Centrele destinate persoanelor cu handicap din Sibiu vor organiza, mâine, o serie de evenimente dedicate Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi. "Aceste întâlniri şi manifestări au ca scop conştientizarea comunităţii locale a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, se doreşte promovarea unei imagini pozitive a acestora şi valorificarea într-o cât mai mare măsură a potenţialului pe care persoanelele cu dizabilităţi îl reprezintă. Nu în ultimul rând se va avea în vedere petrecerea unor zile deosebite care sa nu fie uitate curând de beneficiari", se arată într-un comunicat de presă emis de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sibiu.
La Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Dumbrăveni sunt aşteptate mâine autorităţile locale, care vor fi întâmpinate cu o serbare organizată de persoanele cu dizabilităţi.
La Râul Vadului, în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică, această săptămâna a fost declarată a Porţilor Deschise cu tema Pledoarie pentru Demnitate. Centrul va fi vizitat de către autorităţile locale si de către elevii Şcolii Generale Boiţa. "Beneficiarii Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Biertan vor avea parte de o masă festivă, după care vor primi cadouri. Vor fi invitaţi mai mulţi preoţi care vor oficia o slujbă, după care, va fi proiectat un film cu temă religioasă şi despre persoanele cu handicap. De altfel, beneficiarii împreună cu elevii Şcolii Generale Biertan şi Richis vor confecţiona diferite obiecte specifice sezonului, precum felicitări pentru sărbători şi ornamente de Crăciun", se mai arată în documentul citat. Zilele Porţilor deschise sunt organizate şi la Centrul Speranţa, iar persoanele internate la Centrul de la Agnita vor avea parte de o excursie la Centrul de la Biertan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Asistenţă Socială , Centrul Speranţa , La Centrul Chinologic , Direcția Generală , Zilele Porților Deschise , Protecția Copilului Sibiu , Beneficiarii Centrului , Şcolii Generale Biertan , Zilei Internaționale , Terapie Ocupațională Mediaș , Reabilitare Neuropsihiatrică T , La Râul Vadului , Şcolii Generale Boiţa
Vizualizari: 601
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ban Cher
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Ovidiu
Acum 2 ore
Cetatean
Acum 2 ore
Ion Iliescu (RIP)