, care face parte din cel de-al doilea portal al clădirii Muzeului Brukenthal, a căzut în urmă cu câteva nopţi. Ambele statui sunt pline de fisuri active şi ameninţă să fie distruse dacă nu se vor lua măsuri în cel mai scurt timp.

Conducerea Muzeului Brukenthal se găseşte în mijlocul unui hăţiş legislativ în ceea ce priveşte restaurarea Palatului Brukenthal şi a elementelor din care este compus, cum sunt cei doi atlanţi. Pentru faptul că palatul a fost retrocedat Bisericii Evanghelice, statul român şi-a luat mâna de pe el şi a lăsat de izbelişte lucrările de restaurare pe motiv că statul nu poate investi în clădiri private.
Singura instituţie care ar putea face diferenţa şi ar putea oferi o şansă restaurărilor absolut necesare este Oficiul Naţional pentru Monumente Istorice. „Din păcate, nimeni nu stă de vorbă cu noi. Nici ministerul, nici ONIM. De trei ani suntem în aceeaşi situaţie”, spune Sabin Luca, directorul MN Brukenthal.

în anul 2006, conducerea muzeului a întocmit şi plătit un proiect pentru renovarea primului portal al palatului şi a curţii interioare. Lucrarea trebuia executată de S.C. Bastion S.R.L. însă lipsa banilor, care ar fi trebuit să vină de la Bucureşti, a făcut ca lucrarea să fie într-un stand-by permanent. „Din această cauză, vom anunţa toate forurile superioare de faptul că este nevoie de o intervenţie de urgenţă şi vom vedea cum vom reuşi să o finanţăm, probabil din fonduri proprii”, mai spune Luca.
Restaurarea completă a portalului II, din care a căzut şi această bucată de piatră, costă aproximativ 300 de mii de euro. ”Urmează să aducem specialiştii, să facem o analiză a pietrei şi să ne apucăm de lucru. Am mai făcut intervenţii mici la aceste două statui”, spune George Boca, reprezentantul Bastion S.R.L.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

8 comentarii

samuel

Acum 13 ani

ar fi bine ca in locul statuii sa fie directorul de la ONIM, ca poate atunci s-ar interesa si ala de serviciul lui. dar asa trai pe vatrai pe banii statului. uite unul care ar putea fi disponibilizat
Raspunde

NDSi

Acum 13 ani

pai se disponibilizeaza "prostimea", nu sefimea.
Raspunde

vizitator

Acum 13 ani

E pacat ca se intampla asemenea lucruri, dar in ceea ce priveste atitudinea statului, este intru-catva indreptatita- de aceasta data, fiie ca ne place fie ca nu. Cladirea palatului si o parte din colectii au fost revendicate si obtinute de Biserica Evanghelica. Asa ca este singura care trebuie sa ia masuri pentru restaurarea cladirii. De ce sa plateasca statul pentru o cladire care nu ii mai apartine. Ca mai apoi Biserica sa isi asume meritele? De ce? Daca au vrut-o sa si-o intretina. In aceasi situatie sunt si 80% din cladirile istorice din centru. Biserica si le-a luat, statul (primaria) le renoveaza iar biserica mai apoi creste chiriile, chipurile pentru ca s-au adus imbunatatiri la imobil. Deci castiga de 3 ori. E corect asa? Sa ne amintim de incidentul grav de la cladirea de pe Cetatii (cand s-a desprins ornamentul si a omorat o femeie), toat lumea a sarit in sus si a dat vina pe proprietarii din cladire care nu si-au consolidat fatada. Deci sa fim corecti si de aceasta data. PROPRIETARUL SA PLATEASCA- deci BISERICA EVANGHELICA.
Raspunde

anonimus

Acum 13 ani

Da' leprele de popi ce pazesc, daca tot au capatat cladirea?
Raspunde

contra anonimus

Acum 13 ani

inca un ingamfat care se crede destept, simte nevoia sa se bage in seama...pacat ca prostia nu doare....ai avea probleme mari!
Raspunde

Edificatorul

Acum 13 ani

Biserica evanghelica a recapatat cladirea conform testamentului fondatorului Samuel von Brukenthal, dar nu are nici un venit de pe urma ei. O pune la dispozitie fara chirie. Deocamdata a preluat doar munca si costuri, insa incearca sa duca mai departe mostenirea in spiritul lui Brukenthal.
Raspunde

anonimus

Acum 13 ani

82.208.156.130 - stiu sefii tai cu ce te ocupi in timpul programului? Nu le mai plangeti de mila popilor, de orice culoare ar fi ei.Pe langa cladirile pe care le-au preluat cu "munca si costuri" au preluat si cladiri pentru care percep chirii grase...
Raspunde

kitana

Acum 13 ani

nu mai luati apararea popilor, pentru ca ei nu pierd niciodata........
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus