Joi,
03.10.2024
Cer Senin
Acum
22°C

Cinci motive pentru care mor oamenii pe drumuri

După ce citiţi acest articol vedeţi şi buletinul de ştiri pentru a afla câţi oameni au mai murit în week-end pe DN1 şi DN7 în judeţul nostru. Săptămâna trecută erau 51 de la începutul anului. Capacitatea mult depăşită a drumurilor, serviciile medicale de intervenţie rapidă, serviciile Spitalului de Urgenţă, activitatea Poliţiei Rutiere şi eroarea umană sunt principalii cinci factori implicaţi în reducerea numărului de morţi pe drumurile sibiene.
1. Înainte de vedea ce fac instituţiile statului pentru a preveni producerea accidentelor trebuie spus din capul locului că accidentele se produc din cauza şoferilor. Viteza excesivă, neadaptarea la condiţiile de drum, depăşirile neregulamentare şi oboseala la volan poartă aceeaşi vinovăţie pentru moartea oamenilor pe drumurile judeţului ca şi instituţiile a căror menire este reducerea numărului de victime pe drumuri.
2. Conform datelor oficiale DN1 şi DN7 sunt două din primele trei drumuri din ţară ca număr de accidente. Factorul uman şi erorile şoferilor sunt puternic influenţate de condiţiile de drum. Ori atât DN1 cât şi DN7 şi-au depăşit înzecit capacitatea de tranzit. „Am ajuns să contorizăm în zona Săcel 25 – 30.000 de autovehicule în 24 de ore. Cifrele sunt enorme pentru condiţiile de drum”, spune directorul Secţiei Sibiu a Drumurilor Naţionale, Liviu Creţu. Firmele specializate care au montat aparatele de monitorizat traficul au crezut iniţial că datele înregistrate sunt greşite. În plus, reprezentanţii Drumurilor Naţionale mai spun că în zonele în care se produc cel mai des accidente au fost încărcate atât de mult cu marcaje şi atenţionări încât „riscă să devină mai încărcate ca un pom de Crăciun”. Între Sibiu şi limita de judeţ cu Alba, au fost schimbate marcajele: cele două benzi plus extinderea de un metru jumătate pe marginea drumului au fost înlocuite cu două benzi pe sensul spre Alba-Iulia şi una pe sensul spre Sibiu
3. Poliţia rutieră din judeţul nostru are maşini pe traseu, în special în zonele cu accidente frecvente, 24 de ore din 24. Anul acesta s-au înregistrat 184 de accidene grave în judeţul nostru, exact câte au avut loc în aceaşi perioadă a anului trecut. Comisarul Alin Pahonţu, şeful Biroului Poliţie Rutieră spune că a tranferat şapte posturi de la poliţia municipiului la poliţia rutieră tocmai pentru a avea mai mulţi oameni în teren. Din 2 noiembrie poliţia mai începe o campanie pentru reducerea numărului de accidente. Campania va consta în semnalizări noi pe şosele, mai multe maşini ale poliţiei pe străzi şi amenzi.
4. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi SMRD-ul încearcă de ani buni să îmbunătăţească baza materială pentru a putea asigura servicii mai bune şi intervenţii mai rapide. „Am dotat baza materială prin diverse programe şi pot să spun că s-a îmbunătăţit intervenţia medicală de urgenţă. Numai anul acesta pot să vă spun că am salvat foarte mulţi copii”, a declarat inspectorul-şef Cosmin Balcu. Acesta a mai spus că urmează înfiinţarea unor noi centre SMURD în Tălmaciu şi Avrig. Până la sfârşitul anului judeţul nostru urmează să mai primească noi autospeciale. „Vom reuşi să ridicăm inclusiv autovehiculele de mari dimensiuni cu ajutorul unor perne de aer. Ne vor ajuta foarte mult la degajarea drumului”, a mai declarat Balcu.
5. În fine, poate n-o să vă vină să credeţi dar maşina salvării pierde timp la intervenţii din cauza aglomerării şi a sensurilor de mers în jurul Spitalului Judeţean de Urgenţă. În funcţie de locul unde a avut loc intervenţia, salvarea trebuie chiar să ocolească spitalul pentru a ajunge la Unitatea de Primiri Urgenţe sau să încalce legea intrând pe contrasens. Ioan Maniţiu, directorul DSP Sibiu a făcut o cerere către Consiliul Local Sibiu pentru schimbarea sensurile de circulaţie în jurul spitalului. Întrucât cererea i-a fost respinsă acesta a revenit săptămâna trecută cu o nouă solicitare către Instituţia Prefectului. Deocamdată cererea se analizează.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Silueta

Acum 14 ani

Se pare ca Militienii au avut liber in acest sfarsit de sapatamana,numai injuraturi pe forum,unde sant micii securisti care cenzureaza comentariile
Raspunde

DAN

Acum 14 ani

Misto articol este cumva comandat? Curios cum toate organele statului implicate in siguranat circulatiei nu au nici o vina !!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus