Vineri,
11.10.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Stirile de alta data. Tanjiti dupa anii 70?

Un apartament cu două camere: 55.000 lei. Îl puteţi cumpăra în rate. Aprozarele erau goale şi în octombrie. Din cauza gestionarilor. La Apoldul de Jos, militarii făceau agricultură. Elena Cârstea cânta la Mediaş, în etapa de masă a Festivalului Cântarea României. În anii 70, în judeţ nu exista decât Tribuna Sibiului, săptămânal, iar apoi cotidian, organ al Comitetului Judeţean al PCR şi al Consiliului Judeţean. Era perioada emisiunii reflector de la TVR, iar presa încerca să copieze acel format: justiţiarul poporului. Octombrie 1976. Era toamnă, iar ziariştii făceau raiduri pe la aprozare, pentru a vedea cum se stă la capitolul produse pentru murături. “Mai ales toamna, aprozarele trebuie să fie pline cu de toate. Unitatea nr. 6 strada 9 Mai, gestionar Marin Geană. Magazinul mic, strîmt întunecos. Cumpărători puţini, legume asemenea, în schimb, la tot pasul te loveşti de ambalaje. «Azi n-am primit decît gogonele, pătrunjel şi pepsi-cola. Mai am cîte ceva rămas din zilele anterioare». Şi rafturile sînt pline de conserve din 1975. «Nu cumpără nimeni, dar suntem obligaţi să avem din fiecare sortiment. M. G. dă din umeri a neputinţă şi resemnare. «Oamenii vin, întreabă, mai şi cumpără. N-au de ales». Unitatea nr. 11 (gestionar Ion Vulturescu). La intrare – un munte de lăzi goale. Magazia curată, dar goală. „Din comenzile făcute ieri şi azi, n-am primit decât pătrunjel şi spanac. Iar spanacul, priviţi-l: degradat. N-am îndrăznit să-l refuz, că nu mai capăt de altele. Mă omoară ambalajele. Am luat amenzi de mi s-a acrit. Nu le ridică regulat. Responsabilul pare sincer mâhnit şi-l compătimesc”.
Solista Elena Cîrstea cânta la Mediaş, alături de sora sa, Sanda. Era etapa de masă a Festivalului Cântarea României. CU melodiile „Cântec pentru oameni” şi „Ce-ţi doresc eu ţie..” au câştigat primul loc. „Iată şi primul grup folk alcătuit din surorile Elena şi Sanda Cîrstea, eleve ale Liceului Şt. Ludvig Roth. Laureate a câtorva festivaluri pioniereşti naţionale şi internaţionale reţin atenţia generală prin tonurle muzicale destul de dificile folosite în ilustrarea muzicală proprie a poeziilor «Cântec pentru oameni» şi «Ce-ţi dresc eu ţie». Acestor surori înzestrate juriul le acordă diploma ş premiul I pentru categoria grup folk”.
Doriţi să vă cumpăraţi un apartemant? Nimic mai simplu. Era titlul unui interviu despre cum să stai la bloc. Proprietar. “Creditul pe termen lung reprezintă o alternativă a plăţii valoarea sa maximală fiind în funcţie de numărul camerelor, 55.000 de lei pentru două, 70.000 lei pentru trei şi 80.000 lei pentru patru, iar termenul de rambursare se stabileşte în funcţie de valoarea retribuţiei tarifare lunare (pînă la 1500 lei lunar – 25 de ani, între 1501 – 2000 lei lunar – 29 de ani, şi peste 2000 de lei lunar peste 15 ani)”, spunea tovarăşul Otto Popescu, directorul OJCVL Sibiu.
Dacă e toamnă, e vorba de strânsul recoltei. SĂ nu precupeţim niciun efort... „Locuitorii Agnitei, de la mic la mare au întîmpinat toamna cu mânecile suflecate. Sâmbătă, 2 octombrie, a.c., la Agnita, lucrările campaniei agricole sunt privite de noi – mă asigură tovarăşul Gheorghe Lenghen, primarul oraşului – cu toată sriozitatea. Repartizarea sarcinilor pe intreprinderi, instituţii, şcoli, etc, hotărârea cu care s-a purces la treabă, mă îndreptăţesc să afirm că practic în aceste zile nu există tânăr sau vârstnic agniţean care să nu participe la recoltări, Mircea Biţu”.
Nici ostaşii nu puteau să stea locului. „În grădinile şi livezile întreprinderilor agricole de stat din Apoldul de Sus, Slimnic, Şura Mică, militarii din garnizoana Sibiu, alături de oamenii muncii de pe ogoare dau ajutor zi lumină pentru ca recolta să fie strânsă la timp şi fără pierderi. Participarea ostaşilor se caracterizeză prin ritm intens în executarea lucrărilor, o atitudine înaintată faţă de muncă, disciplină, încadrarea în rigorile normelor, graficeleor, spirit de încredere”, scria lLt. col. V. Neghină.

Program TV
4 ianuarie 1977

10.00 Teleşocală
11.00 Film artistic „Au sosit căluşeii”. Producţie a studiourilor cehoslovace
12.20 Telex
16.00 Matineu de vacanţă. Năzdrăvanii, film de animaţie
16.30 Curs de limba engleză
17.00 Telex
17.05 Mult e dulce..
17.25 Un cântec pentru dumneavoastră
17.55 Lecţii TV pentru lucrătorii din agricultură
18.35 Întrebări şi răspunsuri
19.05 Telecronica pentru pionieir
12.20 1001 de seri
19.30 Telejurnal
20.00 Reflector
20.20 Seară de teatru. „Paharul cu apă”, de Eugene Scribe
22.10 La ordinea zilei din economie
22.20 Ştiinţa în acţiune
22.45 Telejurnal

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

eu

Acum 15 ani

si mai vine cate un batran si zice ca a fost bine...bine doar pentru securisti, directori de cooperative...
Raspunde

Razvanelu

Acum 14 ani

a fost bine pentru tine, ca tactu i-a puso lu mata de foame si ai iesit tu muisto care ejti :)))))))
Raspunde

STALIN

Acum 12 ani

V. Neghină tot pupincurist
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus