Vineri,
30.09.2022
Cer Senin
Acum
13°C

Sase, vin inundatiile

După şase luni petrecute în vamă, utilajele pentru noul sistem informatizat de avertizare împotriva inundaţiilor au ajuns la Direcţia Apelor şi vor fi perfect funcţionale până la sfârşitul anului 2010. 18 staţii hidrologice ale Direcţiei Apelor Sibiu vor fi informatizate complet până la sfârşitul anului viitor printr-un sistem numit Watman, un sistem informatizat de monitorizare a debitelor apelor râurilor din judeţul Sibiu. Practic, prin intermediul acestui sistem, se elimină erorile umane şi se obţin date de o mai mare acurateţe şi la intervale mult mai dese.

Pierdute prin vamă

Direcţia Apelor Sibiu a început acest program prin montarea a cinci sisteme de acest gen în staţiile hidrologice. Cei cinci senzori sunt amplasaţi şi funcţionează în acest moment, mai puţin cel de la Porumbacu, afectat în urma inundaţiilor din această vară. Restul de 13 şi-au petrecut ultimele şase luni în vamă. Implementarea acestui sistem în bazinul hidrologic al judeţului s-a făcut prin fonduri europene, mai puţin cheltuielile legate de obţinerea autorizaţiilor, certificatelor de urbanism, a construcţiilor care adăpostesc întreg sistemul şi a... cheltuielilor legate de vamă. Cei 13 senzori şi aparatura aferentă au stat mai bine de cinci luni în vamă din cauză că Direcţia Apelor nu a avut fondurile necesare pentru a achita taxele.

De la opincă la vlădică

Până la implementarea acestui sistem, fiecare staţie hidrologică avea câte un angajat, cu normă de patru ore, care monitoriza de câteva ori pe zi nivelul apelor şi transmitea datele către dispecerat. Noul sistem face măsurători în fiecare oră, iar informaţiile ajung instantaneu în dispecerat, sunt prelucrate şi apoi trimise mai departe la Vâlcea. „La ape mari sunt stabilite nişte cote la fiecare post, de atenţie, de pericol şi de inundaţii. Când se ating cotele de atenţie pe râu automat se fac măsurători mai dese, se transmite la dispecerat, se iau măsuri de apărare, de alarmare, depinde cum cresc aceste cote. Ca să eliminăm lucrul acesta manual, când se citeau datele de două ori pe zi, prin automatizare se transmit date din oră în oră. Sunt legate la un server, se transmit automat, noi le transmitem la Vâlcea şi mai departe la Bucureşti. Sunt cinci posturi care sunt funcţionale. Toată instalaţia are un senzor care tot timpul transmite nivelul, viteza, debitul, temperatura, precipitaţiile, cinci-şase elemente care le are în program”, spune Ion Croitorescu, inginerul şef al Direcţiei Apelor Sibiu.

Hârtibaciu, bată-l vina

Sibiul nu este un judeţ care are probleme excesive cu inundaţiile. Chit că ultimul val de ape a întrerupt circulaţia feroviară pentru un an de zile. Cel mai periculos râu al judeţului, din punctul de vedere al specialiştilor, a fost râul Hârtibaciu. „La noi, Hârtibaciul e cel mai sensibil râu. Pentru că el are un bazin destul de mare, care este golit de vegetaţie, nu are zonă deluroasă, podiş, care să reţină apa în timpul precipitaţiilor şi are o concentraţie rapidă de debite. Primăvara produce inundaţii, dar după 1973 s-au făcut lucrări în mai multe etape, pe cursul râului şi în localităţi. Acum sunt 173 de kilometri de diguri pe Hârtibaciu”, mai spune Ion Croitorescu. Lucrările se datorează în mare parte faptului că în perioada comunistă, la Sibiu a funcţionat un nucleul al direcţiei de ape Olt – Jiu şi un institut de proiectări pentru gospodărirea apelor, majoritatea lucrărilor fiind făcute în judeţ. Cea mai expusă zonă rămâne cea de la poalele Făgăraşului, localităţile Racoviţa, Arpaşu, Colun, Cârţişoara şi Avrig. „Râurile de munte nu pot nici să fie îndiguite pentru că au concentraţii mari de debite şi viteze foarte mari de antrenare, mai bine îi laşi albie majoră în care să se desfăşoare decât să îl îndiguieşti pentru că patul albiei e doar balast şi pietriş. Toate ne-au creat probleme anul acesta, la inundaţii. Au viteze foarte mari, mai ales când se topeşte zăpada sus sau când plouă.”, mai spune Croitorescu. Noul sistem va fi extrem de util cazurilor de urgenţă, când autorităţile pot fi anunţate mult mai rapid. Fiecare localitate are o comisie locală pentru situaţii de urgenţă, dotată cu utilaje şi cu un stoc de materiale necesare în cazuri de inundaţie. „Se intervine cu utilaje care sunt în componenţa noastră şi a comisiilor locale. E o întreagă structură a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care intervine atunci şi cu utilaje, pentru a preveni inundaţiile. Ei înlătură blocajele care se creează şi iau măsuri de a face anumite diguri din saci cu pământ în punctele critice din stocul de apărare al fiecărei localităţi”, mai explică inginerul şef al Direcţiei Apelor Sibiu.

Implementarea programului a fost amânată pentru şase luni de zile din cauză că utilajele au rămas blocate în vamă. Direcţia Apelor nu a avut fonduri ca să plătească taxele vamale.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus