Joi,
22.01.2026
Innorat
Acum
-1°C

Revitalizarea Parcului Sub Arini: Primăria Sibiu a obținut 19,22 mil. de lei din fonduri europene nerambursabile. Fodor: îi vom proteja caracterul, îl vom face mai prietenos

Revitalizarea Parcului Sub Arini: Primăria Sibiu a obținut 19,22 mil. de lei din fonduri europene nerambursabile. Fodor: îi vom proteja caracterul, îl vom face mai prietenos
Vizualuri transmise de Primăria Sibiu care redau exemple aproximative ale amenajărilor proiectate

Primăria Sibiu anunță vineri că a obținut finanțare europeană în cadrul Programului Regiunea Centru pentru proiectul depus în vederea revigorării Parcului Sub Arini. 

Proiectul are o valoare totală de 52,03 milioane de lei, din care 19,22 milioane de lei vor proveni din fonduri europene nerambursabile, iar cea mai mare parte, adică 32,81 milioane de lei, vor fi asigurați din bugetul local, reprezentând cheltuielile care nu au fost eligibile pentru finanțare din fonduri europene conform Ghidului solicitantului, precum și contribuția proprie a Municipiului Sibiu, arată reprezentanții administrației locale. 

„În paralel cu investițiile pentru revitalizarea parcurilor Astra și Cetății, am inițiat și acest proiect amplu, pentru unul dintre obiectivele emblematice ale Sibiului. Parcul Sub Arini are nevoie de această revigorare, dar subliniez încă o dată că prin aceste lucrări îi vom proteja caracterul, vom opri degradarea și îl vom face mai prietenos, respectându-i natura și simbolurile cu care sibienii îl asociază. Următorul pas va fi inițierea procedurii de achiziție pentru execuția lucrărilor, documentațiile tehnice fiind deja realizate”, transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, prin intermediul unui comunicat de presă. 

Citește și Reamenajarea cu 8 mil. de euro a parcului Sub Arini este supusă iar consultării publice: dispar pistele doar pentru biciclete, apare un amfiteatru, un iaz și un totem uriaș

Intervenții pentru peisagistică și biodiversitate

Prin acest proiect, suprafețele verzi ale parcului vor crește de la 168.630 mp, cât măsoară în prezent, la 172.374 mp prin: însămânțarea cu gazon a 18.200 mp și plantarea a 346 de arbori, a peste 2.400 de arbuști și a 16.400 de plante

În zona pârâului Trinkbach, în aval de podul de pe str. Avrig, se va crea un iaz artificial cu aspect natural, care va avea rol și în îmbunătățirea calității apei pârâului. Vor fi stabilizate taluzurile, albia va fi consolidată cu pietre naturale, iar accesul se va face pe lespezi de piatră înierbate. Iazul va fi populat cu plante special alese pentru capacitatea lor de filtrare.

Se vor realiza și revitalizări ale elementelor existente. Astfel, piațetele vor fi reamenajate, la fel și zona centrală a parcului, cu fântâna și rozariul, incluzând crearea unor mici zone tematice senzoriale și aromatice. 

Și piațeta din jurul statuii lui Mihai Eminescu va fi refăcută, va fi creată o fântână arteziană nouă, la nivelul pavimentului; întreaga zonă va fi reamenajată peisagistic, inclusiv prin crearea unui alpinariu cu pietre și plante

Monumentul Szweteney Weg va fi pus în valoare, prin curățarea și mutarea într-o poziție mai centrală, în jurul acestuia urmând să se formeze o grădină memorială. De asemenea, aleile existente vor fi reconfigurate ca alei permeabile, ecologice, vor fi create și alei noi, pavate cu piatră naturală, pietriș sau pământ, iar podețele, tunelurile pietonale și căile de acces vor fi și acestea reabilitate, unele fiind prevăzute cu adaptări pentru persoanele cu dizabilități

Locul de joacă de lângă Stadionul Municipal va fi păstrat, dar se vor adăuga echipamente noi, pentru explorare, iar locul de joacă din zona centrală (“La Elefant”) va fi modernizat cu echipamente noi, precum și cu elemente pentru siguranța celor mici 

Citește și Reabilitarea parcului Sub Arini, desființată aproape total. Astrid Fodor: ”Acum, ce decizie să luăm?”

Amenajări noi

-   Lângă taluzul din apropierea străzii O. Goga, se va amenaja un mic amfiteatru cultural-educativ în suprafață de 38 mp, care va fi umbrit cu plante; circulația se va face pe alei cu gazon 

-   Paralel cu pista pentru biciclete existentă, se va crea un coridor cromatic pentru pietoni, mărginit de arbori ornamentali, deosebiți din punct de vedere al coloritului

-   În zona de lângă intersecția str. O. Goga cu Aleea Călăreților, vom crea o alee senzorială menită să stimuleze simțurile și să încurajeze deplasarea lentă. Aceasta va fi pavată cu materiale minerale și lemnoase, iar traseul va fi decorat cu plante parfumate, cu bănci, creându-se și o zonă cu hamace 

-   Pe un teren adiacent locului de joacă de lângă Stadion se va amenaja o zonă de picnic cu 13 mese și scaune

-   Cei mici vor avea un loc nou de joacă, care va fi amenajat pe o porțiune de lângă str. M. Hochmeister; în crearea acestuia se vor utiliza materiale naturale, prietenoase cu mediul

-   Tot pentru cei mici, ansamblul Albă ca zăpada și cei 7 pitici va fi recreat în parc. (Citește și Statuetele Albă ca Zăpada și cei șapte pitici ar putea reveni în Sub Arini. AUR propune păstrarea lor, ca un „simbol al poveștilor și al trecutului”. Fodor: proiectantul va găsi o soluție) 

-   Zona de intrare în Parc dinspre Bazinul Olimpia va fi amenajată cu plante perene și arbuști potriviți zonelor umbrite. 

-   Parcul va fi dotat cu mobilier urban nou: 

-   134 de bănci, 

-   31 de șezlonguri, scaune rotative și hamace,

 

-   61 de coșuri de gunoi, 

-   12 rastele pentru biciclete, 

-   11 cișmele pentru apă 

-   o toaletă ecologică nouă

-   Iluminatul public va fi modernizat și extins, va fi ecoeficient și conectat la sistemul de telegestiune. Acesta va include benzi cu LED și reflectoare arhitecturale, unele subacvatice, pentru a pune în valoare elemente arhitecturale și de peisagistică

-   Va fi instalat un sistem de monitorizare cu 46 de camere video, pentru a crește siguranța. 

-   Se vor instala 23 de module WiFi pentru accesul la internet 

Parcul va primi și o componentă educativă, prin crearea unui sistem interactiv de orientare, bazat pe elementele valoroase ale zonei și istoria sa îndelungată, mai spun reprezentanții primăriei. 

Notă: Vizualurile sunt transmise de Primăria Sibiu și redau exemple aproximative ale amenajărilor proiectate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

14 comentarii

Treboniu Lemurian

Acum 5 zile

Vrem betoane si copaci mai mici ca sa ne bronzam vara ca prea platim multi bani la solare unde mai iei si ciuperci din alea!
Raspunde

Iancu

Acum 5 zile

Teoretic f. BINE practic va rezulta altceva ,pretul o sa fie de 4 ,5 ori mai mare (gusterland !),iar executia va fi finaliza in timpul "viitorului primar" (arh. Gavo -p+8 ) care "sapa la...fundatie"... VREM PARCURI IN FIECARE CARTIER ,CABINETE MEDICALE ,SPATIU VERDE ,BAZINE DE INOT, CIRCULATIE NORMALA, PARCARI , SCOLI NOI (CHIAR DACA LE "urati " ! ) SI MAI ALES AER !... SĂ AVEM MARE GRIJA DE URMASI !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 5 zile

Ziceți la primaru vostru ce vreți
Raspunde

Obsesia aurorei pentru arteziene - caz de studiu

Acum 5 zile

52 mil. lei cheltuiti absolut nenecesar in vreme ce peste 100.000de sibieni nu au nici urma de parc sau spatii verzi in cartierul lor si nici n-au sa aiba curand!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

PCR

Acum 5 zile

Este un parc istoric pentru tot orașul, nu doar pt. dosul tău și al vecinilor! Schimbă placa, e expirată din 2003! Fă tu în colaborare cu Primăria parc în zona ta daca poți.
Raspunde

Mihai

Acum 5 zile

Nu-i rău, dacă se face cum trebuie o să iasă exemplar, ce văd în unele rendere e foarte ok (refacerea fântânii pe principiul istoric de ex.). Înțeleg doleanța unora de a nu distruge parcul și clar nu o să se întâmple, este nevoie de îmbunătățire și punere în valoare care acum lipsește. Mulți nu știu că în anii 1980 parcul a fost refăcut de autoritățile comuniste practic din topor, îndreptate aleile - eliminarea caracterului de parc englezesc (practic o galerie care oferă după fiecare curbă un alt peisaj), înlocuirea podețelor vechi de lemn cu porcăriile actuale din beton, asfaltarea seacă a aleilor cu asfalt, eliminarea unor pâraie, crearea artezienei urâte de lângă cupolă, singurul aspect pozitiv a fost crearea actualei cupole pt. fanfara pe locul celei vechi. Ce încearcă Primăria să facă este readucerea a ce era o dată, o destinație de prim rang pentru oraș!
Raspunde

Un sibian

Acum 5 zile

inca o tampenie marca "primaria Sibiu"
Raspunde

Maria

Acum 5 zile

Primăria Sibiu NU mai are serviciul Parcuri și zone verzi din vremea prim-ministrului BOC când s-au impus REDUCEREA numărului de bugetari pentru a se face ECONOMII. Toate activitățile de întreținere a parcurilor sunt făcute de firme private. CHELTUIELILE PRIMĂRIEI SIBIU PENTRU ACESTE ACTIVITĂȚI AU CRESCUT DE 5 ORI, ADICĂ 500 %. Unde este economia? La cât estimează Primăria Sibiu CONTURILE ÎNTREȚINERII ACESTOR LUCRĂRI IN FIECARE AN ? Primăria Sibiu știe că numai 2-3 luni a funcționat fântâna arteziană din Parcul Belvedere, deoarece a fost înfundată tot de angajați ai firmelor private? Subiectul reducerii numărului de bugetari este motivul apariției FIRMELOR CĂPUȘĂ care încaseaza sume imense pentru servicii care în trecut primăria le facea cu cele mai mici costuri. La aceste firme vor merge sumele mărite cu nesimțire din impozitele pe locuințe, mașini, etc.
Raspunde

Statul esuat roman

Acum 5 zile

o abordare total eronata. la fel ca toate celelalte "modernizari" ( de ex C Dumbravii sau pistele de biciclete ),din nou reducem suprafetele verzi si le crestem consistent pe cele artificiale cand e necesar exact invers
Raspunde

Muschetarul român

Acum 5 zile

In primăria poză..reamenajarea parcului fără copaci? In plin soare? Serios Aurora? Stai th acolo..si sa nu uiți umbreluțe sa nu te bata soarele in cap. Și mai am o nedumerire (către Aurora) ai încercat sa stai (relaxezi) pe un sezlong ca cele pe care vrei sa le pui in parc? Stai cu picioarele in sus! E de noaptea minții ce vor sa facă primăria inutila!!! Sau iar sifonati bani? Cineva desenează si cineva aproba si toți platim niște inepții!
Raspunde

Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei

Acum 4 zile

Nici nu mai are rost sa comentam de proiectele de megainfrastructura ale Aurorei, insa doar o intrebare am: ciorile vor ramane acolo la intrarea in parc astfel incat sa avem in fiecare seara un strat proaspat de gainat pe bancile moderne ce vor fi instalate acolo? Intreb si eu. Si inca o intrebare simpla: ce masuri s-au luat pentru a minimiza efectul constructiilor si a utilajelor de constructie pentru fauna din zona? (exceptand ciorile, evident)
Raspunde

Ratonul Furios

Acum 4 zile

Jenant!!! Sa anunti ca vor fi DECAT 46 de camere video pentru supraveghere, fara sa precizezi ca in alte ocazii ca vor fi cu recunoastere faciala, inseamna ca s-a trecut la un alt nivel al politicii de supravegere a populatiei. Mars la Moscova!!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 4 zile

Bă rusnacilor, să vă zic ceva: se face oricît ați lătra
Raspunde

Sibian

Acum 4 zile

10 milioane de euro aruncati pe canal. Incredibil! Asta cat timp Centrul Istoric este sufocat de masini in lipsa unor parcari moderne, cat timp cladiri istorice cad la propriu pentru ca nu le renoveaza nimeni (chiar daca de 3-4 ani primaria are parghiile legale sa o faca, dar n-o face pentru ca nu vrea), cat timp nu avem o sala de spectacole si evenimente decenta (se baga milioane pentru a transforma o fabrica in sala, intr-un cartier in cea mai mizerabila zona a orasului, cat timp elevii fac scoala in containere si la stadion din lipsa scolilor etc., etc. Chiar daca o sa arate ca in ilustratii o sa arate rau. Bani publici dati fara jena la o firma privata ca sa strice ceva care arata f. bine
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus