Amintiri din Sibiu. TEATRUL ORASULUI

Martin Hochmeister era unul dintre cei care au influenţat viaţa culturală a Sibiului şi Transilvaniei secolului al XVIII-lea. El va cere Magistratul să-i ofere terenul dintre turnul Lăcătuşilor şi cel al Olarilor, inclusiv turnul Gros, pentru al transforma în teatru. Magistratul va accepta, cu unica condiţie de a respecta propunerea de transformare, astfel turnul medieval va deveni o instituţie culturală modernă, ideile iluministe îndeplinindu-se în această instituţie. Hochmeister va fi ajutat în ideile sale de guvernatorul Transilvaniei, contele Banffy, de generalul comandant contele Fabris şi de Chriptoph Seipp, un apropiat al lui Goethe, care va sta doi ani la Sibiu.

Teatrul va fi edificat între iunie şi decembrie 1787, fiind inaugurat în 1 iunie 1788, cu una dintre piesele lui Christoph Seipp. El este aşezat astăzi între străzile Cetăţii şi Coposu, cu acces dinspre strada Cetăţii. Aici s-au jucat nenumărate piese printre care, „Pădurea Sibiului” în 1815, „Trei tablouri ale Ardealului de altă dată” în 1832, „Ce-ţi tot povesteşte Sibiul” în 1859, dar vor avea loc şi concerte cum a fost cel din 1879 cu Johannes Brahms şi J. Joachim. Primul intendent al teatrului va fi tocmai Siepp, care în 1792 credea că poziţia centrală a teatrului îi oferea o poziţie importantă ca instituţie în viaţa culturală a oraşului.

În 6 august 1826 un regizor slovac va pune în scenă un spectacol de artificii care va duce la incendierea completă a edificiului, care va fi ruinat. Fiul fondatorului, Martin Hochmeister Jr. va cheltui 17.000 de guldeni pentru restaurarea completă (după modelul Leopoldstheater din Viena) astfel încât la 1 martie 1827 va avea loc un nou spectacol.

În 1865, Magistratul va cumpăra pentru 35.000 de guldeni teatrul de la urmaşul Hochmeister, din acest moment stagiunea devenind una permanentă, deşi la un moment dat Magistratul dorise a oferi spaţiul spre folosinţă fostului colegiu iezuit care se perinda prin tot oraşul fără un sediu stabil. În 1868 va regiza aici câteva spectacole şi Mihai Pascaly, piese de teatru destinate populaţiei sărace a oraşului, dar Magistratul va refuza sistematic în schimb să prelungească concesiunea, refuzând folosirea exclusivă a limbii maghiare în piese.

Numele de Sala Thalia care este astăzi consacrat între sibieni vine din perioda comunistă când aici va fi după un alt incendiu clubul sindicatelor de la fabrica Independenţa. Amenajarea teatrului se va face intervenind asupra foritificaţiilor medievale. Unica construcţie care se va adăuga a fost realizată în 1787, fiind construită în faţa rondelului mare aici fiind desfăşurate anticamerele. Primul plan s-a realizat tot după planuri vieneze, dar Hochmeister era obligat să facă faţă unor realităţi urbanistice de care se va lovi. Astfel, el va dărâma zidul din faţa teatrului, care aparţinea celei de a treia incintă şi va deschide şi mai mult strada pentru ca circulaţia să fie cât mai accesibilă, pavând drumul de la teatru până în Piaţa Mare, creând un coridor acoperit ce lega curtea cu intrarea în teatru.. În 1791 el va realiza un pasaj între promenade, pasaj denumit „Theatertrappe”, dar acesta va fi închis în 1818. În 1788 se vor finaliza balcoanele, pe două nivele, cu dimensiuni de 20 metri  lungime şi 17 metri lăţime, în total fiind amenajate 23, respectiv 20 de loje (una putea fi închiriată cu 2-3 ducaţi pe lună). Între 1788-1791 în partea opusă a scenei era loja guvernatorului (avea opt locuri) care va deveni apoi rezerva pentru invitaţii de onoare, de o parte şi alta fiind două loje mai mici, una aparţinând familiei Hochmeister. Deasupra se afla galeria denumită „paradis”, totul fiind decorat în alb, roşu şi auriu.

Refacerea teatrului a dus la renunţarea stilului baroc original pentru unul rococco, cu boaserie, balustradă, care la baluri putea fi demontată şi înlocuită cu o scară pentru mai mult spaţiu, ranguri lăcuite în alb şi cu strucatură aurită, cu fotolii de pluş roşu la fel ca şi perdelele. În total, pe cele două etaje vor amenajate 40 de loje şi alte 400 de fotolii la parter, în sală. În mijloc se va amenaja o lustră mare cu lumânări. Garderoba era amenajată în spatele scenei, dar era mică şi insalubră. Cortina reda pictura după imaginea Sibiului dată de Franz Neuhauser la începutul secolului.

În 1876 vor avea loc refaceri la faţadă, precum şi la interior care va fi decorat în alb, roşu şi auriu, teatrul redeschizându-se în 1 septembrie 1887 cu piesa Faust. Faţada se remarca prin colonada care marca intrarea fiind formată dintr-o serie de coloane, cinci la număr, care susţineau o terasă. Faţada avea şase axe, cu ferestre dreptunghiulare, în două canaturi, accesul făcându-se pe dedesubtul colonadei ptrintr-o uşă de lemn în două canaturi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi