Duminică,
22.05.2022
Acum
0°C

Incatusat dupa ce nu a traversat pe zebra: revolta printre sibieni (VIDEO)

Ciopor de sibieni s-a adunat, la finele săptămânii trecute, pe bulevardul Mihai Viteazul. Adunarea ad-hoc avea, în principiu, un singur scop: să ajute la eliberarea unui tânăr legat cu cătuşe după ce a traversat strada prin loc nepermis.
Intriga micii revolte a sibienilor este simplă - un tânăr traversează bulevardul Mihai Viteazul prin faţa magazinului TransAgape, loc "nedotat" cu zebră. Spre nefericirea tânărului, de faţă este şi un echipaj de poliţie. Îmbrăcaţi în uniformă aceştia îl opresc, îi cer să se legitimeze. La care tânărul încearcă să fugă, iar "stai!", "nu fugi!" şi "prinde-l" au fost de ajuns a fi strigate pentru a da de veste lumii să se strângă. Şi cum la ora 16, pe Mihai Viteazul mai tot timpul este lume, grămada care "să vadă ce se întâmplă" a strâns rapid zeci de privitori. Iniţial, într-un larg semicerc în jurul scenei. Poliţiştii, patru la număr din două maşini, îi pun tânărului o cătuşă de mâna stângă şi parlamentează cu acesta să urce în maşină pentru a fi dus la secţie. Sibienii adunaţi încep încet-încet să strângă rândurile, pentru a auzi clar care sunt discuţiile.

"Ce se dă aici", glumeşte un tânăr care îngroaşă rândurile privitorilor. "Păi, îl arestează că a trecut strada prin loc nepermis", primeşte un răspuns serios, anonim. Şi în timp ce urcă tonul discuţiilor dintre poliţişti şi tânărul ce tot nu vrea să se legitimeze, poporul strâns ca la urs închide tot mai mult cercul. Sunt deja doar doi-trei metri între poliţişti şi suspect şi mulţime. Tensiunea creşte, iar o smucitură eşuată a unui poliţist în încercarea de a-l arunca pe tânăr în maşină declanşează revolta. Prima e o bătrânică ninsă, care rupe rândurile şi se agaţă de mâna celui mai tânăr poliţist. ". Dom`ne, ce faceţi, dom`ne? Da`, lasă-l omule, nu vezi că e tânăr. O să ai şi tu copii. Că n-o trecut pe zebră, dom`ne? Numai pentru atâta lucru să îl arestaţi?". Cuvântul arestat declanşează scânteia. Dintr-o voce pierdută într-un colţ se aude şi cuvântul "bolnav". Purtat din gură în gură, cuvântul este legat într-o propoziţie de un bătrânel rotofei, care urlă mereu "nu-l lăsa, nu-l lăsa". Strigă la naiba ştie cine, dar ideea e să nu îl lase pe poliţist să îl lege pe tânăr. Auzind cuvântul bolnav, bătrânul rotofei descoperă şi motivul pentru care urlă la poliţist. "Nu îl lăsa, mă, să îl aresteze că băiatul e bolnav". Această ultimă propoziţie o inflamează şi mai mult pe bătrânica ninsă. "Lasă-l că şi tu o să ai copiii, lasă-l". Unul din poliţişti vede că e circ în jur, o mişcare bruscă, şi tânărul se trezeşte cu brăţări la ambele mâini, proptite acum la spate. Alte câteva icneli şi îmbrânceli timide din partea poliţiştilor tot nu reuşesc să îl vâre pe necunoscut în maşină. Huiduilile din partea publicului se înteţesc. În fine, apare şi "liderul de opinie", un patron de magazin din apropiere. În privirile admirative ale celor din jur, iese în faţă să parlamenteze cu "garda". "Dom`ne, dă-i drumu, că îi plătesc eu amenda. Ce naiba, plătesc eu, nu vezi, l-ai speriat pe om". Bătrânul rotofei îi dă ghiont din spate, că "e bolnva băiatul", iar liderul de opinie continuă "plătesc eu amenda că e bolnav". Tânărul legat are privirea pierdută, dar poliţiştii nu sunt intimidaţi. au fost înjuraţi, ce bolnav e ăsta? Cel care insistă să plătească începe cu poveşti despre păţaniile lui cu poliţia. "Că da, şi mie, când mi-au spart magazinul. S-a spânzurat ăla, de au venit să îmi retrag plângerea, ştii? S-a spânzurat hoţul. Şi am retras plângerea, ce naiba, că se poate. Spune cât e, că plătesc eu amenda", negociază omul cu unul din poliţişti. Aflaţi în misiune, tinerii în uniformă încep să se înmoaie. Poporul aproape că îi lipeşte de maşină. Încep să le vorbească oamenilor pe rând, să îi lase în pace, să îi lase să îşi facă treaba. Degeaba, oamenii sunt tot mai inflamaţi, fiecare urlă la fiecare şi are câte o părere. "Pe Carabulea să îl arestaţi, pe Carabulea", se trezeşte o altă mătuşă. De sub o căciulă mare, o altă femeie între două vârste vociferează să fie auzită cât mai tare. "Peste mine, Poliţia Română a intrat noaptea în casă. Peste mine şi peste ticu.. Ziceau că mă ţin cu taică-meu, om la 70 de ani. Asta e Poliţia Română. Huooooo".

Cu mult calm, cel mai tânăr poliţist o linişteşte pe bătrâna ninsă care îl trage în continuu de mânecă. "Am mai avut cazuri când am oprit să legitimăm trecători. Când i-am legitimat, am descoperit că sunt infractori. Şi atunci era bine că i-am legitimat. Dacă tânărul acesta nici măcar nu vrea să ne spună cum îl cheamă, noi de unde să ştim că nu e un infractor? Aşa că îl ducem la secţie pentru identificare. Nu îi facem nimic altceva".

În spatele lui, un coleg vorbeşte patronului care insistă să i se spună cât e amenda că dă el banu`. "Dar nu e necesar să dăm amendă. Putem da şi avertisment". "Filmaţi-i, filmaţi-i, huoo", se aude însă din fundal. Mulţimea aproape că înebuneşte, sub strigătele bătrânului rotofei, ale bătrânei ninse, ale patronului samaritean şi ale femeii sub căciula neagră. Apare, în cele din urmă un al treilea echipaj de poliţie. Apele se liniştesc, tânărul spune cine este. Prin staţie i se verifică datele. Tânărul scapă. Nici nu mai contează dacă e amendat sau nu. Poliţiştii pleacă, poporul samaritean se împrăştie. Mai rămân locului preţ de o discuţie prelungită câţiva bătrânei, cu mâinile împreunate la spate.


Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

25 comentarii

vlad

Acum 12 ani

na asta e foarte tare,imi place ca sibienii nu-i lasa pe coptii aia de politisti sa-si bata joc de cetateni,acuma e dept ca baiatu a fugit,da sa-i pui catuse...frate...numai in filmele western dinastea.Si sa fim seriosi, ieri seara la ora 10 o masina de politie merge pe Milea cu cel putin 100 la ora,fara girofar,fara sirena, daca faceau vreun accident sigur ziceau ca ei au aut semnalele luminoase pornite....deci ,politistii ,in mara lor majoritate sunt niste ratati,oameni de 2 lei,ce zic eu doi....1:D
Raspunde

Sibianul

Acum 12 ani

Buna! E regretabil ca opinia publica nu lasa autoritatile sa-si faca treaba. Dar, la noi se pricep toti la fotbal, femei si politie... In primul rand politia nu-l aresta pe tinarul acela ci doar il conducea la sectia de politie pt a i se stabili identitatea pt a putea fi amendat caci, sa nu uitam: a savarsit o contraventie,nu?! Iar, pt doritori: sa stici ca refuzul de a te legitima in fata organelor de politie constituie o alta contraventie. Asta, asa, ca sa stiti! "Normal" insa ca la noi asta e privita ca o fapta minora, banala chiar si oamenii nu sunt obijnuiti sa respecte micile reguli care pot face insa viata comunitatii mai usoara si mai nestresata. Noi romanii suntem obijnuiti sa facem mici "smecherii", sa trecem pe unde nu trebuie, sa calcam pe spatiul verde, etc, etc....caci de ce am respecta regulile, nu?!...Si apoi ne merimam ca lucrurile stau cum stau in viata noastra!! RUSINE tuturor!!!
Raspunde

Ghita

Acum 12 ani

Tinarul in cauza trebuie sa invete sa respecte regulile si mai ales autoritatile statului. Fapta de a trece strada printr-un loc nepermis este o contraventie iar faptul ca a facut-o chiar prin fata unui echipaj de politie asta arata si sfidare. Iar apoi a refuzat sa se legitimeze fapt ce constituie o alta contraventie. Sa nu punem la socoteala ca astfel devenea si suspect...In tarile occidentale i se punea rapid catuse si era condus la sectia de politie. La noi insa babele cu dintii sparti isi dau cu parerea despre orice si apoi se lamenteaza ca au fost furate si au uitata aia sa le violeze...RUSINE!!!
Raspunde

dudu

Acum 12 ani

Şi cum la ora 16, pe Mihai Viteazul mai tot timpul este lume, grămada care "să vadă ce se întâmplă" domnule reporter, astea sunt scoase din amintirile tale nu? incidentul a avut loc la 13.30 dar poate inca ai ramas pe ora de vara ;))
Raspunde

viorel

Acum 12 ani

Ghita draga, te uiti prea mult la filme americane. Doar in america te aresteaza pentru asa ceva, dar acolo de multa vreme nu mai este democratie. Intr-o tara civilizata n-am vazut pe nimeni sa se lege de nimicuri din astea daca nu a provocat alta problema. Acum multi ani, in Australia s-a dat un fel de decret prin care nu era voie sa treci strada decat prin locuri marcate. Nimeni nu a respectat asta dimpotriva, lumea trecea ostentativ prin fata politistilor.
Raspunde

Nenorocitilor!

Acum 12 ani

Au desfiintat trecerea de pietoni din capatul lui Mihai Viteazu (unde e sensul giratoriu) si au mutat-o in dreptul Caii Cisnadiei. Dar n-au pus un SEMN sau ceva care sa anunte ca nu mai e trece de pietoni. Omanii obisnuiti de ani de zile sa treaca pe acolo, risca sa fie omorati de masini, nestiind nici macar motivul pentru care soferii ii injura. Unii trec cu copii mici in brate si nu se mai uita in stanga si-n dreapta, fiind convinsi ca acolo e trecere de pietoni. Nenorocitilor!
Raspunde

xx

Acum 12 ani

asa trebuie sa actioneze politia. si noi ceilalti ar trebui sa ii incurajam in sensul acesta.
Raspunde

ptr nenorocitilor....

Acum 12 ani

au anuntat din timp...dar tu care citesti doar Cancan....si asculti manele...nu ai de unde sa stii.
Raspunde

sOSO

Acum 12 ani

mult as vrea, ca cineva dintre voi cei care sunteti contestatarii masurilor luate d politie sa aveti nevoie de politie iar politia sa actioneze cinform spuselor martorilo(adica sa le de-a drumu contravenientilo) poate atunci v-ati schimba parerea. dar vad ca nici unul dintre martori nu ar fi pus mana sa ajute politistii......ne ducem draq in stilul asta .......le dam aer infractorilor si mai ales curaj......Rrespect politistilor care au fost la fata locului si nu s-au lasat intimidati de majoritatea lumii NEPRICEPUTA
Raspunde

TRIBALU

Acum 12 ani

ziarist de c...t,nu stie ca i-au fost puse catusele doarece nu a vrut sa de-a date cu privire la identitatea sa si refuza sa fie dus la politie
Raspunde

Sami

Acum 12 ani

Vad ca simtul dreptatii este dat peste cap la romani! Omul a comis o contraventie traversand prin loc nepermis dupa care a incercat sa fuga, comitand o infractiune. Procedura standard in cazul in care contravenientul sau infractorul incearca sa fuga de la locul faptei, acesta este incatusat si dus la sectie. Deci, politistii au procedat corect. Acum cetatenii nu inteleg ca in fata legii orice infractiune este o infractiune si atrage o sanctiune, indiferent ca este vorba de un copil de 16 ani sau un barbat de 50-60 de ani! Totusi, cetatenii de rand se grabesc sa acorde circumstante atenuante in astfel de situatii, considerand ca sunt incalcari mici ale legii, si condamna cu deosebita rautate orice infractiune de care este banuit un politician sau orice persoana publica. Asta ma face sa cred ca simtul dreptatii este inca deformat la romani si inca judecam ca acum sute de ani cand boierii meritau toata condamnarea...
Raspunde

Sami

Acum 12 ani

Si multi cetateni ar trebui sa constientizeze ca atunci cand traverseaza prin locuri nepermise INCALCA LEGEA, cand parcheaza in locuri nepermise INCALCA LEGEA, cand arunca hartii pe jos INCALCA LEGEA, cand incearca sa mituiasca un functionar public pentru a urgenta unele lucruri INCALCA LEGEA, cand dau orice alt fel de mita pentru a-si aroga privilegii INCALCA LEGEA. Insa incalcarile noastre de lege le vedem tot timpul mai putin insemnate decat ale celorlalti, fara sa ne dam seama ca pana nu se invatam sa respectam legea IN ORICE SITUATIE, nu vom putea sa ne laudam cu o societate civilizata!
Raspunde

Ciobanu

Acum 12 ani

Salutari personajelor lui Kafka.
Raspunde

d

Acum 12 ani

Pacat ca au renuntat politistii la presiunile oamenilor. Trebuiau sa-si duca actiunea pana la final. In privinta pensionarilor, m-am saturat de ei. Nu mai ai loc de ei prin oras. Numai ei stiu ce naiba fac toata ziua prin oras. Se tot plang ca nu au pensii mari. Straziile sunt pline, troleele pline, magazine, piete etc. Zi de zi. Probabil lucreaza saracii. De tinerii care termina facultatea si nu au servicii nu mai vb nimeni. numai in tara asta de mahala mai exista ca nr de pensionari sa fie mai mare decat cei care lucreaza. Mergem la lucru ca sa nu mai avem loc de ei pe strazi
Raspunde

Mishu

Acum 12 ani

In America daca nu se supunea comenzii era deja la 2 metri sub pamant! Ganditi-va ca respectivul, nedeclinandu-si identitatea, putea sa fie un urmarit general pt. crima!!! Si putea fi scapat la insistentele unor babe! Politia asa trebuie sa intrevina dar cu mai multa fermitate! Daca era un om onest se supunea controlului...Dar, "Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!"
Raspunde

Sami

Acum 12 ani

Io ma frig in bulan.
Raspunde

mika

Acum 12 ani

ma tem ca trecatorii n-au avut atitudinea potrivita . politisti trebuiau lasati sa-si faca datoria iar daca se dovedea ca tipu' e putin dus , sunt sigur ca-i dadeau " verde ". dar , mai mereu se gaseste cate o hoasca sau hodorog care le stie pe toate si se baga si el ca paiul in c.....ul porcului...
Raspunde

je

Acum 12 ani

tot felu de americani isi dau cu parerea despre cum e acolo.. hai mars.. pulitie de kk.t.. sa prinda infractorii mai bine.. nu sa stea la panda cu radare sau dupa oameni care nu trec pe trecere de pietoni
Raspunde

tapa

Acum 12 ani

au vrut sa faca pe smecherii politaii, da nu le a iesit.se cred atat de destepti si plini de putere.sa va povestesc si eu o intamplare cu politisti aflati in trafic.intram in sibiu dinspre brasov.la intresectia milea-semaforului masina politiei care era in fata mea se opreste brusc. motivul:conducatorul masinii politiei il intalneste in trafic pe un prieten aflat si el tot la volan.si astfel cei doi soferi se pun la dicutii blocand intreaga circulatie....... sa ne raspunda cineva in masura.e legala toata treaba asa cu incatusarea tanarului? asa se procedeaza, sau e abuz de putere?
Raspunde

pentru 8.

Acum 12 ani

Bravo, comentariu super :)
Raspunde

ABCD

Acum 12 ani

pai cum dreq sa ne civilizam, cand posturi de radio gen Europa FM (care au pretentia ca se respecta) au ca principala preocupare anuntatarea radarelor, in loc sa-i lase pe vitezomani sa se friga si in timp sa isi schimbe atitudinea. Asa suntem noi romanii, invatati doar sa pacalim si sa ocolim legea. Pe de alta parte si politistii se ocupa doar de "gainarii" in loc sa rezolve problemele cu adevarat grave. Si dau aici doar un exemplu: de ce nu ii amendeaza pe cei care isi parcheaza masinile in colturile intersectiilor sau pe treceri de pietoni. Ar avea de munca zilnic, in toate zonele orasului si nici macar nu ar trebui sa piarda vremea cu "filaje"
Raspunde

Badea Balan

Acum 12 ani

Este ziua si toti sant oameni in floare varstei,ce cauta pe strada gura casca nu au servici acesti oameni sau copiii ce ii asteapta acasa sau la gradinita,umbla toti pe strazi ca gainiile fara cap,toti sant justitiari in Romania,avocati si procurori
Raspunde

furios4you

Acum 12 ani

yeeeee, puterea poporului, pana cand sa ne intimideze orice fraierel care are o legitimatie si o functie, huuuuuuuuuuuuuu intimidare, huuuuuuuuuuuuuuu, libertate, libertate au scrigat in 89, ar muri a doua oara de ar vedea cum traim, daca r fi stiut ca vom trai asa ar fi ramas la televizor sa se uite la ceausesc cu o cana de ceai amar in mana si nu ar fi luptat. NU VA LASATI INTIMIDATI, puterea poporului mai mare decat a huliganilor insetati de putere
Raspunde

adrian

Acum 12 ani

sunati-ma sa va spune eu care e problema cu politia care a incatusat pe omul acela dde pe langa piata cibin 0748227956
Raspunde

Andra

Acum 12 ani

Este regretabila interventia atat de ,, brutala " a Politistilor , dar ar trebui sa ,,ne cizelam odata pentru totdeauna " si noi...ca pietoni, sa invatam regulile de circulatie , chiar daca traim in secolul vitezei si facem parte din generatia Copy Paste....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus