Cea de-a noua ediţie a Festivalului Medieval „Cetăţi Transivane” se deschide în această seară cu o paradă a cavalerilor şi domniţelor ce va porni de la Cazarma 90, va străbate Bulevardul Nicolae Bălcescu şi se va opri în Piaţa Mare. „Brianna Caradja şi Ovidiu Popa alături de cavaleri din toată ţara, dar şi de peste mări şi ţări, tinere domniţe în rochii dantelate, meşteri fierari, două păpuşi uriaşe, trubaduri şi menestreli, dansatori şi magii cetăţii vor porni vineri seara de la ora 21:00 din Cazarma 90 spre Piaţa Mare”, au anunţat organizatorii evenimentului. Invitaţii speciali ai festivalului sunt “Cronacher Ausschuss Compagnie” din Germania, care vor pune în scenă timp de trei zile în locaţia din Parcul Tineretului spectacole cu tematică inspirate din perioada “Războiului de treizeci de ani” şi vor prezenta publicului într-o manieră dinamică armamentul de război din acea perioadă, dar şi ţinuta cavalerilor şi muzica medievală de secol XVII. Locaţiile în care spectacolele din programul festivalului se vor desfăşura în acest an sunt: Piaţa Mare, Piaţa Mică, Bulevardul Nicolae Bălcescu şi Parcul Tineretului. Sibienii sunt invitaţi de asemenea, să transmită un gând peste ani, în “Cartea Deschisă” a festivalului. Cartea, un “volum în alb”, supradimensionat cu cinci sute de pagini, se va afla timp de trei zile în Piaţa Mare; aici fiecare sibian poate lăsa scrise câteva rânduri despre povestea acestei ediţii a festivalului. Duminică seara, de la ora 22:30 focul de artificii va marca finalul celei de-a noua ediţii şi totodată startul numărătorii inverse pentru ediţia aniversară de zece ani a festivalului care va avea loc în 2010. Focul de artificii va fi tras din Cazarma 90.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Parcul Tineretului , Piata Mare , Piața Mică , Brianna Caradja , Cartea Deschisă , Ovidiu Popârţan , Cronacher Ausschuss Compagnie , Festivalului Medieval , Bulevardul Nicolae Bălcescu , Cetăți Transivane
Vizualizari: 724
Ultimele comentarii
Acum 30 minute
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 33 minute
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 33 minute
Asdfasdf
Acum 38 minute
Asdfasdf
Acum 41 minute
Un român