Uitaţi ani de zile de administraţiile locale, înmulţiţi peste măsură, chinuiţi şi hăituiţi, peste câinii comunitarii ai Sibiului a dat norocul. Şi şi peste sibieni. 2009 a fost anul în care administraţia locală s-a implicat cât de mult a putut în rezolvarea problemei câinilor de pe străzi iar paşii, deşi mici, sunt foarte importanţi.
La începutul acestui an, administraţia locală a înfiinţat un serviciu de Gestionare a Câinilor fără Stăpân. Ulterior a fost licitată construcţia unui adăpost pentru câinii vagabonzi. Şi pentru că legea obliga primăriile dar şi pentru că situaţia se prelungea excesiv. Imediat după, în vara acestui an, administraţia locală a încheiat un contract cu fundaţia Vier Pfoten. Timp de şase săptămâni, medici ai fundaţiei au sterilizat în jur de 1000 de câini. Toţi câinii au fost vaccinaţi anti-rabic şi au primit crotalii de culoare albastră în urechi.
Potrivit unor estimări neoficiale, numărul câinilor fără stăpân din Sibiu sare de 3000. Deşi extrem de reuşită, campania de sterilizare a fundaţiei Vier Pfoten nu ar avea niciun efect dacă nu ar fi susţinută de campanii similare de-a lungul anilor ce vor urma. Vier Pfoten au fost de acord să revină la Sibiu, pentru o nouă de campanie de sterilizare. Au ales această perioadă pentru că mulţi câini s-au împerecheat şi ar fi urmat o nouă serie de fătări. Medicii fundaţiei sterilizează câinii în clădirea administrativă a serelor primăriei, în cartierul Guşteriţa, şi vor încheia campania la sfârşitul acestei săptămâni.
Asociaţia germană Das Kleine Tierheim a întins şi ea o mână de ajutor câinilor fără stăpân din Sibiu. Două transporturi totalizând peste 80 de câini au pornit din Hermannstadt către Germania, unde câinii au fost oferiţi spre adopţie. Parteneriatul nu s-a oprit aici, iar împreună cu Fundaţia Pferd und Hund, germanii au adus la Sibiu un container medical unde, timp de şase luni, vor fi efectuate în fiecare zi lucrătoare sterilizări. În medie, în containerul amplasat acum lângă Piaţa Rahovei, se sterilizează cam 10 animale. Câinii sunt prinşi de angajaţii serviciului din cadrul primăriei cu crose speciale pentru ecarisaj. Sunt sterilizaţi, vaccinaţi antirabic şi apoi eliberaţi în locul din care au fost ridicaţi. Medicii angajaţi de fundaţia germană sterilizează şi câini cu stăpân, în mod gratuit.
Însă cel mai important pas făcut de administraţia locală în acest an este construirea adăpostului de câini în Dealul Guşteriţei. Pentru construirea acestui adăpost a fost alocat peste 1 milion de lei. „Investiţia cuprinde: o clădire cu regim de înălţime parter, care va avea hol de acces, sală de chirurgie - eutanasiere, grup sanitar cu vestiar şi duşuri pentru femei şi, separat, pentru bărbaţi, depozit de hrană pentru câini, sală de mese pentru personal şi sală de adopţii. Pe terenul amplasat în dealul Guşteriţa se va îngrădi o suprafaţa de aproximativ 3.010 mp unde se vor amenaja următoarele: o parcare cu şapte locuri, un număr de 50 de padocuri, garduri care vor delimita accesul adăpostului, precum şi a curţii de alergare. Fiecare padoc va fi amenajat pentru un număr de patru câini, iar fiecare câine va avea o cuşcă individuală”, se arată în explicaţiile tehnice ale administraţiei locale. În luna noiembrie, Primăria va achiziţiona şi aparatura medicală pentru utilarea adăpostului urmând a fi funcţionabil din luna decembrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 699
Ultimele comentarii
Acum 56 minute
Sibian
Acum 1 oră
???
Acum 1 oră
Mioara
Acum 1 oră
Zzz
Acum 1 oră
Sibian