Vineri,
02.12.2022
Parțial Noros
Acum
2°C

Johannis pleaca la Bucuresti

Primele exit-poll-uri date publicităţii de televiziuni îl indică pe Mircea Geoană drept câştigător al alegerilor prezidenţiale. Trei din patru indică victoria preşedintelui PSD în timp ce CSOP, care a realizat sondajul pentru B1 Tv dă o egalitate perfectă. După anunţarea rezultatelor, ambii candidaţi au proclamat victoria. „Vă asigur că şi de această dată, ca în 2004, puteţi avea deplină încredere în ce vă spun: am câştigat!. Marea mea rugăminte este ca în intervalul de la ora 21 până când se va termina numărătoarea finală a voturilor, electoratul meu să fie liniştit şi convins că numărătoarea voturilor nu poate fi fraudată. Va trebui să modernizăm statul, să modernizăm sistemul de educaţie şi să facem valorile europene să devină realităţi ale comportamentului nostru”, a spus Băsescu după anunţarea rezultatelor. „Este victoria lui Crin Antonescu în aceeaşi măsură în care este victoria mea. Vreau să îi spun lui Crin Antonescu că ceea ce am făcut în aceste două săptămâni depăşeşte o simplă coaliţie, ci reprezintă o prietenie şi o datorie de suflet pe care am să i-o port acestui om excepţional toată viaţa. Vreau să-i mulţumesc şi celui care a fost preşedintele ţării în ultimii 5 ani, domnului Băsescu, îi transmit că îl voi trata cu respectul cuvenit unui fost preşedinte”, a spus şi Mircea Geoană. 

Peste PD-L-işti s-a lăsat liniştea

Cu aproape o oră înainte de aflarea exit-poll-urilor, PDL-iştii erau relaxaţi. Şi avea şi cifre „pe surse” care să le dea încredere. Traian Băsescu are două procente în faţa lui Mircea Geoană, fără să fie luate în calcul voturile diasporei. Aşa spuneau. Alături de Nicu Nan (La mulţi ani!) la o ţigară, în faţa sediului de pe Bălcescu, Ion Ariton spune că pe Sibiu Băsescu are 60 la sută. Apoi au venit exit-poll-urile peste ei.
Ca şi la turul I, emoţiile membrilor şi simpatizanţilor PD-L, care au umplut sediul până nu se mai putea respira, s-au simţit pe B1 TV şi nu pe televiziunile mogulilor. Un invitat de-al lui Radu Moraru spune 50 – 50 la sută rezultat exit-poll. Urmează aplauze. Se schimbă frenetic canale TV, se trece pe Realitatea. 52 Geoană – 48 Băsescu. ĂĂĂĂĂăăăăăăăă..... Şi urmează o pauză. După care linişte completă. Raluca Turcan are un zâmbet şters, uşor îngheţat; Ion Ariton îşi tot atinge fruntea şi obrajii cu palmele; Cornel Ştirbeţ priveşte lung în gol. 
După vreo cinci minute, lungi minute de tăcere, vin câteva aplauze la discursul lui Băsescu. Apoi declaraţiile pentru presă. Turcan menţionează în trei, patru propoziţii de câteva ori cuvintele „speranţă” şi „încredere”. Ion Ariton mulţumeşte întâi sibienilor care l-au surprins venind în număr atât de mare la vot. „Este un rezultat strâns. Sunt convins că după numărătoarea care se va face în seara aceasta (n. r. Duminică) câştigătorul alegerilor va fi Traian Băsescu. Şansele sunt foarte mari pentru câştigarea unui nou mandat”, a declarat Ariton. Apoi iar s-a lăsat liniştea şi lumea a început să plece.
Pe Bălcescu, în faţa sediului PDL, se putea auzi clar „Am câştigat! Am câştigat!”. Strigau PSD-iştii din capătul străzii.

PSD a deschis şampania

În sediul PSD Sibiu, înaintea anunţării rezultatelor emoţiile strângeau dinţii tuturor celor prezenţi, în frunte cu preşedintele organizaţiei judeţene, Ioan Cindrea. Lui şi soţiei sale, Amalia, li s-au alăturat Ioan Banciu, Constantin Morar, Mircea Silvestru Lup şi Cornel Langa. Vociferările încurajatoare dinaintea anunţării rezultatelor sondajelor la ieşirea de la urne nu au reuşit, însă, să destindă atmosfera. "Plânge, plânge bloda. E clar, au pierdut", se încurajau social-democraţii. Primele rezultate de la ora 21 i-au ridicat în picioare pe cei doi. Veselie mare, aplauze. "Linişte, vă rog, vorbeşte preşedintele României", i-a potolit Amalia Cindrea.
După, la discursul pentru presă, Ioan Cindrea a mulţumit alegătorilor şi colegilor. "Este o victorie a românilor care au dorit schimbarea. După numărarea voturilor, victoria va fi clară", a spus Cindrea şi a îndemnat presa să mai rămână, "căci vin liberalii". În frunte cu Mircea Cazan, Minerva Boitan, Valeria Isaicu şi Nicolae Neagu, delegaţia liberală a fost primită cu urale şi şampanie. Cazan a venit şi el cu şampania lor. "Spuneţi tuturor ce înseamnă bunul simţ şi colaborarea", a spus Cazan presei. În timpul veseliei cu şampanie, Cazan nu s-a putut abţine. "Pe doi vreau să sun: pe Ştirbeţ şi pe primarul din Miercurea". Când veselia s-a mai potolit, în sediul PSD care a devenit tot mai plin a apărut şi Gheorghe Tuluc, preşedintele PC Sibiu. Cu braţele deschise l-a îmbrăţişat şi a fost îmbrăţişat de Ioan Cindrea. Cu pupăturile de rigoare, veselia a continuat alături de preşedintele Partidei Romilor. Pe nevăzute, Ioan Cindrea şi Mircea Cazan au ieşit din sediu. La telefon se felicitau, pe rând, cu Klaus Johannis, aflat la doi paşi, în sediul Primăriei Sibiu.


Johannis pleacă la Bucureşti. Pentru negocieri deocamdată

La ora nouă fără un sfert fix, primarul intră în sala de conferinţe, aşa cum era programat. „Îl felicit, în primul rând pe Mircea Geoană, dar şi pe Crin Antonescu. Se pare că avem un nou preşedinte”, spune protocolar Johannis. „E bine pentru o democraţie atât de tânără precum a noastră”, a comentat primarul prezenţa de aproape 60% la vot. „Am stabilit ca mâine să ne întâlnim, împreună cu domnul Geoană şi cu domnul Antonescu. Termenul de instalare a Guvernului până de Crăciun e unul ambiţios, însă tehnic e posibil. Sper ca să am o contribuţie importantă pentru România pe plan european”, a mai spus Johannis. Anunţă şi faptul că va delega, pentru o scurtă perioadă de timp, atribuţiile în fruntea municipalităţii viceprimarului Astrid Fodor urmând să se decidă cine îi va ţine locul pentru o perioadă mai lungă. Cât despre posibilitatea ca România să aibă un guvern de Crăciun, aşa cum a proorocit Mircea Geoană, Johannis rămâne sceptic. "Este un termen ambiţios ca România să aibă Guvern până de Crăciun, dar este tehnic posibil", a mai spus primarul şi a plecat. De luni este la Bucureşti. 


CCSB/Antena 3: Băsescu 48,8%, Geoană 51,2%
INSOMAR/Realitatea TV: Geoană 51,6% , Băsescu 48,4%
CURS/TVR: Băsescu 49,2%, Geoană 50,8%
CSOP/B1 TV: Băsescu 50%, Geoană 50%



Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

5 comentarii

abc

Acum 12 ani

nu mai pleaca nicaieri. sta acasa.
Raspunde

joe

Acum 12 ani

Stai pe curul tau sasule! De fapt asa trebuia sa faci de la inceput. Te-ai umpluit de rahat si de oua clocite la Timisoara! Tu chiar nu ai mandrie, marioneto?
Raspunde

gay

Acum 12 ani

Mai bine pleaca in Germania ca nu te mai vrem!
Raspunde

Johannis pleacă la Bucureşti

Acum 12 ani

si n-a ajuns inca???
Raspunde

turnulsfatului=kk

Acum 12 ani

Cu cine veti vota in turul doi al alegerilor? Mircea Geoana - 610 voturi. (54.13 %) 54.13 % Traian Basescu - 517 voturi. (45.87 %) 45.87 % Total voturi: 1127 in realitate, sibienii au votat altfel...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus