Acum, bărbatul încearcă să se ferească de ochii lumii, deşi boala de care suferă nu este deloc molipsitoare. Singura modalitate de transmitere este pe linie genetică.
Bărbatul este conştient că boala sa nu are leac, iar tratamentul pentru ameliorarea simptomelor este cât se poate de costisitor. Singurul venit al bărbatului este reprezentat de banii obţinuţi din gradul de handicap. Mai exact, venitul lunar al bărbatului nu depaăşeşte suma de 230 lei, în condiţiile în care medicamentele esenţiale ajung la 400-500 lei.
Boala se extinde de la o zi la alta, dar deocamdată bărbatul este mulţumit că aceasta încă nu i-a acoperit şi faţa. Dacă bagă mâinile în apă caldă şi imediat nu se dă cu vaselină specială, pielea bărbatului devine tare şi se crapă până la sânge. "Vaselina îmi dă posibilitatea să mă mişc, îmi înmoaie pielea. Ca să fac un tratament exact cum spun medicii, cu toate vitaminele şi cu tigason, m-ar ajunge la 2000 lei pe lună. Dar eu mă mulţumesc cu acid salicilic şi cu vaselină", a spus bărbatul. Pentru ca resursele financiare ale bărbatului sunt limitate, acesta şi-a deschis un cont la CEC Bank pe numele Daniel Simion Suciu, RO69CEIS0102RON0027094, pentru a putea fi ajutat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Daniel Simion Suciu , Bună Ziua Iași
Vizualizari: 548
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Verzii?
Acum 6 ore
Un român
Acum 6 ore
Xman
Acum 6 ore
Q
Acum 6 ore
Till Eulenspiegel