Duminică,
26.10.2025
Parțial Noros
Acum
12°C

8 milioane de euro va costa parcul fotovoltaic al Primăriei Sibiu. Jumătate din bani - din bugetul local

8 milioane de euro va costa parcul fotovoltaic al Primăriei Sibiu. Jumătate din bani - din bugetul local

Astrid Fodor propune consilierilor locali spre aprobare documentația tehnico-economică și valoarea proiectului privind construcția unui parc fotovoltaic pe fosta groapă de gunoi de pe Dealul Dăii, despre care am scris în primăvară. Valoarea investiției este estimată la peste 8 milioane de euro, jumătate din banii urmând să fie alocați din bugetul local.

Proiectele privind aprobarea investiției vor fi supuse votului în ședința din 28 noiembrie 2023. Potrivit administrației locale, parcul fotovoltaic va juca un rol crucial în tranziția orașului către surse de energie regenerabile și va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Citiți și: Fosta groapă de gunoi a Sibiului din Dealul Dăii va deveni parc fotovoltaic

Amintim că proiectul, cu o valoare totală de 40 de milioane de lei (8 milioane de euro), presupune dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate electrică instalată de 4,8 MW. Amplasat pe un teren de 109.275 mp, se așteaptă că parcul fotovoltaicul va produce anual aproximativ 6468 MWh de energie electrică din surse solare, ajutând la reducerea emisiilor de CO2 cu aproximativ 3957 tone echivalente anual.

Unul din proiectele de hotărâre cu privire la această investiție prevede că finanțarea proiectului va fi asigurată în parte prin granturi nerambursabile, în cadrul Fondului pentru Modernizare, acoperind 100% din cheltuielile eligibile, conform Ghidului Solicitantului aprobat prin Ordinul Ministrului Energiei. Valoarea eligibilă a investiției este de 26,44 milioane de lei, iar restul cheltuielilor vor fi suportate de municipiul Sibiu.

Reprezentanții Primăriei mai spun că sistemul de iluminat public al municipiului este unul dintre principalii consumatori de energie electrică.

Precizăm că Primăria Sibiu a contractat în primăvară serviciile unei companii din Arad pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru obiectivul „înființare parc fotovoltaic pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile de energie de tip solar pentru consumul energetic al Municipiului Sibiu”. 

Foto principală: Primăria Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Alzara 1918

Acum 1 an

Orice sursa de energie electrică din surse regenerabile este valoroasă atunci când produce in timpul in care este și consumată . Cum iluminatul public este necesar îndeosebi pe intruneric iar Soarele strălucește mai mult ziua investiția devine rentabilă ( dar nu neapărat și financiar !) doar in cazul stocării energiei in acumulatori ; deja aportul prosumatorilor ( substantiv nefericit ) excede consumul diurn . Locul investiției ( locația , ca să înțeleagă și noua generație ) este excelentă , restul are nevoie de studiul și consilierea consilierilor locali de către ingineri energeticieni calificați .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus