Luni,
18.08.2025
Ploi Scurte
Acum
19°C

Consiliul Judetean mareste taxele si tarifele

După trei ani în care nu a modificat nivelul taxelor şi tarifelor practicate de Consiliul Judeţean şi o parte din instituţiile subordonate acestuia, conducerea instituţiei propune ca, de anul viitor, acestea să crească, în medie, cu 10 procente. Astfel, pentru eliberarea unui certificat de urbanism, taxa prevăzută creşte de la cinci la şase lei în cazul suprafeţelor de până la 150 de mp. În cazul suprafeţelor de peste 1.000 de mp, taxa creşte de la 12 la 14 lei, plus 0,1 lei pentru fiecare metru pătrat care depăşeşte 1.000 de metri pătraţi. Cu un leu vor creşte şi taxele pentru autorizaţia de foraj şi excavări (opt lei), de construcţie pentru chioşcuri, panouri pentru reclame (opt lei) sau pentru autorizaţia de construire a unor branşamente (11 lei pentru fiecare racord). Cresc tot cu zece procente şi taxele transportatorilor pe drumurile judeţene, dar şi taxele de închiriere a diferite spaţii deţinute de CJ Sibiu. Sala de spectacole a Teatrului Gong va costa 250 de lei pe oră (faţă de 200 de lei până acum), iar Sala Transilvania va putea fi închiriată pentru fotbal de sală cu 132 de lei pe oră, faţă de 120 de lei acum. Rămân neschimbate tarifele pentru diferite servicii sau închirieri practicate de Biblioteca Astra şi de Filarmonica de Stat, respectiv închirierea Sălii Thalia. Pentru a ocupa o oră sala Thalia, preţul rămâne la 330 de lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus