Vineri,
12.09.2025
Ceata
Acum
17°C

Johannis are sanse cu Geoana presedinte

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, are şanse să devină premier al României chiar şi în situaţia în care Mircea Geoană va ajunge preşedinte al României. Deşi la începutul discuţiilor legate de numirea lui Johannis ca premier, Geoană se arăta dispus să îi ofere mandatul doar până la alegeri, în acest moment, optica s-a schimbat. „Dacă voi ajunge preşedinte voi opta să respect voinţa majorităţii parlamentare în ceea ce priveşte numirea premierului. Dacă majoritatea va funcţiona ca şi până acum, voi respecta voinţa majorităţii. Dacă nu va funcţiona, voi respecta noua majoritate”, a spus Mircea Geoană. „Mă bucur că domnul Geoană şi-a făcut timp azi să vină şi la prezentarea cărţii lui Andrei Marga dar şi pentru o scurtă vizită la mine. Am discutat politică, despre campania electorală, despre mersul campaniei şi chiar dacă am avut puţine minute, a fost o discuţie foarte bună”, a spus şi primarul Johannis. Cei doi lideri politici au discutat inclusiv despre viitorul buget al României. „Am discutat despre buget, pentru că în acest moment au fost create premisele ca Guvernul Boc să poată avansa o schiţă de buget pentru a ne permite să lucrăm de pe acum la un plan anti-criză autentic şi să ne asumăm obligaţiile faţă de partenerii internaţionali pentru a putea avea acces la finanţarea externă”, spune preşedintele PSD. Deasemenea, mai voalat, preşedintele Geoană a recunoscut că s-a discutat şi despre un eventual sprijin în turul II al alegerilor prezidenţiale. „Am discutat de posibilitatea ca după turul I, când lucrurile se vor simplifica să continuăm dialogul cu un lider care a căpătat o anvergură naţională de necontestat”, a declarat Mircea Geoană. Preşedintele PSD a ajuns la Sibiu cu întârziere şi a dat peste cap programul de lucru al primarului Johannis, inclusiv lansarea cărţii lui Andrei Marga. Deşi trebuia să ajungă la ora 16, Geoană a ajuns cu câteva minute înaintea orei 17 iar Andrei Marga şi invitaţii săi au fost nevoiţi să aştepte minute bune încheierea discuţiilor politice, după care l-au primit pe Geoană la masa oficialităţilor, unde preşedintele PSD a susţinut şi un discurs în care a lăudat cartea lui Andrei Marga.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

20 comentarii

gaozarul

Acum 15 ani

Ce titluri aunt asrea cu "sansele", parca ar fi la loto! "Johannis îi dă şanse lui Antonescu. Şi lui Geoană" si "Johannis are şanse cu Geoană preşedinte"...Voi, ca jurnalisti mai aveti sansa de a scrie si ceva interesant? O ancheta, ceva despre coruptie, nu doar despre carciumi pentru o fripatana.
Raspunde

Sami

Acum 15 ani

Se perinda si asta pe la fundul lui Johannis, doar doar primeste ceva voturi din partea sibienilor...
Raspunde

Gogu

Acum 15 ani

Si daca iasa din nou Basescu, ce va face primarul nostru? Va taia ala orice fonduri pentru Sibiu si asa vom suferi toti. Mai mult, un lucru despre care nu se vorbeste mai deloc, e faptul ca primarul ingroapa orasul in datorii. Datorii peste datorii, totul e facut pe datorie in Sibiu.
Raspunde

toto

Acum 15 ani

ii dau dreptate lui Sami .. astia 2 stiu ca au sanse slabe sa obtina voturi din partea sibienilor ... si cum "prostimea" sibiana respecta cu strictete deciziile lui Herr ... oricum cred ca Geaona si Antonescu se ghideaza dupa zicala "incercarea moarte n-are" asa ca de ce nu i-ar promite marea cu sarea lui Johannis / Iohannis daca asta le-ar aduce voturi ?
Raspunde

Suley Man

Acum 15 ani

daca iese base presedinte, si taie (daca poate!) fonduri pentru Sibiu, atunci chiar ca-i ticalos ...
Raspunde

Octogon

Acum 15 ani

1. Presedintele nu taie niciun fel de fonduri ca nu dispune el de ele. Poate guvernul. 2. O fi avand primarele sanse cu Prostanacu, chestia e ca Prostanacu nu are nicio sansa sa-si depaseasca conditia de idiot patent si mincinos obraznic. 3. Cat despre Chucky ... Ioi Gott!
Raspunde

sibiam

Acum 15 ani

GEOAMA PRESEDINTE IOHANNIS PRIM-MINISTRU CELE MAI BUNE ALEGERI SI O SANSA REALA DE A SE SCHIMBA CEVA IN ROMANIA
Raspunde

BARABBAS

Acum 15 ani

Ma scuzati,sunt din Bucuresti si am fost curios sa vad cum gandesc simplii cetateni ai Sibiului despre Iohannis, la noi se cunoaste ca acesta are o sumedenie de plangeri penale pentru abuz,dintre care a fost implicat si in vanzarile de copii pentru bancile de organe din occident si nu oricum,pe criterii etnice,motiv pentru care mafia italiana l-a propus ca prim-ministru,existand legaturi stranse cu Parlamentul Romaniei.Urez sanatate si rationament sibienilor.
Raspunde

dela

Acum 15 ani

iar eu iti urez tie ,stimabile de la 8 ,sa mananci rahat pe plaiuri dambovitene!!!
Raspunde

Pentru 8

Acum 15 ani

Cred ca unul dintre copii vinduti esti tu Barabbas, tu esti amputat de creiri.
Raspunde

lica

Acum 15 ani

BARABBAS ESTI UN ,,BUCURESTEAN,, de la turnu rosu ,pupincurist al PD-lului pt mici si bere.crezi ca-ti tine vraja de FERENTARI la sibiu?lasa urarile sde sanatate ca suntem sanatosi datorita aeerului curat si rationament avem de 1000 de ani ca nu facem parte din tara lui MITICA care si- au vandut copii la turci sute de ani(IENICERI)!Sictir la VALEEEEEEEEEE!
Raspunde

pt gogu

Acum 15 ani

mare economist esti gogule de stii ce rol au datoriile?faci parte din dinozaurii lui ,,escu,, .fara datorii si fara nimica?toti prostancii i-si dau cu parerea.....e democratie ce mai nene!
Raspunde

pt. lica pulic@

Acum 15 ani

da de copii vanduti de johannis ce se mai aude? i-au facut canadienii tot IENICERI?
Raspunde

lica

Acum 15 ani

gogule si ma-ta a furat castravetiu cu curul din piata.e adevarat?atat de adevarat e si ce se spune despre johanis in asazisul ziar jutitiarul.cum poti s acrezi ca mai era in functie publica daca facea asa ceva.dar tu esti exemplu multimii naive din romania care crede basme spuse de neocomunisti.o zii buna fraiere.maine vine taticul coruptilor la sibiu.du-te si aplauda ca asa a-ti facut si la ceusu.HAI TRANSILVANIA LIBERA!
Raspunde

Dacul

Acum 15 ani

Ce se spune despre iohanis in Justitiarul e adevarat, De ce mai este intr-o functie publica? Asta inseamna putere, nu il poate da jos nici o alta persoana publica sibiana, deci putere. Daca nu ar fi adevarat ce spune Justitiarul, atunci acesta, la randul lui ar fi trebuit de atata timp sa aiba de suferit, nu crezi? Insa Iohanis nu vrea sa se "bata", el isi face treaba in liniste si sigur
Raspunde

Mona

Acum 15 ani

Toata stima pentru Justitiarul care este singurul ziar curajos din Sibiu, restul ziaristilor sunt toti pres la picioarele lui Johannis,. De ce "asa-zis ziar"? Pentru ca-l critica pe sas si spune adevaruri dureroase pentru unii? Asa cum spune si "dacul", daca Marinescu ar fi calomniat de ani de zile, fara ca acuzele sa fie adevarate, omul ala era demult la puscarie pentru defaimare! Ori, Johannis tace si vrea sa dea impresia ca-i detasat de problema. L-am vazut pe Marinescu si pe B1 tv, unde a fost foarte convingator. M-au sunat, dupa emisiune, prieteni din tara sa ma intrebe daca-i adevarat ce a spus ziaristul sau e pus de Basescu. Am confirmat ca-i adevarat, dar ca si Basescu a fost criticat de mult ori in Justitiarul, deci omul a fost impartial atunci cand a povesti despre golaniile sasului pe bani publici si despre copiii vanduti de el. Eu, fiind cadru didactic, stiu de la colegele mele, ca profesoara Carmen se ocupa tot timpul identificarea copiiilor abandonati pentru infieri.
Raspunde

Cititor

Acum 15 ani

Site-urile ziarului justitiarul sunt adeseori greu sau imposibil de accesat. In plus, ar fi util sa aiba arhiva.
Raspunde

liliPETROVICI.

Acum 15 ani

romani! votati geoana nu va bucurati de umbrele de plase portocalii nu va ajuta cu nimic ne trebuie o schimbareacum in ultimul ceas ,trezitiva la realitate
Raspunde

10 gura liliPETROVICI

Acum 15 ani

fai brasoveanca proasta, ne-am trezit la realitate. prostanaci nu votam, sa fie la tine in parohie!
Raspunde

pt. 18

Acum 15 ani

N-ai minte nici cat o gaina.Votati geoana si o sa-i numarati ouale si lui si lui nastase.(nu le-am mscris numele cu litera mare fiindca sunt nume comune=gunoaie umane.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus