Sâmbătă,
03.01.2026
Ninsoare
Acum
0°C

Managerul și alte două persoane din cadrul Filarmonicii Sibiu au contestat sechestrul pus de procurorii DNA. „Filarmonica nu comentează”

Managerul și alte două persoane din cadrul Filarmonicii Sibiu au contestat sechestrul pus de procurorii DNA. „Filarmonica nu comentează”
Managerul Cristian Lupeș este printre reprezentanții Filarmonicii Sibiu care contestă sechestrul asigurător pus de DNA. Sursa foto: Silvana Armat / Turnul Sfatului

Procurorii DNA au pus sechestru asigurător pe bunurile a cel puțin trei persoane din cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu, în dosarul în care sunt anchetate sumele cheltuite pentru angajarea unor case de avocatură.

Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, Remus Rus, directorul tehnic, și Mioara Pușcaș, fost director economic și actual contabil al instituției, au deschis acțiuni la Tribunalul Sibiu pentru a contesta măsurile asigurătorii impuse de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, din cadrul Serviciului Teritorial Alba Iulia. Măsurile au fost impuse în dosarul în care procurorii verifică legalitatea cheltuirii banilor publici pentru externalizarea serviciilor juridice.

În acest context, Turnul Sfatului a adresat mai multe întrebări reprezentanților Filarmonicii de Stat Sibiu: dacă – în contextul dosarului deschis de DNA – vor mai fi folosite serviciile unor case de avocatură, cum apreciază conducerea Filarmonicii că este afectată imaginea instituției de această anchetă și dacă vor fi luate măsuri sau date dispoziții referitoare la persoanele suspecte în acest dosar.

Conducerea Filarmonicii a răspuns prompt și scurt. „Filarmonica de Stat Sibiu nu comentează subiectul”.

Instituția aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu a cheltuit peste 430.000 de lei pentru servicii de avocatură, în perioada ianuarie 2024 – august 2025, conform unui răspuns transmis de instituție în toamna acestui an. Toamnă în care conducerea aceleiași instituție a mai solicitat realocarea a 50.000 de lei pentru a acoperi noi facturi emise de avocații angajați. Cererea a fost respinsă de consilierii județeni.

Citește și Delir la rectificarea bugetului județean. Criticat pentru că cere noi bani de avocați, managerul Lupeș îndeamnă la fericire: „Ar trebui să trăim un moment de bucurie”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Sibian

Acum 1 lună

Filarmonica nu comenteaza dar ,, Prea Inalta" ce spune? Cum poate explica aceasta situatie, cum se poate justifica in fata tuturor cetatenilor judelui Sibiu? Nu ia nicio masura asa cum a facut in alte cazuri cand nici nu era vorba de anchete penale ?
Raspunde

Virginia

Acum 1 lună

Gaseste ea o exprimare avocatesc- politica si o sa ne explica ca a fost nevoit sa faca asa in lupta cu sindicalistii cu cei care "sabotau" muzica si bucuria copiilor. A mai zis ca justitia e interpretabila atunci cand pierdea Lupes procesele. Ca e o eroare birocratica...etc. Are resurse de bagat praf in ochi. Realitatea se pare ca e cum se zicea pe aici - Lupes a facut atatea mizerii incat nici macar cei 600.000 nu-l mai scapa.
Raspunde

Sibian

Acum 1 lună

Stiti ce este mai grav pentru toti cetatenii acestui judet: faptul ca nicio alta publicatie in afara de Turnu Sfatului nu a mai scris despre acest subiect. Am fost curios sa vad daca un alt ziar mai scrie, nu pentru a fi de partea cuiva, doar obiectiv, ca un subiect de presa pentru ca faptul ca conducerea unei institutii este anchetata penal pentru delapidare este o stire importanta. Mai importanta decat ca madama a tras un fas( pe banii nostrii de fapt) si a inaugurat nu stiu ce, care imediat dupa oricum nu va mai functiona. Ce concluzie se poate trage de aici: in judetul Sibiu totul este controlat de madama iar noi aflam doar ce vrea ea sa aflam si in forma pe care vrea ea sa ne-o livreze. Asa ca traiasca democratia din Romania in anul 2025, pentru care au murit o gramada de nevinovati in 1989. Si pentru ce? Sa ajungem sclavii unor nulitati!
Raspunde

Livia

Acum 1 lună

Nu uitați de odele scrise totuși de Ora de Sibiu. Dreptul la comentarii însă la ei este anulat. Așa, să nu se supere sponsorii.
Raspunde

Pol-Pot

Acum 1 lună

Și eu am remarcat "silenzio stampa". Am mai remarcat ca vreo 10 "publicatii" sibiene primesc în mod constant bani de la CJ pentru "servicii de informare a cetățenilor despre activitatea CJ..." ultima oara când am cautat era vorba de un buget de 120.000 lei. Dintre aceste publicații se remarca doua - TS care-și permite sa fie oarecum obiectiv si sa publice, iar la polul opus SBindependent. În cazul acestui jurnalist de la "independent" când cumva a apărut știrea (sub sigla lui), despre ancheta DNA, Blaga a negat vehement ca ar fi o astfel de anchetă. Deci in breasla ziariștilor sibieni- toți iau bani dar, majoritatea mimează, apoi unul prezintă limitat realitatea iar la polul opus - altul ridica osanale Danielei și lui Lupeș. In plus, e interesant ca postacii de la partid acum nu comentează și nu votează.
Raspunde

Un sibian

Acum 1 lună

Probabil că deja la nivelul lor de cunoaștere a situației, ospățul porcesc necontrolat de până acum e gata. Cei care au coordonat jaful secolului la Sibiu se despart de instrumentele folosite, inclusiv de regina... 

(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)

Raspunde

Livia

Acum 1 lună

Când tupeul e cât clădirea CJ Sibiu contești, ce altceva mai poți face? Concertul de Crăciun îl vor ține în costume speciale, chestie de imagine.
Raspunde

Virginia

Acum 1 lună

„Filarmonica de Stat Sibiu nu comentează subiectul” - cine e Filarmonica? In cazul autoritatii pentu emiterea comunicatului, Filarmonica e Lupes, iar cum ar putea acesta sa comenteze asa ceva, ar alimenta focul ce-i mistuie imaginea (masca) la care a lucrat indelung. In realitate, Filarmonica e formata din artistii care produc muzica.
Raspunde

Marcel

Acum 1 lună

Filarmonica prin definitie este o institutie formata din muzicieni care prezinta muzica clasica publicului. Filarmonica de Stat Sibiu dupa cum ii spune si numele este o institutie publica de libera circulatie. Filarmonica de Stat Sibiu nu este firma personala de facut bani a lui Lupes si muzicienii angajati nu sunt sclavii acestuia doar pt a executa ordine. Am vazut ce au patit cei care nu au executat, au fost executati! Cei Romania anului 2025, tara democrata europeana?!
Raspunde

Kokos

Acum 1 lună

Hai și cu dosarul cu licitația manarita pt aeroport, poate scăpăm și de matracuca ! Și de managerul de nota 10!
Raspunde

DOR DE MUZICA

Acum 1 lună

Imaginea filarmonicii: COLAPS TOTAL! Ce e acolo?? Grup infractional organizat??? Manager general, Directori, Contabili cu sechestru pe bunuri? Intr-o institutie de cultura etalon la nivel national??? Dupa ce managerul de nota 10 a risipit ani intregi in nestire resursele financiare ale institutiei (bani publici de altfel), in acest an Măria Sa, a gasit de cuviinta sa potriveasca bugetul de asa natura incat sa se justifice o reorganizare ca sa scape de cei incomozi? Iar acum in toamna a mai concediat alti 5 instrumentisti destructurand astfel aproape tot sindicatul opozant dar si orchestra simfonica? Orchestra a ajuns sa functioneaze la ora actuala la cota de avarie iar ca sa poata sa-si sustina activitatea este petecita saptamanal cu tot felul de colaboratori externi din Bulgaria, Ucraina, studenti, elevi ....? Se incearca oare din rasputeri sa se pastreze aparenta unei functionari normale a intitutiei prin coafarea imaginii pe social media si prin anumite publicatii locale platite gras prin contracte de publicitate? Mai e putin pana la un blocaj total? Acestea sunt toate intrebari, insa ce e sigur este ca cei 75 de ani de traditie a Filarminicii Sibiene s-au dus pe apa sambetei odata cu instalarea si mentinerea in functie pana in panzele albe a managerului de nota 10! Rusine celor ce au permis asta! RIP FILARMONICA SIBIU
Raspunde

Cuza

Acum 1 lună

Unde.i Pușcaș și Lupeș e clar că nu.i lucru curat!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus