Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Balanta s-a dezechilibrat cu 15 la suta

Afacerile producătorului de instrumente de măsură Balanţa SA au scăzut cu 15,3 la sută după primele nouă luni din anul de criză 2009, potrivit ultimelor date oficiale ale companiei. Astfel, veniturile înregistrate de Balanţa SA, la finele lunii spetembrie, au fost de 6,49 milioane lei, faţă de 7,6 milioane lei, cât avea la finele trimestrului trei din 2008. Conducerea firmei a tăiat însă din cheltuieli, iar pierderea înregistrată de Balanţa SA, le finele lunii septembrie 2009, 1,13 milioane lei, este mai mică decât cea care se înregistra la finele trimestrului trei din 2008, 148 milioane lei, se arată în ultimul raport financiar, publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti. Balanţa SA este o firmă controlată de omul de afaceri Eftimie Costeiu, care deţine 67,9 la sută din capitalul social. Balanţa are o capitalizare pe bursă de circa 5,4 milioane lei şi un capital social de 2,7 milioane lei. Firma are active imobilizate în valoare de aproximativ 53,1 milioane lei. Ultima reevaluare a terenurilor societăţii a avut loc la 30 septembrie 2009 şi a mărit valoarea acestora cu 39,7 milioane lei, conform unei hotărâri a consiliului de administraţie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 359

Comentarii

1 comentarii

ceau

Acum 14 ani

"omul de afaceri"e un bandit,hot si ticalos
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus