Luni,
18.08.2025
Ploi Moderate
Acum
20°C

1001 povesti din campanie. Episodul 10

Cinci deputaţi. Trei senatori. 1001 promisiuni. Banerele s-au dus, discursurile s-au uitat. E momentul să ni le aducem aminte. Nu de alta, dar ar fi păcat să fim păcăliţi din nou. Îi luăm pe rând în ordinea numărului de pe tricouri (colegii uninominale).

Viorel Arcaş. Senator PSD. A fost singurul parlamentar sibian care şi-a recunoscut limitele şi a recunoscut că ce a proms în campania electorală nu va putea realiza. Şi a dat vina pe sistem şi criza economică.

1. NU. Impozit zero pentru terenurile poluate,
2. NU. Program turistic destinat localităţilor care au biserici-cetate.
3. NU. Să aducă un plus de încredere instituţiei Parlamentului,
4. DA. Acte normative cu rol benefic pentru mediul de afaceri, care să reducă efectele crizei.
5. DA. Vreau ca cetatenii din Colegiul 2 Sibiu să aibă în Parlament un om de-al lor
6. NU. Realizarea unui învăţământ de cel mai înalt nivel profesional, ceea ce implică salarii majorate pentru personalul didactic,
7. NU. Asigurarea condiţiilor sanitare corespunzătoare pentru fiecare şcoală,
burse pentru studenţi la nivelul salariului minim pe economie, care să le asigure acestora posibilitatea de a-şi plăti cazarea, mâncarea şi cărţile, biblioteca în fiecare şcoală,
8. NU. Transport şcolar gratuit pentru copiii de la sate,
9. NU. Un program amplu de acordare a burselor de studii pentru copiii din familiile cu venituri reduse.
10. NU. Creşterea salariului minim până la valoarea de 1.000 de lei,
11. DA. Majorarea alocaţiei de creştere a copiilor până la 200 lei şi creşterea perioadei de acordare până la 18 ani,
12. NU. Subvenţionarea de la stat a locuinţelor pentru familiile tinere,
13. NU. Creşterea alocaţiilor şcolare,
14. NU. Burse de studiu pentru copiii provenind din familiile cu venituri reduse,
15. NU. Majorarea bursei studenţeşti la nivelul salariului minim şi scutirea de impozit a primei angajări
17. Dublarea subvenţiilor în agricultură.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Viorel Arcaș

Vizualizari: 369

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

un turcan din turn!!

Acum 15 ani

ba!! bratule esti un mare idiot pdl-ist!!!ba pupincuristule!!! vrei sa ajungi si tu cameraman la cotroceni!!! dute ba si te angajeaza!!! serviciu ba!! bine zicea idolul tau!!! esti un gaozar!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus